De trei săptămâni, agenții imobiliari din SUA ce confruntă cu un val tot mai mare de cereri de închiriere a vilelor din stațiunile de vară, în încercarea milionarilor de a fugi de coronavirus și a se izola acolo.
Astfel, zonele care în mod normal erau populate de la sfârșitul lunii mai până la începutul lunii septembrie, au fost luate cu asalt încă din martie, lucru care i-a făcut pe agenții imobiliari să considere anul 2020 cel mai aglomerat an din istoria stațiunii Hamptons.Eddie Shapiro, președintele unei agenții imobiliare, care este specializată în proprietăți de lux din Hamptons, a povestit că într-o dimineață a fost sunat și i s-a cerut o casă cu șase sau șapte camere pentru două luni, contra sumei de 200.000 de dolari.
„Am găsit casa de care avea nevoie și i-am trimis fotografiile. S-a uitat la ele și a luat imediat decizia. A transferat banii și în aceeași noapte, după o curățare și dezinfectare minuțioasă, s-a stabilit în casă cu familia sa timp de două luni „, a declarat acesta.
În contextul pandemiei de coronavirus, agențiile imobiliare au foarte multe solicitări similare. Perspectivele de a sta în New York, unul dintre epicentrele din SUA ale pandemiei coronavirusului, au produs un exod elitist către locuri mai deschise și mai spațioase pentru a trece prin izolare mai ușor.
Cei care au a doua rezidență s-au grăbit să le ocupe, scrie b1.ro.