Mii de persoane protestează în Portugalia din cauza crizei locuințelor. Peste 50% dintre angajați au câștigat mai puțin de 1.000 de euro pe lună anul trecut, iar chiriile sunt în jur de 1.350 de euro

Mii de oameni au ieșit sâmbătă pe străzile din Lisabona și din alte orașe din Portugalia, în semn de protest față de creșterea chiriilor și a prețurilor locuințelor într-un moment în care inflația ridicată face că oamenii să se descurce și mai greu cu banii, potrivit Reuters.

Protest for the right to affordable housing in Lisbon

„Este o criză uriașă a locuințelor. Această este o urgență socială”, a declarat Rita Silva, de la grupul Habita pentru locuințe.

Portugalia este una dintre cele mai sărace țări din Europa de vest, iar datele guvernamentale arată că peste 50% dintre angajați au câștigat mai puțîn de 1.000 de euro pe luna anul trecut. Salariul minim lunar este de 760 de euro.

Chiriile din Lisabona au crescut cu 65% din 2015, iar prețurile de vânzare au crescut cu 137% în aceeași perioada, arată cifrele de la Confidencial Imobiliario, care colectează date despre locuințe. Chiriile au crescut cu 37% doar anul trecut, mai mult decât în Barcelona sau Paris, potrivit unei alte companii de date imobiliare, Casafari.

Situația este deosebit de grea pentru tineri.

Chiria medie pentru un apartament cu un dormitor din Lisabona este de aproximativ 1.350 de euro, a arătat un studiu realizat de portalul de locuințe Imovirtual.

Guvernul socialist a anunțat luna trecută plan privind locuințele care, printre alte măsuri, a pus capăt controversatei scheme „Golden Visa” și a interzis noi licențe pentru proprietățile Airbnb, dar criticii spun că nu este suficient pentru a reduce prețurile pe termen scurt.

„Oameni care… lucrează și sunt fără adăpost, oamenii sunt evacuați pentru că locuința lor este transformată în locuri de cazare pe termen scurt (pentru turiști)”, a spus unul dintre protestatari.

Salariile mici și chiriile mari fac din Lisabona al treilea oraș cel mai puțîn rentabil în care să locuiești, potrivit unui studiu realizat de brokerii de asigurări CIA Landlords. Rată actuală a inflației de 8,2% din Portugalia a exacerbat problema.

„Cu salariul meu, care este mai mare decât salariul mediu din Lisabona, nu-mi permit să închiriez un apartament pentru că este prea scump”, a spus Nuncio Renzi, un director de vânzări din Italia care locuiește în Lisabona.

Gala laureaţilor Premiilor Naţionale GALEX, ediția a XIII-a

Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare  cu Liga Bibliotecarilor din Republica  Moldova „ALEXE RĂU”, organizează tradiţional, de Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi Ziua Bibliotecarului, Gala laureaţilor Premiilor Naţionale GALEX,  activitate importantă în lumea bibliotecară de nivel naţional, având drept obiectiv promovarea şi stimularea activităţii bibliotecarilor şi a persoanelor fizice sau juridice, care prin acțiunile  sale susțin dezvoltarea bibliotecii ca structură infodocumentară de importanţă strategică, fiind cel mai important serviciu civil de stocare şi difuzare a informaţiei dintr-o comunitate și în numele comunității.

Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX a devenit deja o tradiție și, ca orice tradiție, e ceva care se consolidează în fiecare an cu unele transformări, rămânând fidelă valorilor eterne. Și asta pentru că lucru­rile pe care le facem bine, frumos și eficient, merită a fi apreciate, scoase la lumină, astfel încât să avem micile noastre bucurii care să ne susțină în fața dificultăților de care este atât de plină lumea contemporană.

Astfel, Gala Premiilor Premiilor Naționale GALEX vine să încununeze o activitate în care ne investim, an de an, talentul, vocația, sufletul, reușind să producem servicii ce se află în slujba comunității, având ca și sarcină oferirea de servicii moderne și profesioniste utilizatorilor.

În acelaşi timp, Premiul Naţional GALEX se acordă  celor mai buni bibliotecari din bibliotecile naţionale şi din bibliotecile publice.

Anul acesta Premiile Naționale GALEX sunt decernate la următoarele nominalizări:

  • Cel mai bun om politic susţinător al bibliotecilor;
  • Cel mai bun fondator de biblioteci;
  • Cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii;
  • Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor;
  • Cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi lecturii în mass-media;
  • Cel mai generos mecena al bibliotecilor;
  • Cel mai bun prieten – filantrop al Bibliotecii Naţionale;
  • Cel mai bun susținător al politicilor și programelor de valorificare a moștenirii culturale;
  • Cel mai bun manager al anului 2023 din Biblioteca Națională Republicii Moldova;
  • Cel mai bun bibliotecar al anului 2023 din Biblioteca Naţională a Republicii Moldova;
  • Cel mai bun bibliotecar al anului 2023 din Sistemul Național de Biblioteci;
  • Cel mai bun proiect biblioteconomic;
  • Cea mai bună bibliotecă – promotor al tehnologiilor informaționale, nominalizare nou

Evenimentul va avea loc marți, 23 aprilie 2024, ora 12:00, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Chișinău, str. 31 august 1989 78 A (etajul 2, sala de lectură nr.1).

