Un bărbat din Chișinău a fost reținut de CNA, după ce ar fi pretins și primit 750 de euro mită ca să elibereze mai ușor un permis de conducere.
Potrivit datelor anchetei, acesta ar fi dat asigurări denunțătorului că poate influenţa membrii comisiei de examene din cadrul Secţiei Înregistrare Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto Cahul a Agenției Servicii Publice să acorde note de promovare a probelor scrise şi practice și că-i poate determina să elibereze ulterior permisul auto.
Bărbatul ar fi acționat coordonat cu alți doi tineri din anturajul său, care sunt acum bănuiți de complicitate la infracțiune.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru trafic de influență.
Suma pretinsă de 750 de euro a fost transmisă sub controlul organului de urmărire penală al CNA, iar pentru a fortifica probatoriul, ofițerii anticorupție au descins cu percheziții la domiciliile celor trei bănuiți.
În consecință, au fost ridicate dispozitivele de pe care au fost purtate discuţii telefonice despre „aranjarea” eliberării permisului de conducere.
În prezent, unul dintre bănuiți este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei bărbați riscă până la 7 ani de închisoare.
Menţionăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.