Ministerul Sănătății pregătește o reformă în domeniul medicamentelor. Vor fi revizuite preţurile şi accesul la ele

În ţara noastră va fi implementată o reformă în domeniul medicamentelor.

Problemele acumulate nu pot fi rezolvate prin măsuri sporadice. „Trebuie să revizuim întreg cadrul legislativ. Trebuie să elaborăm trei legi noi: cu referire la accesul la medicamente, la aprobarea prețurilor – mecanismele de compensare și la serviciile publice în sănătate”, a declarat Zinaida Bezverhni, secretar de stat în ministerul Sănătății, pentru IPN.

„Problema cu medicamentele vizează două aspecte: lipsa lor fizică și accesibilitatea celor care sunt. În 2013 aveam peste 7 000 de medicamente înregistrate, acum avem 3 500, dintre care oficial sunt înregistrate 2 000. Statul, vrând să scadă prețul la medicamente, a reglementat piața într-atât, încât i-a întors pe producătorii de medicamente de la înregistrarea acestora în Republica Moldova”, spune Zinaida Bezverhni.

Scopul Ministerului Sănătății este acum să-i atragă înapoi pe producătorii medicamentelor calitative și inofensive, ca să revină pe piață și să să-și înregistreze preparatele. „Avem un grup care lucrează la procesul de formare a prețurilor, de formare a prețurilor atât en-gros, cât și en details, în rețelele de comercializare”, a precizat secretarul de stat.

Un alt aspect ține de ceea ce se procură din banii statului, adică ceea ce acoperă Casa Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Statul mărește considerabil, în fiecare, an bugetul CNAM. „La anul, bugetul pentru compensarea medicamentelor va fi de circa 1 miliard de lei. O mare parte din acești bani nu este folosită pentru că medicii nu prescriu medicamente pe rețete. Formula de compensare care a funcționat până acum este ineficientă, de aceea de la 1 noiembrie vom îmbunătăți formula după care vor fi compensate preparatele”, a specificat Zinaida Bezverhni.

Principiul care va fi adoptat de autoritățile publice în domeniul medicamentelor este cel al unei compensări medii: „Jumătate din medicamentele din aceeași categorie vor fi gratis, iar pentru cealaltă parte a preparatelor va trebui să se achite o plată mică. Am introdus această măsură pentru ca să ridicăm plafonul, în condițiile unei piețe sărace, pentru ca pacienții să poată primi preparatul dorit. Prin aceasta va fi lărgită gama preparatelor care vor fi disponibile pacienților”, a menționat Zinaida Bezverhni.

sursa: www.ipn.md

Doi pasageri de la cursa „Chişinău-Istanbul” au încercat să treacă cu valută nedeclarată

În bagajele de mână ale doi cetățeni străini, polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali au depistat valută, în numerar de mii de euro și dolari, care nu a fost declarată. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la curse cu destinație spre Istanbul, Turcia.

În ambele situații s-a acționat în cadrul controlului de specialitate, efectuat în coordonare între cele două autorități.

Prima persoană documentată este cetățean chinez de 35 de ani, în bagajul căruia s-au depistat 10900 EUR și 5500 USD. În bagajul cetățenului Ucrainei de 41 de ani, echipa mixtă a descoperit 50000 USD, pe care pasagerul a evitat să le declare.

În continuare investigațiile se desfășoară în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. 

Percheziții într-un dosar de contrabandă cu obiecte din metale prețioase, în valoare de peste 1,5 milioane lei

În postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au deconspirat intenția unui conațional de a introduce ilegal în țară un lot de articole, presupus din metal prețios.

Astfel, urmare a controlului vamal, în geanta de mână au fost depistate bunurile nedeclarate: 103 monede, un lingou și două medalii.  

Cazul a avut loc astăzi, 5 decembrie 2023, în timpul verificării bagajelor pasagerilor de la ruta „Franța-Moldova”. Documentat este un conațional în vârstă de 36 de ani.

În cadrul audierilor, persoana a declarat că monedele au fost procurate contra sumei de 300 EUR, iar lingoul presupus a fi din aur – 800 EUR.

În continuare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.

Fostul președinte Igor Dodon, alături de mezinul său pe muntele Athos: ”Ne vom ruga pentru țară”

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a plecat într-un pelerinaj de câteva zile pe muntele Athos.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Igor Dodon a scris că a ajuns pe muntele Athos alături de fiul său mai mic, menționând că vor urma câteva zile de liniște și discuții cu călugării, transmite Știri.md.

„Am ajuns la muntele Athos, împreună cu feciorul cel mic. Vor urma câteva zile de liniște, discuții cu călugării și reflecții. Ne vom ruga pentru Moldova. Să fie pace și normalitate în țară”, a scris Igor Dodon.

De menționat că, în ultimii ani, fostul șef de stat a mers în mai multe pelerinaje pe muntele Athos, iar de fiecare dată, Igor Dodon a declarat că în timpul pelerinajului s-a rugat pentru poporul R. Moldova.

Ziua Naţională a Vinului, sărbătorită fără obişnuitele petreceri
Articolul anterior
Află cine sunt învingătorii Concursului Mărcilor Recunoscute NOTORIUM TRADEMARK AWARDS 2021
Articolul următor