Moldova a obținut locul 3 la concursul celor mai frumoase timbre poștale din Europa

Concursul celor mai frumoase timbre poștale din Europa a fost organizat de PostEurop și a avut genericul Castelele Europei. În acest an s-a înregistrat un număr record de participanți, iar juriul a fost compus dintr-un grup de experți care au analizat cu minuțiozitate criteriul creativității în diverse interpretări. Astfel, în urma rezultatelor, au fost anunțați câștigătorii: Turcia a luat medalie de aur, Polonia – medalie de argint și Moldova a obținut medalia de bronz, se arată într-un comunicat publicat de Poșta Moldovei.

separator

„Sunt foarte bucuroasă să văd un număr record de înregistrări cu design divers. Mărcile reprezintă repere frumoase ale culturii noastre diverse, care este răspândită în întreaga Europă. Totodată, sunt fericită să văd că designerii care au participat și-au folosit creativitatea pentru a realiza numeroase interpretări ale acestui subiect, folosind diferite tehnici de producție, inclusiv gravuri, lăcuire și fotografie”, a menționat Anita Häggblom, președintele PostEurop și grupul filateliștilor de la Posten Aland.
Pentru prima dată din 2002, Poșta Moldovei a emis o marcă Europa, dedicată temei castelelor. Marca câștigătoare a fost dedicată complexului impresionant al Castelului Mimi care se află în raionul Anenii Noi. Această marcă a fost realizată de către artistul Vitaliu Pogolșa.
„Este remarcabil faptul că văd aici astfel de reprezentări ale patrimoniului nostru european. Această inițiativă reprezintă un pas foarte important în acest proces și nu putem fi indiferenți față de munca, timpul, dedicația participanților și a membrilor juriului”, a declarat Secretarul General al PostEurop.
Mărcile europene sunt timbre speciale emise de către administrațiile/companiile poștale europene sub egida PostEurop, în care Europa este tema centrală. Timbrele europene subliniază cooperarea în domeniul poștal, ținând seama de promovarea filateliei. Mărcile europene se numără printre cele mai populare timbre din lume.

Detalii noi în cazul morții tinerei din Orhei: Cadavrul, găsit într-o groapă acoperită cu crengi

Noi detalii au ieșit la iveală, în cazul tineri de 19 ani, însărcinată în luna a 6-a, care a fost găsită astăzi, 20 aprilie, moartă, după ce a dispărut din Orhei pe 12 aprilie. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul neînsuflețit al tinerei fost găsit cu greu, lângă un pârâu. Potrivit TV8, cadavrul a fost aruncat într-o groapă, acoperită cu crengi.

Sursa citată precizează că, deocamdată, medicii legiști și criminaliștii fac investigații la fața locului. Poliția nu poate da o cauză preliminară a morții, urmând să comunice mai multe detalii, în urma expertizei.

Cernăuțeanu a declarat că poliția a decis să intensifice căutările la Chițcanii Vechi, după ce o echipă de experți a analizat camerele de supraveghere de la casa principalului suspect, un bărbat în vârstă de 45 de ani, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Menționăm că sute de polițiști, voluntari și localnici au căutat-o pe Ana-Maria Guja timp de opt zile, inclusiv cu drone.

O universitate din Republica Moldova, prezentă la reuniunea Consorțiului „Universitaria” din România

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova participă, în perioada 19 – 21 aprilie, la reuniunea Consorțiului „Universitaria” din România. 

Evenimentul este organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și reunește peste 100 de reprezentanți de la 10 universități.

Printre aceste instituții de învățământ superior se numără Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice, Universitătea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată la eveniment de rectorul Igor Șarov și de prorectorii Sergiu Corlat și Violeta Cojocaru.

În cadrul reuniunii, se va discuta despre dezvoltarea programelor de cercetări științifice și transfer de cunoștințe, studiile doctorale, digitalizare și dezvoltarea relațiilor internaționale și parteneriate de studii, dezvoltarea managementului calității, strategie și dezvoltare instituțională, etc.

Consorțiul „Universitaria” a fost creat în 2009 și este cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România.

O delegație a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a oferit ajutor pentru deținuții din Cahul

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a transmis joi, 18 aprilie, un ajutor umanitar pentru deținuții din penitenciarul din Cahul, Republica Moldova.

Donația constă în 60 de perechi de încălțăminte și 60 de cărți de rugăciune, care vor ajunge la persoanele private de libertare din penitenciarul Cahul.

Transportul umanitar a fost realizat de o delegație a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, formată din pr. Vlad Țuțurlan, inspector eparhial și pr. Cornel Iftimie, slujitor al parohiei Măgura II.

Reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud au întâmpinat oaspeții din România la centrul eparhial, mulțumindu-le pentru darul și grija față de cei aflați în suferință.

Menționăm că această acțiune s-a desfășurat în baza parteneriatului dintre Episcopia Basarabiei de Sud și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

sursa

Remediu pentru tuse din boabe de muștar și miere. Află rețeta
Articolul anterior
Localitatea în care oamenii nu divorțează. Iată unde se găsește
Articolul următor