Ministerul Sănătății ar fi bântuit de Covid-19. Angajații, refuzați să lucreze de acasă

Ministerul Sănătății s-a transformat în focar de Covid-19, iar conducerea ministerului rămâne rece la apelurile disperate ale angajaților.

separator

Declarația a fost făcută de ex-ministra Sănătății, Ruxanda Glavan, transmite stiri.md.

„Primesc zilnic nenumărate mesaje din parte colaboratorilor MS, care sunt speriați și îmi cer ajutorul. Conducerea ministerului refuză categoric să lea dea voie oamenilor să lucreze de acasă, deși o atare opțiune ar putea fi aplicată.

Iată doar câteva din informațiile pe care le-am primit: Cancelaria este infectată, direcții întregi sunt infectate, unii angajați sunt internați la SCR, doi secretari de stat sunt și ei infectați… zilele trecute au scos o domnișoară însărcinată la lucru ca să muncească în locul celor care sunt pe buletin medical, iar astăzi și dânsa acuza febra și lipsa mirosului.

Angajații ministerului au cerut ajutorul conducerii într-un schimb de emailuri, dar li s-a răspuns arogant că „orice speculații sunt în plus”.

Funcționarii cer permisiunea să lucreze de la domiciliu, iar ministra le răspunde că la minister se spală podelele cu regularitate și că se dezinfectează birourile.

Este oripilant. Citesc mesajele disperate ale oamenilor și mi se face pielea de găină…”, a declarat Ruxanda Glavan.

Deputata îndeamnă angajații Ministerului Sănătății să rupă tăcerea:

„Sunt conștientă că orice fel de interpelare, somație publică, demersuri ar fi în zadar. La ministră îi „туман”. Ea trăiește în lumea ei și a lingăilor care o înconjoară, mult prea departe de realitatea noastră.

Nu-mi rămâne decât să fac un apel către toți angajații Ministerului Sănătății: rupeți tăcerea, fiți uniți și vorbiți public despre gravitatea lucrurilor din interiorul instituției!”, a îndemnat fosta ministră.

Germania anunță o nouă strategie de combatere a răspândirii coronavirusului
Articolul anterior
Coronavirus: 872 cazuri noi de infectare, confirmate în ultimele 24 de ore
Articolul următor
Alte articole interesante