Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare prezintă Orarul și Instrucțiunile specifice privind desfășurarea testării candidaților la examenele naționale de absolvire, sesiunea de examene 2020.
Documentele, aprobate prin Ordinul MECC nr. 376 din 25 martie 2020, stabilesc perioada și procedurile de organizare și desfășurare a testării candidaților în contextul în care accesul în instituțiile de învățământ este restricționat în scopul prevenirii răspândirii virusului COVID-19.Astfel, în perioada 30 martie – 10 aprilie 2020, elevii claselor a 9-a și a 12-a vor avea posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen, cu respectarea regimului de autoizolare, fiind asigurat accesul la conținutul testelor în format electronic, în conformitate cu Instrucțiunile specifice privind modalitatea de testare.
Testele și baremele de corectare vor fi puse la dispoziția elevilor prin intermediul mijloacelor de transmitere a informației la distanță, în fiecare zi de desfășurare a testării, conform orarului stabilit (orarul poate fi accesat aici). Elevii urmează să rezolve independent și responsabil subiectele propuse, apoi să le transmită profesorilor pentru verificare.
Scopul testării este de a determina gradul de pregătire a candidaților pentru examenele naționale. În rezultat profesorul va identifica necesitățile elevilor în vederea ajustării procesului de pregătire pentru promovarea cu succes a examenelor. În acest context, menționăm că fiecare elev trebuie să fie interesat să rezolve conștiincios testele pentru a identifica domeniile care necesită atenție sporită în procesul de pregătire pentru examen. În rezultatul testării elevii nu sunt apreciați cu note.
Ordinul MECC nr. 376 din 25 martie 2020 poate fi accesat aici. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul la responsabilitate și solidaritate.