Moldova a exportat milioane de butași de trandafiri în toată lumea

Republica Moldova exportă inclusiv și material săditor de trandafir. În perioada anilor 2022-2024 Republica Moldova a exportat peste 3 522 000 de butași (material săditor) de trandafir, principalele țări de export fiind Ucraina, Belarus, Letonia, Turcia, Polonia, România, Lebanon, Uzbekistan, etc.

Agricultorii din satul Dobrogea Veche, raionul Sîngerei sunt unii dintre cei mai activi producători de puieți de trandafir din țară.

Operatorii economici din sat au reușit, în ultimii trei ani, să exporte o cantitate de peste 570 de mii de butași. Doar în primele luni ale anului 2024 din regiune s-au exportat aproximativ 163 de mii de puieți.

Accesul pe piețe noi reprezintă o oportunitate semnificativă inclusiv și pentru producătorii de puieți de trandafir. Astfel, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a obținut în 2022 permisiunea Republicii Moldova de a exporta puieți de trandafir și in Uzbekistan.

Amintim că, datorită rezultatului cooperării, la nivel tehnic, între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor şi Comisia Europeană, a schimbului de informații, a discuțiilor pentru argumentarea riscurilor fitosanitare, Republica Moldova în anul 2022 a obținut dreptul să exporte pe piața UE a materialului săditor de nuc și măr, iar în 2024 materialului săditor din genul Prunus L. (prun, vișin, cireș, ș.a).

Maşinile fugarului Ilan Şor, scoase la licitaţie

Mașinile fugarului Ilan Șor vor fi scoase la licitație. Este vorba despre un automobil marca GAZ 2410 din 1988 și un Bentley Continental din 2010. Prețul de pornire pentru aceste vehicule este de 281.598 de lei, respectiv 1.970.752 de lei, scrie tv8.md.

Licitația publică este programată pentru data de 9 iulie 2024, ora 10:00. Cei care doresc să participe pot găsi mai multe detalii despre bunurile expuse la vânzare și condițiile de participare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova datat 21 iunie 2024 sau la biroul executorului judecătoresc, situat pe strada Kiev 3 A, etajul 1, din municipiul Chișinău.

Pe lângă condamnarea la 15 ani de pușcărie, Curtea de Apel a decis în privința lui Ilan Șor și încasarea prejudiciului adus de acesta în frauda bancară. Este vorba de cinci miliarde de lei, pagube ce urmează să fie recuperate din înstrăinarea averii acestuia în folosul statului.

Atenție, șoferi! Circulație închisă pe bd. Mircea cel Bătrân

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 21 iunie – 11 iulie 2024, va fi suspendat parțial traficul rutier pe bd. Mircea cel Bătrân (pe benzi), tronsonul cuprins între str. Petru Zadnipru și str. Profesor Ion Dumeniuc.

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de amenajare a straturilor bituminoase subțiri de tip Slurry Seal pe carosabilul din bd. Mircea cel Bătrân.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Un nou sit arheologic descoperit la Ungheni

Agenţia Naţională Arheologică informează că efectuează noi săpături arheologice la siturile arheologice de pe traseul drumului regional G88 Cornești – Condrătești – Năpădeni – M5, în segmentul raionului Ungheni, scrie noi.md.

foto simbol

Urmare a faptului că traseul strategic G88 Cornești – Condrătești – Năpădeni – M5 urmează a fi realibitat, specialiștii instituției efectuează și periegheze în raza mai multor localități din raionul Ungheni. Totodată, amintim că în zona Culei din raionul Ungheni urmează a fi construit și un important segment rutier al Autostrăzii Ungheni – Odesa – prima autostradă din Republica Moldova Drept rezultat al unei astfel de cercetări de suprafață, arheologul Dumitru Avram a descoperit pe moșia satului Mânzătești din comuna Hârcești un nou sit arheologic, care reprezintă o așezare deschisă din sec. IV d. Hr. atribuită culturii Sântana de Mureș-Cerneahov. În urma unei periegheze mai amănunțite, care a avut drept scop determinarea dimensiunilor sitului și a orizonturilor cultural-cronologice pe care le conține, de pe suprafața așezării au fost recuperate numeroase cioburi provenite de la vase de producție locală și de la amfore romane de import.

Lista europarlamentarilor români care acced în Parlamentul European
Articolul anterior
Șapte angajați ai biroului Interpol Moldova, suspendați din funcții
Articolul următor