Mii de oameni au participat la Festivalul Pădurii din acest weekend

Reședința prezidențială de la Condrița, a găzduit, în premieră Festivalul Pădurii, un eveniment inedit ce se înscrie armonios în eforturile silvicultorilor și societății de a planta puieți forestieri pentru sporirea suprafețelor împădurite, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Festivalul Pădurii vine să promoveze unitatea omului și a naturii și inițiativele frumoase ce contribuie la calitatea mediului și protejarea resurselor naturale.

Una din aceste inițiative este și „Programul Naţional de Extindere şi Reabilitare a Pădurilor”, ce va aduce până în anul 2032 nu mai puțin de 145 000 ha de noi terenuri plantate cu păduri și suprafețe imense cu păduri reabilitate. Proiectul cu ample plantări forestiere este inițiat de Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu și asumat de silvicultori în cooperare cu întreaga societate.

Silvicultorii au avut o prezență activă la Festivalul Pădurii și au vorbit despre rolul fondului forestier, inclusiv prin expoziții în care s-au regăsit produsele pădurii, materiale promoționale și discuții despre campaniile de împădurire și posibilitatea de participare la ele.

Atmosfera a fost amplificată de concerte live, ateliere creative și meșteșugărești, expoziții interesante și multe alte momente ce au promovat ecosistemul forestier și conștientizarea rolului pădurilor. Deși accesul a fot gratuit, participanții au avut posibilitatea să procure bilete speciale pentru ca banii obținuți să fie utilizați la plantările din această toamnă. Într-o perioadă în care problemele de mediu devin tot mai stringente, această solidaritate poate ajuta eforturilor de împădurire și de protejare a mediului înconjurător.

Publicul a savurat la maximum posibilitatea de a cunoaște și discuta despre natură, probleme de mediu și soluții prin implicarea și contribuția fiecărui cetățean. 

„Natura și oamenii s-au întâlnit la reședința de stat de la Condrița. Este unul dintre evenimentele pe care Moldsilva le-a planificat pentru a promova proiectele de protejare a mediului. Nu puteam găsi o altă zi mai potrivită pentru acest festival decât ziua în care specialiștii din silvicultură își sărbătoresc ziua profesională. Oamenii trebuie să înțeleagă importanța pădurilor pentru viața și sănătatea lor”, a spus Victor Durbală, directorul Moldsilva.

Patru persoane, încătușate în urma perchezițiilor de la Primăria Orhei

Patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolator, în urma descinderilor efectuate vineri, 11 octombrie, la Primăria municipiului Orhei într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, pe parcursul zilei, 18 funcționari publici printre care primarul și viceprimarul orașului Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați.

Toate cele 18 persoane vizate urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit.

„Potrivit faptelor investigate, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, funcționari publici și consilieri raionali, în vederea executării obligațiunilor care le reveneau în calitate de funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Orhei, ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin de la diferite persoane printre care persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice.

Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite în vederea susținerii unor formațiuni și persoane politice, participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice, acțiunile fiind executate în detrimentul principiilor de bună funcționare a autorității publice locale”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Reprezentanții CNA precizează că despre rezultatele perchezițiilor, dar și sumele de bani depistate, vor reveni cu detalii suplimentare.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Un tânăr a rămas blocat sub un strat de pământ. Incident pe un șantier de construcții din țară

O persoană a fost salvată de angajații IGSU, după ce a rămas blocată sub un strat de pământ. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de vineri, 11 octombrie, pe o stradă din Chișinău, informează unica.md, cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

„Incidentul a avut loc pe teritoriul unui șantier de pe strada Stroescu 24 din municipiul Chișinău. Aici, un bărbat a rămas blocat sub un strat de pământ care s-a surpat în timpul lucrărilor de construcție.

La fața locului au ajuns trei echipe de salvatori, care au stabilit că, în timpul efectuării lucrărilor de izolare a fundației, pământul lutos s-a surpat, iar, în consecință, bărbatul s-a prăbușit într-o groapă sub peretele unei case cu două nivele”, comunică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ulterior, tânărul de 24 de ani a fost predat medicilor de pe ambulanță pentru îngrijiri. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi investigate de autoritățile competente.

MAN îndeamnă moldovenii să voteze „DA” la referendum. Ceban: Această șansă care ni s-a oferit nu trebuie ratată

Partidul Mișcarea Alternativă Națională, în frunte cu Ion Ceban, îndeamnă cetățenii moldoveni să iasă la urne și să voteze „DA” la referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, fapt anunțat în cadrul unei conferințe de presă.

„Ideea de integrare europeană a Republicii Moldova a fost introdusă în Programul Politic încă de la crearea Partidului MAN.
Acest deziderat nu trebuie folosit doar în campaniile electorale, ci trebuie să devină idee națională, așa cum am propus de la bun început.

Pentru aceasta, Partidul MAN desfășoară o campanie de informare a cetățenilor din toată țara despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană. Această șansă care ni s-a oferit nu trebuie ratată sub nicio formă, chiar dacă mulți cetățeni s-au dezamăgit de felul în care este guvernată țara. Alegerea pe care o facem este pentru viitor, iar viitorul va aparține celor care vor avea capacitatea de a îndeplini, în mod profesionist, toate obiectivele și condițiile în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat Ion Ceban, președintele MAN.

Referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, pe 20 octombrie curent. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Cetățenii vor putea răspunde cu „DA” și „NU”.

15 partide din Moldova au fost înregistrate în calitate de participanți în acest sens. 13 cu opțiunea „DA”, iar alte două partide cu opțiunea „NU”.

CEC invită concurenții electorali la prezidențiale să semneze Codul de conduită
Articolul anterior
Majoritatea cetățenilor susțin aderarea R.Moldova la UE
Articolul următor