Ministerul Educației, necrolog în memoria regretatului artist Iurie Sadovnic

Zi de doliu s-a așternut peste cultura națională prin trecerea în neființă a regretatului maestru Iurie Sadovnic, Artist al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii. Ministerul Educației, Culuturii și Cercetării a publicat un necrolog în memoria regretatului artist.

,,Artist de excepție, om al neamului de o cumsecădenie proverbială, veritabil reprezentant al elitei intelectuale, așa cum puțini alții au fost în stare să fie, sunt atribute care vor marca pentru eternitate personalitatea lui Iurie Sadovnic.

Nici un alt artist nu a reușit să cânte haiducia, codrul și frumusețea feminină asemenea stilului folk inconfundabil al lui Iurie Sadovnic Orheianu, muzica sa marcând o pagină aparte în istoria țării.

Cred că ar fi aproape imposibil să găsim moldoveni din generația independenței ale căror suflete să nu vibreze într-un mod aparte la auzul cântecelor cu caracter de baladă ale lui Iurie Sadovnic, cântece care ne-au înfrumusețat tinerețile și ne-au făcut să nu uităm de cele mai înălțătoare valori umane.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor din lumea muzicii și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul și Maestrul Iurie Sadovnic. Dumnezeu să îl odihnească în pace, Zbor lin maestre!”.

Femeia care și-a filmat fiul vitreg de 3 ani în timp ce murea în loc să-l ducă la spital și-a aflat pedeapsa

O femeie din Anglia care și-a filmat fiul vitreg de 3 ani în timp ce murea, din cauza unei leziuni cerebrale, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru omor din culpă. Leila Borrington a fost găsită vinovată pentru moartea fiului vitreg, Harvey Borrington, care suferea de o formă de autism. Judecătorul i-a spus femeii de 23 de ani că moartea fiului vitreg, din august 2021, a fost rezultatul unui „atac violent susținut”, scrie digi24.ro.

Magistratul și-a susținut opinia prezentând mesajele trimise de Borrington după ce i-a rupt brațul lui Harvey, în aprilie 2021, în care a arătat „o lipsă șocantă de îngrijorare” pentru copil, potrivit The Independent.

În timpul procesului care a început pe 16 noiembrie 2022, s-a subliniat că Harvey a suferit răni mortale la cap, inclusiv fractură de craniu și o hemoragie cerebrală, pe 7 august 2021.

A murit la spital două zile mai târziu. Borrington a spus în proces că nu i-a făcut niciodată rău lui Harvey, susținând că acesta a căzut de pe canapea. Din anchetă s-a stabilit că femeia de 23 de ani i-a trimis un mesaj tatălui lui Harvey, care era la cinema, spunându-i „de ce mi se întâmplă asta?” și l-a filmat pe copil în timp ce agoniza pe podea. Abia mai târziu a sunat la ambulanță.

Necropsia a mai stabilit că Harvey suferise mai multe leziuni în săptămânile dinaintea morții, inclusiv o fractură.

Leila Borrington a susținut la început că băiețelul și-a provocat singur toate leziunile, dar pe măsură ce experții au depus mărturii potrivit cărora copilul nu avea cum să se rănească singur, ea și-a schimbat povestea spunând că exista posibilitatea să-l fi rănit, dar din greșeală.

Tânăr de 28 de ani cu o fractură la cot, mort pe masa de operaţie: ”Totul era în regulă!”

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, care era cercetător Centrul de Economie Montană CE-MONT din Vatra Dornei, a murit, miercuri, la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, România, în timp ce era pregătit de medici pentru o intervenţie chirurgicală în urma unei fracturi la cot, cazul fiind cercetat într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânărul Valeriu Stoilov s-a accidentat la cot în timpul unei partide de fotbal cu prietenii şi s-a prezentat la spital pentru consultaţie, potrivit HotNews.ro.

El a fost investigat, diagnosticat cu fractură la cot, şi programat pentru o operaţie.

Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr Cristian Rusu, chirurg, a declarat presei că Valeriu Stoilov a fost internat pe 13 martie şi programat pentru intervenţia chirurgicală pentru data de 15 martie, fiindu-i efectuate toate analizele şi investigaţiile preoperatorii.

”Totul era în regulă, pacientul nu avea nicio suferinţă anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, iniţial reversibil”, a spus directorul medical al spitalului.

El a precizat că a fost resuscitat, dar a făcut al doilea stop cardiorespirator şi după manevrele efectuate din nou, mai mult de o oră, nu a mai răspuns şi s-a declarat decesul.

Potrivit directorului medical al spitalului, anestezistul are o experienţă de 40 de ani şi ar fi declarat că nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz.

Nici eu n-am avut o astfel de situaţie în 20 de ani de când sunt chirurg”, a spus dr Cristian Rusu.

După necropsie se va putea afla care a fost cauza morţii pacientului.

Poliţia Municipiului Vatra Dornei a deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetarea fiind efectuată sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Atenţionare de călătorie pentru Italia! Vineri vor fi greve pe mai multe aeroporturi

Ministerul Afacerilor Externe al României informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Itaalia că, pentru vineri, a fost anunţată o grevă naţională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către şi dinspre Peninsulă, scrie digi24.ro.

Cetăţenii români, inclusiv moldovenii care dețin cetățenia româneească, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Italia: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, romînii și moldovenii cu cetățenie română care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de urgenţă, în funcţie de regiune:

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935

MAE recomandă consultarea paginilor web: http://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi, http://roma.mae.ro/, http://cgroma.mae.ro/ https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Cazurile de gripă au scăzut la valori minime istorice în pandemie. Două tulpini ar fi dispărut de tot
Articolul anterior
Adevărul din spatele caselor vândute cu 1 euro în Italia
Articolul următor