Mobilizare generală la nivel național pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice! Alătură-te inițiativei ,,Hai Moldova”!

Echipa ,,Hai Moldova” anunță mobilizare generală pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice! Ani la rând, ajungem să colectăm acasă baterii, acumulatoare, telefoane și alte echipamente electronice, cu care nu știm ce să facem după ce acestea au ieșit din uz.

separator

Doar o baterie mică aruncată la nimereală poluează 500 litri de apă sau 1 mp de sol pentru o perioadă de 50 de ani. Mai mult, majoritatea deșeurilor electronice conțin substanțe toxice (plumb, zinc, nichel, bariu, crom, substanțe ignifuge, etc.), iar aruncate în natură, în termen lung conduc la afecțiuni precum cancer, disfuncții ale sistemului nervos central, ale sistemului respirator, imunitar, endocrin, digestiv și reproductiv, probleme în dezvoltarea cerebrală, presiune arterială ridicată, etc.

Anul acesta, ,,Hai Moldova” anunță mobilizare generală pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electronice de dimensiuni mici. Astfel, între 15 septembrie și 15 octombrie, va fi organizată o lună de curățenie națională ca să adunăm și să reciclăm electronicele ieșite din funcțiune din gospodăriile oamenilor.

,,Hai Moldova” va colecta la nivel de centre raionale baterii, telefoane, acumulatoare, cabluri, televizoare, calculatoare, imprimante, mașini de fax, aparate de fotografiat și filmat, roboți de bucătărie și orice alte deșeuri electronice de dimensiuni mici.

,,Hai Moldova” organizează Campania națională de colectare a deșeurilor electronice. În acest sens, echipa dă startul unui concurs pentru toate școlile din țară, pentru ca acestea să devină puncte de colectare a deșeurilor. Școlile care reușesc să colecteze cât mai multe electronice ieșite din uz vor fi premiate.

Concursul va avea loc în patru etape:

Etapa I. Înscrierea în concurs (20 august – 10 septembrie):

1. completarea formularului și a cererii de exprimare a interesului (le descărcați aici –
http://bit.ly/2ZkWGWO )
2. semnarea și ștampilarea acestora de către directorul instituției
3. scanarea formularului și cererii și trimiterea lor la adresa info.haimoldova@gmail.com
4. desemnarea a câte un coordonator de proiect, din rândul elevilor și din rândul profesorilor.

Etapa II. Instalarea containerelor pentru colectarea deșeurilor (10 – 20 septembrie):

1. semnarea contractului de colaborare
2. instalarea containerelor
3. crearea echipei responsabile

Etapa III. Implementarea proiectului (15 septembrie – 15 octombrie)

1. monitorizarea colectării deșeurilor
2. informarea echipei Hai Moldova despre numărul de obiecte adunate

Etapa IV. (luna octombrie)

1. participarea la evenimentul de închidere pentru premierea celor mai active școli

Ce se întâmplă după colectare?

Întrucât în Moldova nu avem instalații autorizate pentru procesarea deșeurilor electronice, la finalul campaniei, deșeurile colectate vor fi transportate către ,,Green Group Buzău”, o companie din România care deține autorizație integrată de mediu și autorizație IPPS cu privire la emisii.

Reciclatorul a fost ales după principiul proximității, fiind cea mai apropiată fabrică performantă în raza de 1500 km. În luna septembrie, echipa ,,Hai Moldova” va merge în vizită la Green Group pentru a vedea cum se realizează procesul de gestionare a deșeurilor electronice.

Campania ,,Hai Moldova” este susținută de Facilitatea de Asistență Tehnică a Fondului Green for Growth (GGF TAF) și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei EU4Energy, GEF Programul de Granturi Mici, MOLDREC, Bemol, AVD – Revista „Managementul Deșeurilor”, EcoVisio.

Pentru mai multe detalii, puteți contacta echipa ,,Hai Moldova” la numerele de telefon: Cătălina Hasnaș: +373 60296296; Nadejda Cebotari: +373 60112929; Alina Gîrneț: +373 60418216.

Lacrimi și durere la Susleni! Ana-Maria, tânăra răpită și ucisă cu cruzime a fost condusă pe ultimul drum

Lacrimi și durere la Susleni. Zeci de oameni s-au adunat astăzi să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria. Tânăra de 19 ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită fără suflare la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Principalul suspect a fost plasat în arest pentru 30 de zile și pledează nevinovat, scrie tv8.md.

Între timp, aseară, un grup de localnici din Chițcanii Vechi, satul în care locuiește principalul suspect, au aprins mai multe lumânări în fața porții acestuia. Oamenii s-au adunat la poarta suspectului, unde au scris numele fetei din zeci de lumânări aprinse. Au făcut din lumânări și numele băiețelului nenăscut – Ion. 

Reamintim că corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, pe 20 aprilie, în apropiere de Chițcanii Vechi, localitatea de unde este originar principalul suspect. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul a fost găsit cu greu, lângă un pârâu, fiind aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. 

Fata însărcinată fusese văzută ultima dată în seara de 12 aprilie. Aceasta se întorcea la căminul din Orhei după o oră de meditații. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obținute de TV8, se vede cum tânăra ajunge în stația cu pricina, iar la câteva minute de ea se apropie un automobil în care și urcă. Bărbatul le-ar fi spus oamenilor legii că imediat ce a urcat în mașină și și-a dat seama că nu era cea pe care o aștepta, tânăra i-ar fi cerut să oprească, pentru a ieși. El spune că a lăsat-o pe marginea drumului, la o distanță de 300 de metri de stația pentru transportul public, de unde a luat-o, după care el și-a continuat drumul. Ulterior, a refuzat să conlucreze cu ancheta. 

Bănuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Avocatul acestuia a refuzat să ofere declarații pentru presă, însă procurorii susțin că bărbatul pledează nevinovat. După aproape o săptămână de căutări la Orhei, oamenii legii au căutările și la Telenești, de unde este șoferul.

Vineri, 19 aprilie, polițiștii au anunțat că în urma perchezițiilor acasă și în mașina suspectului, au descoperit mai multe lucruri pentru femei.  În context, oamenii legii au făcut un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă să îi sesizeze în cazul în care au avut „tangențe dubioase” sau „cu tentă infracțională” cu acest bărbat.  Într-un comunicat al poliției, se subliniază faptul că bărbatul, în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani, s-a schimbat fizic foarte mult de-a lungul timpului, dar și a condus mai multe mărci și modele de mașini.

imagini: tv8.md

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

O tânără, bătută rău de iubit pentru că un alt bărbat a condus-o acasă
Articolul anterior
Zile caniculare la sfârșit de vară. Toamna încă nu vine!
Articolul următor