Mijloacele de transport sechestrate ar putea fi vândute anticipat, până la confiscarea acestora

Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de lege care va eficientiza activitatea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) la etapele de identificare, urmărire, indisponibilizare, valorificare și recuperare a bunurilor infracționale. O prevedere a legii este ca mijloacele de transport sechestrate să poată fi vândute anticipat, până la momentul confiscării, scrie autoblog.md.

Mai exact, proiectul vine să soluționeze o problemă care există în prezent, și anume faptul că mijloacele de transport sechestrate nu pot fi valorificate/vândute anticipat, până la confiscarea acestora.  Și asta pentru că, potrivit legii actuale, acestea sunt atribuite la bunuri a căror valoare se diminuează în proporție de cel puțin 10% pe parcursul unui an din momentul aplicării sechestrului. Or, s-a constatat că, de fapt, valoarea mijloacelor de transport se poate diminua cu mai mult de 10% timp de un an, astfel prejudiciindu-se interesul statului de valorificare eficientă a bunurilor sechestrate”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Astfel, se propune ca mijloacele de transport sechestrate să fie incluse separat la categoria de bunuri care pot fi valorificate anticipat în mod excepțional. Totodată, se acordă temei ARBI-ului de a solicita procurorului înaintarea către instanța care judecă cauza penală a demersului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate și scoaterea de sub sechestru a acestora către judecătorul de instrucție sau instanței care judecă cauza.

Încheierea motivată asupra demersului se va emite în termen de cel mult 72 ore de la înaintarea acestuia. Scoaterea bunului de sub sechestru se dispune doar în cauza penală în cadrul căreia a fost dispusă valorificarea (adică vânzarea) bunurilor sechestrate.

Totodată, pentru a scoate sechestru de pe bunuri, persoanele împuternicite cu drept de vânzare a acestora vor semna un antecontract cu potențialul cumpărător, pe care îl va prezenta ARBI-ului nu mai târziu de ziua imediat următoare de la data semnării acestuia. Acest antecontract va justifica scoaterea de sub sechestru a bunului și valorificare anticipată a acestuia, garantând totodată că potențialul cumpărător „nu se va răzgândi” să procure acest bun.

O altă inovație a acestui proiect este că ARBI va putea emite ordinul de înghețare a bunurilor infracționale pe un termen de până la 30 zile lucrătoare, în baza solicitării în scris a autorităților competente străine sau în cadrul delegațiilor parvenite de la organul de urmărire penală. Mai exact, este vorba de limitarea temporară a dreptului persoanei de a dispune de active și bunuri, astfel încât să nu reușească să le transfere pe numele altor persoane sau să le înstrăineze până la aplicarea sechestrului. 

„În era digitală, transferul, lichidarea, înstrăinarea bunului poate fi făcută foarte rapid, printr-un singur click în sistemul informațional, pe când procedura aplicării sechestrului durează de la 1 la 3 zile. Aplicarea mecanismului de înghețare a bunurilor este dictată de necesitatea de acționare rapidă a organelor de ocrotire a legii la tentativele de tăinuire sau înstrăinare a bunurilor infracționale. Acest mecanism se aplică unanim și este recunoscut de statele spațiului comunitar.”

De asemenea, prezentul proiect de lege propune reglementarea cadrului de cooperare internațională a ARBI-ului cu instituțiile similare din alte state. Prin urmare, se propune o colaborare dintre inspectorii de integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) și ARBI în procesul de constatare a averii nejustificate. Mai exact, ARBI să acorde suportul necesar ANI la identificarea bunurilor mobile sau imobile aflate pe teritoriul altor state în procesul de constatare a averii nejustificate.

Parlamentul urmează să se expună cu un vot pozitiv sau negativ pe marginea acestui proiect de lege.

Premierul Recean a încurajat dezvoltarea potențialului turistic în localitățile de pe malul Nistrului

Premierul Dorin Recean a vizitat pensiunea „Căsuța din deal” din satul Pohrebea, care dispune de zece locuri de cazare. Proprietarul afacerii de familie, Ion Repida, a relatat că, deși a avut solicitări să plece peste hotare, acum, cinci ani, el a decis să rămână în Republica Moldova și să deschidă o casă rurală. 

Casa pe care a transformat-o în pensiune a fost părăsită încă în timpul războiului de pe Nistru. Pentru renovarea acesteia, întreprinzătorul a beneficiat și de granturi externe, care au permis construcția foișoarelor și a stației de epurare a apei. „Neam străduit să menținem farmecul ornamentelor locale, am dat o a doua viață casei, am avut vizitatori de peste hotare și solicitări de a găzdui filmări”, a menționat antreprenorul. 

La întâlnire au fost prezenți și alți antreprenori din domeniu, care au lansat afaceri de succes: „Casa familiei Iarmurati”, „Casa părintească” și pensiunea „Activis”. În discuții, premierul a mulțumit întreprinzătorilor și a încurajat valorificarea potențialului turistic al localităților pe malul Nistrului. Oficialul a menționat Programul guvernamental 373, care oferă posibilități de dezvoltare, inovare și extindere a afacerilor. „Vom fi și în continuare alături de cei care aleg să investească acasă și să dezvolte economia locală”, a accentuat prim-ministrul.

