Sâmbătă, 26 iunie, începând cu ora 11:00, toți doritorii de a se imuniza sunt așteptați la cel mai pitoresc punct de vaccinare împotriva Covid-19: Château Purcari, raionul Ștefan Vodă, satul Purcari.

,,În timp ce veți savura din frumusețea podgoriilor, împrejurimile și ospitalitatea vinăriei Château Purcari, veți avea posibilitatea să vă informați din surse oficiale despre vaccinarea împotriva Covid-19 și să vă vaccinați.
Vor fi disponibile vaccinurile AstraZeneca, Sinopharm și Sinovac. Pentru imunizare, va fi necesar doar buletinul de identitate. Vaccinează-te pentru a călători în siguranță!”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.