Miniștrii Apărării ai NATO au convenit să ajute Moldova să își crească reziliența militară. Anunțul a fost făcut de secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg, după întrunirea oficialilor la Bruxelles, scrie realitatea.md.

Pe lângă Republica Moldova, de ajutorul NATO va mai beneficia Georgia, Bosnia și Herțegovina. Ajutorul vine în contextul războiului din Ucraina, regiunile fiind considerate vulnerabile.
Despre suport personalizat pentru Moldova vorbea săptămâna trecută și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Declarațiile erau făcute în timpul unei întrevederi cu Natalia Gavrilița la Bruxelles.
Atunci, Geoană făcea referire la bombardamentele din Ucraina și survolarea spațiului aerian al Moldovei de rachete. Conform lui, atacurile împotriva țării vecine afectează și securitatea statului nostru.