Recent, autoritățile au semnat o rezoluție pentru un turism durabil în Moldova, care să sprijine dezvoltarea regională integrată a sectorului și să sporească eforturile de stimulare a investițiilor, lansarea de noi afaceri, diversificarea produselor turistice și promovarea regiunilor frumoase din țară.

Generația Z, mai mult decât niște stereotipuri. Cine sunt și ce fac tinerii din ziua de azi

Când vorbim despre Generația Z, gândurile noastre se îndreaptă spre o serie de preocupări și stereotipuri legate de tinerii din ziua de azi. Smartphone-urile, rețelele sociale, anxietatea, și schimbările climatice sunt doar câteva dintre subiectele care par să definească experiența lor, scrie tvrmoldova.md.

Realitatea este însă nuanțată, iar uneori teribil de diferită față de ceea ce știm până acum, în multe privințe. Zoomerii sunt departe de a fi condamnați și se descurcă surprinzător de bine. La nivel global, aproximativ 2 miliarde de oameni s-au născut între 1997 și 2012 și, prin urmare, fac parte din „Generația Z”, arată jurnaliștii de la The Economist.

Este important să recunoaștem faptul că mare parte dintre cei cu vârste cuprinse 12 și 27 de ani din întreaga lume trăiesc în economii emergente. Acești tineri beneficiază de creșterea și răspândirea tehnologiei într-un mod care îi depășește adesea pe părinții lor. Sunt mai bogați, mai sănătoși și mai educați, și sunt optimiști în privința viitorului lor și al comunităților lor.

Cu toate acestea, există și aspecte mai puțin optimiste. În China, de exemplu, incertitudinea economică și presiunea asupra sistemului de învățământ superior au creat îngrijorări cu privire la viitorul tinerilor.

Preocupările tinerilor din ziua de azi

În pofida acestor provocări, Generația Z în lumea bogată se descurcă surprinzător de bine în ceea ce privește piața muncii. Generația Z nu doar că are locuri de muncă, dar se remarcă și în domeniul profesional. Abilitățile lor antreprenoriale și dorința de a urmări cariere în domenii precum știința, ingineria și medicina îi fac pe mulți dintre ei să fie prețuiți în economiile actuale.

În plus, salariile lor cresc într-un ritm mai rapid decât al predecesorilor lor, iar rata șomajului este la un minim istoric. Cu toate acestea, există și provocări evidente. Preocupările legate de schimbările climatice și impactul social al tehnologiei sunt doar două aspecte ale unei realități complexe cu care se confruntă Generația Z.

Anxietatea și depresia sunt în creștere în rândul tinerilor, iar impactul rețelelor sociale asupra sănătățîi mintale este subiectul unor dezbateri aprinse.

Cu toate acestea, există semne încurajatoare că tinerii din Generația Z încep să își regândească utilizarea rețelelor sociale și să își pună sănătatea mentală pe primul plan. În plus, angajamentul lor față de problemele sociale și politice arată că sunt gata să facă schimbări în lumea lor.

Generația Z este mult mai mult decât o simplă poveste despre smartphone-uri și anxietate. Sunt tineri înzestrați cu o serie de abilități și pasiuni care îi pregătesc să modeleze societatea într-un mod unic și neobișnuit. Este important să recunoaștem atât provocările, cât și succesele lor și să lucrăm împreună pentru a le oferi suportul și resursele de care au nevoie pentru a prospera în lumea modernă.

Incident în România. Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. A fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă

Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. Incidentul a avut loc în localitatea Bordoșiu, județul Mureș. Evenimentul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă, după ce un urs a gonit spre oameni.

Mai mult de 70 de persoane participau la înmormântarea din județul Mușreș, moment în care un urs s-a apropiat de acestea și a început să îi fugărească. Speriați de apariția animalului, localnicii, care nici nu știau că animalul a coborât din pădure, au fugit de la înmormântare.

„Caii au simţit. Am auzit ho, ho, ho. Zic că ăsta e ursul şi chiar ursul a fost”, povesteşte un bărbat. „Cum am mers cu mortul, a venit ursul. Cred că dacă eram mai puţini, intra în noi”, a spus un localnic care a participat la înmormântare, potrivit Observator.

Îngroziți de frică, cei prezenți la înmormântare au început să facă zgomot pentru a speria ursul, dar acesta s-a apropiat și mai mult, determinându-i să fugă. Cu toate acestea, ursul a renunțat și s-a întors în pădure. Familia a reluat ceremonia funerală imediat ce ursul s-a îndepărtat.

În ultimele zile tot mai mulți urși au fost surprinși în apropierea unor localități din țară. Pe 17 aprilie, un urs a fost văzut la Tâncăbești, județul Ilfov. Animalul sălbatic a tăiat calea unui șofer, iar acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliției. La fața locului s-au dus jandarmii și pădurarii.

La finalul săptămânii trecute, un alt urs a ajuns în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs și să nu îi dea de mâncare. „Tocmai ne-a sărit în fața mașinii un urs, la pădurea Ciolpani“, a scris o femeie sâmbătă pe Facebook.

A fost constituită o celulă de criză la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar jandarmii au plecat în căutarea animalului.

Jurnalista Valentina Ursu pleacă de la Radio Europa Liberă după 18 ani: ”Libertatea nu e în drept să o ia nimeni”
Articolul anterior
Serviciile de informații din SUA spun că au descifrat intențiile lui Putin în Ucraina
Articolul următor