Premiul GALEX a fost instituit în 2010, denumirea acestuia fiind compusă din primele litere ale numelor lui Gavriil Bilevici și Alexe Rău, doi foști distinși directori ai Bibliotecii Naționale.

Biserica din lemn din satul Măcăreuca, veche de peste 230 de ani, riscă să se prăbușească

Biserica din lemn din satul Măcăreuca din raionul Drochia, veche peste 230 de ani, riscă se prăbușească. În timp ce oamenii și parohul bisericii din sat fac apel la autorități să salveze monumentul istoric, primarul comunei spune că primăria nu are mijloacele financiare necesare pentru a restaura biserica veche, scrie TVN.

„De vreo 15 ani nu se face nimic. S-a agravat și tragem nădejde la bunul Dumnezeu cumva și Maica Domnului să ne ajute, poate cumva să reușim să o restaurăm, asta este principalul. Te doare sufletul, e clar lucru. Este ca monument istoric, iaca care-i socoteala, îi dată la Ministerul de Cultură, cum se spune el, aceștia răspund”, a spus preotul satului Măcăreuca, raionul Drochia, Fiodor Zeru. Autoritățile spun biserica trebuie să fie restaurată de urgență, altfel riscă să se ruineze.

„Acest monument este foarte important pentru comuna noastră, deoarece este deja biserica aceasta din piatră construită alături, iar aceasta din lemn a rămas ca un monument istoric. Din păcate, noi nu avem finanțe să alocăm pentru construcția acestei clădiri, dar sperăm că Guvernul și alte organe vor contribui la dezvoltarea și reamenajarea acestei construcții”, a declarat primarul comunei Cotova, raionul Drochia, Dumitru Cuțchi, potrivit sursei citate.

„Raionul Drochia are 2 biserici din lemn. Este vorba de această biserică și biserica din satul Fîntînița, care este conservată mult mai bine. Din păcate, biserica din lemn de la Măcăreuca are peste 200 de ani, este din 1793, dar se presupune că este mult mai veche, ultima reparație sau restaurare a fost făcută cu ajutorul comunității de aici, în 1985.

În această biserică s-au păstrat niște elemente din ușile împărătești, au fost și icoane, dar cu timpul au dispărut și nu mai știm de urma acestor icoane vechi. Biserica merită a fi salvată”, a spus șefa Direcției cultură, tineret și sport Drochia, Cristina Țurcanu. Reconstrucția bisericii din lemn a fost estimată în 2014 la 3 milioane de lei. Ultima slujbă a fost ținută aici în anii 90.

Elena Dragalin, decorată cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale

Elena Dragalin, mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de președintele R. Moldova, Maia Sandu, cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale.

Mama șefei PA, decorată de președinte cu medalia Meritul Civic

Premiul a fost înmânat de șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, în cadrul celei de-a zecea ediții a Convenției moldo-americane, care se desfășoară în perioada 19-21 aprilie la Washington, Statele Unite ale Americii, transmite Newsmaker.md.

„Prin decret prezidențial, în semn de recunoștință pentru consolidarea comunității moldovenești în SUA și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor precum „Moldova AID”, președinta Republicii Moldova Sandu îi acordă una dintre cele mai înalte distincții naționale, medalia „Meritul Civic”, doamnei Elena Drăgălin”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.

„Foarte bine meritat”, și-a completat șeful diplomației de la Chișinău discursul, după ce a înmânat distincția.

Vizibil emoționată, Elena Dragalin a declarat: „Tot ce pot să spun este mulțumesc”.

De menționat că familia Dragalin s-a stabilit în SUA în urmă cu mulți ani. Acolo, mama șefei PA, Elena Dragalin, se remarcă printr-o activitate fructuoasă în consolidarea relațiilor moldo-americane, devenind un nume de referință printre comunitatea de moldoveni stabiliți în această țară.

Basarabeanca a fondat Moldova-AID, care organizează anual forul cunoscut sub denumirea Convenția moldo-americană, cu participarea delegaților din partea instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, precum şi a reprezentanților diasporei moldovenești în SUA.

Profesor de astrofizică: Vom detecta viață extraterestră în câțiva ani
Articolul anterior
Un criminal recrutat de grupul Wagner a ucis o femeie după ce s-a întors acasă de pe frontul din Ucraina
Articolul următor