Moldova a semnat cu Ucraina un contract de furnizare a energiei electrice în condiții de urgență

Moldova a semnat cu Ucraina un contract de furnizare a energiei electrice în condiții de urgență, iar în cazul în care livrările de gaze vor fi sistate și pentru regiunea transnistreană, atunci autoritățile intenționează să procure energie electrică în proporție de 100% din Ucraina. Declarația a fost făcut de viceprim-ministrul Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă.

În cazul în care aceste contracte sunt executate, prețul energiei electrice ucrainene pentru Moldova va fi determinat de „prețul pieței în Ucraina”, însă aceasta nu va fi o valoare constantă, întrucât „acesta este un contract urgent pentru a nu să rămâne fără energie electrică nici o singură zi”, și de aceea, în viitor, părțile vor încheia un acord tipic, în care se va stabili prețul livrărilor.

De menționat că Republica Moldova va cumpăra în luna august energie electrică de la două companii ucrainene la prețul de 77 USD/MWh. Acestea vor acoperi 30 la sută din necesarul țării.

Reamintim, 70% din necesar este livrat conform contractului semnat cu MGRES la preţul de 59,9 USD/MWh, pentru lunile iulie-august, scrie newsmaker.md.

Dorin Recean: Oamenii nu vor plăti mai mult pentru încălzire decât în iarna trecută

Oamenii nu vor plăti mai mult pentru încălzire decât în iarna trecută, scrie premierul Dorin recean într-o postare făcută azi, 30 noiembrie, informează unica.md.

Peste 702.000 de gospodării, adică 1.441.549 de persoane, s-au înscris în programul de compensare a costurilor. Compensațiile vor varia între 300 și 800 de lei pe lună, per gospodărie.”, scrie în postarea sa premierul.

Alegeri în România: Premierul Dorin Recean îndeamnă moldovenii cu cetățenie să iasă la vot azi și mâine

Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a lansat un apel către moldovenii cu cetățenie română să participe activ la alegerile parlamentare care se vor desfășura în acest weekend în România, scrie stiri.md.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dorin Recean a subliniat importanța implicării moldovenilor în procesul democratic din România, un partener esențial în drumul european al R. Moldova, transmite Știri.md.

„Mulțumesc moldovenilor cu cetățenie română care au votat la alegerile europarlamentare și în primul tur al prezidențialelor din România. Vă invit acum să participați și la alegerile parlamentare din acest weekend. Este esențial ca cât mai mulți moldoveni să meargă la vot, pentru a sprijini procesul democratic din România, un partener important în consolidarea democrației noastre și în construirea căii europene de dezvoltare a Republicii Moldova”, a declarat Dorin Recean.

Cetățenii români sunt invitați la urne pentru a vota în cadrul alegerilor parlamentare. Cetățenii din diasporă, inclusiv din R. Moldova, vor avea posibilitatea să voteze timp de două zile: 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul orelor 07:00 și 21:00.

La alegerile parlamentare din Romania, cetățenii români din R. Moldova pot vota la cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul țării. La Chișinău vor fi deschise 16 secții de votare, la Bălți, Orhei și Cahul – câte două secții.

Cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul din câteva documente de identitate românești valabile.

Este vorba despre: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu (inclusiv electronic), paşaportul simplu (inclusiv electronic), pașaportul temporar, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nu se utilizează cărțile de alegător.

După acest scrutin va fi determinată structura Legislativului din România. Acesta este format din Senat și Camera Deputaților. Pentru 136 de locuri în Senat și 330 de mandate în Camera Deputaților luptă 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților naționale. Pe liste sunt incluși cetățeni ai Republicii Moldova.

Noile tarife pentru gaz, în vigoare din 1 decembrie

Decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind majorarea tarifelor pentru gazele naturale a fost publicată sâmbătă, 30 noiembrie, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, cetățenii vor achita pentru un metru cub de gaz 15 lei și 50 de bani (fără TVA), cu 3 lei și 35 de bani mai mult decât în prezent. Noile tarife au fost aprobate după ce SA Moldovagaz a depus acum câteva zile la ANRE o cerere de ajustare a prețurilor, argumentând decizia prin „creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.

SA Moldovagaz a solicitat un preț de 16 lei și 17 bani (fără TVA), cu 33,1 la sută mai mult decât în prezent, iar ANRE a aprobat un preț de 15 lei și 50 de bani, cu 67 de bani mai puțin decât a cerut SA Moldovagaz. Noile tarife vor intra în vigoare la 1 decembrie 2024.

Directorul ANRE, Alexei Taran a explicat că decizia de majorare a tarifelor a fost necesară în contextul unei creșteri a prețurilor internaționale, care a rezultat și în creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale de către furnizorul Moldovagaz.

„Astfel, la încheierea procedurii de achiziție de către Moldovagaz a gazelor naturale până la sfârșitul anului 2024 s-a constatat o diferență semnificativă între prețul final efectiv de achiziție față de prețurile incluse în calculul preturilor reglementate în vigoare, aprobate în luna mai. Acest motiv a dus la necesitatea unei intervenții rapide în preturile reglementate”, a spus Alexei Taran.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a specificat că „cetățenii nu vor resimți creșterile de tarif, iar angajamentul clar al Guvernului, prin care cetățenii nu vor achita mai mult decât anul precedent, va fi realizat pe deplin”.

De asemenea, oficialul a anunțat că, în luna noiembrie, beneficiarii vor primi compensații ce variază între 300 și 800 de lei, în funcție de veniturile familiilor. Ministrul a remarcat că în cazul unor noi ajustări de tarife, Guvernul va crește și mărimea compensațiilor oferite cetățenilor.

Ultima modificare a prețului la gaz a fost aprobată la începutul lunii mai curent, atunci când tarifele au scăzut cu 1 leu și 24 de bani, de la 13 de lei și 39 de bani, până la 12 lei și 15 bani.

La Bălți s-a scumpit iarăși pâinea
Articolul anterior
În Moldova a fost confirmată oficial varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2
Articolul următor