Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova a adoptat, pe 23 martie, o declarație prin care cere mai mult sprijin pentru țara noastră. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan, potrivit căruia s-a solicitat începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE cât mai curând, după îndeplinirea celor 9 recomandări, dar și regim european de sancțiuni pentru oligarhii care vor să destabilizeze și să corupă Moldova, scrie tv8.md.
Prin declarația adoptată, se mai cere „unitate special dedicată relațiilor cu Moldova la nivelul Direcției de Vecinătate a Comisiei Europene”, „mai multe resurse alocate Hub-ului UE pentru securitatea internă și managementul frontierelor Republicii Moldova”.
De asemenea, Comitetul vrea liberalizarea totală a comerțului UE Moldova, creșterea sprijinului financiar european pentru țara noastră și eliminarea tarifelor de roaming între UE și Republica Moldova.
„Am co-prezidat astăzi o reuniune foarte bună a Comitetului parlamentar de Asociere UE – Moldova. Alături de membri ai Parlamentului European și ai Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, precum și ai Comisiei Europene, și ai Serviciului European de Acțiune Externă, am transmis susținerea noastră clară pentru creșterea sprijinului european oferit Republicii Moldova”, a scris Siegfried Mureșan, pe Facebook.