Ministerul Educației dezminte informația privind stoparea acordării sporurilor la salariu cadrelor didactice

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării atrage atenția autorităților administrației publice locale de nivelul I și II, organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, managerilor instituțiilor de învățământ general, profesional tehnic și superior, precum și cadrelor didactice, despre apariția în spațiul public a unor informații neadevărate privind indicațiile ministerului de a stopa acordarea sporurilor la salariu cadrelor didactice pentru luna martie.

separator
,,Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a emis nici un ordin, dispoziție, recomandare sau adresare (scrisoare) privind diminuarea salariilor cadrelor didactice sau de neachitare a sporului de performanță și/sau a sporurilor cu caracter specific”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educației.

Autoritățile administrației publice locale de nivelul I și de nivelul II, organele locale de specialitate în domeniul învățământului, managerii instituțiilor de învățământ general, profesional tehnic și superior au obligația de a respecta întocmai prevederile Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Hotărârii Guvernului nr. 1231/2018 „Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar” și, după caz, ale Hotărârii Guvernului nr. 1234/2018 „Privind condițiile de salarizare ale personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică”.

Totodată, conform prevederilor Hotărârilor Guvernului nr. 1231/2018 și nr. 1234/2018 sporurile de performanță și cu caracter specific se stabilesc de către conducătorul unității bugetare prin act administrativ cu caracter intern.

Ministerul menționează că prin Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republici Moldova nr.8 din 28 martie 2020 a fost suspendată, pe perioada stării de urgență, doar acțiunea art.21 din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare in sectorul bugetar referitor la acordarea premiilor unice (de care poate beneficia personalul din unitățile bugetare cu prilejul sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare și care se plătesc din contul economiei mijloacelor alocate pentru retribuirea muncii pe anul respectiv). Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republici Moldova sunt obligatorii și urmează a fi executate de către persoanele responsabile.

Toate mașinile sunt verificate de către poliție, la intrările în municipiul Chișinău
Articolul anterior
În Moldova sunt confirmate 91 de cazuri noi de Covid-19. Bilanțul total a ajuns la 1056 infectați
Articolul următor
Alte articole interesante