Ministra Sănătății: ,,Am pierdut colegi pentru că nu au avut șansa să ajungă la un vaccin. Dumneavoastră toți aveți această șansă”

Ala Nemerenco a venit cu un mesaj pe o rețea de socializare, în contextul numărului mare de infectați și decese cauzate de infecția Covid-19. Ministra Sănătății nu înțelege reticența oamenilor privind vaccinarea, în condițiile în care imunizarea prin vaccinare este una dintre căile de apărare a organismului în fața diverselor tipuri de boli.

„Nu este de speriat că avem mai multe îmbolnăviri. Este un val care se rostogolește prin toată regiunea și nu îl putem evita. Vedeți ce se face în țările din jur.

Nu este de neînțeles că avem din nou, ca în primăvară, așa o presiune pe spitale și personalul medical. Dar o să rezistăm – suntem pregătiți.

Dar este grav, foarte grav că pierdem vieți omenești. Spitale noi o să putem construi, personalul își va reveni, însă acești oameni sunt pierduți pentru totdeauna.

Ieri – 27 decese. În jur de 95% din pacientii din terapia intensivă nu sunt vaccinați.

Anul trecut nu a existat vaccin. În valul din primăvară abea începusem să vaccinăm. Astfel șansele erau altele. Acum însă, există un acces larg la o gamă atât de variată de vaccinuri – Pfizer, Astra Zeneca, Sinovac, Sinopharm, Jonhson & Jonhson.

Da, vaccinurile au și efecte adverse post imunizare. Ca și orice medicament. Până în prezent în Republica Moldova au fost raportate 1497 evenimente adverse la 1 milion și 384.372 mii administrări de vaccin, dintre care doar 120 moderate (febră >38.5, reacții alergice), 1377 ușoare (durere locală, febră <38.5, oboseală, dureri musculare și articulare) și niciuna gravă.

În lume s-au administrat deja 6 miliarde 27 milioane vaccinuri.

Eu personal am pierdut rude apropiate în această pandemie pe care le deplângem în fiecare zi. Am pierdut colegi cu care am făcut facultate sau am activat alături. Ei nu au avut șansa să ajungă pînă la vaccin. Dumneavoastră toți aveți această șansă.

De când e lumea medicii tratează și previn boli. De o sută de ani omenirea utilizează vaccinurile pentru a scapă de multe îmbolnăviri. 

Cum s-a ajuns aici, într-o țară cu cea mai vaccinată populație din regiune, să nu se creadă în vaccin? Așa un comportament este echivalent cum un bolnav cu o infecție gravă nu ar accepta un antibiotic salvator. Sau un pacient cu criza hipertensivă ar alege să facă un accident cerebrovascular refuzând un prim-ajutor medicamentos. Sau cineva cu un atac cardiac nu ar apela la 112.

Vaccinul vă creează un grad de apărare prin imunitatea specifică pe care o dezvoltă. Și noi, și copiii noștri am trecut prin aceasta. De multe ori.

Aveți grijă de sănătatea voastră și a celor dragi. Gândiți pozitiv și protejați-vă. Viața e una”, a scris Ala Nemerenco.

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Bate vântul în localuri, după introducerea noilor restricții anti-Covid
Articolul anterior
A fost depășit pragul de 5 milioane de decese provocate de Covid-19 la nivel global
Articolul următor