În Moldova se nasc tot mai puțini copii

În Modova se nasc tot mai puțini copii. Fiecare a patra femeie de vârstă fertilă, care are între 15 şi 49 de ani, nu a adus pe lume niciun bebeluş, între 2004 şi 2014, arată datele celui mai recent recensământ al populaţiei. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, aproape 23 la sută dintre moldovence au născut câte un copil şi doar fiecare a treia femeie are câte doi urmaşi, scrie publika.md.

separator

Datele din 2014 mai scot la iveală faptul că în 13 la sută din familii cresc câte trei copii. Iar un procent foarte mic au câte patru şi cinci. Din 2004 şi până în 2014, numărul nou-născuților, la o mie de femei, s-a micșorat de la 1720 la 1630.

Cei mai mulţi copii nasc familiile etnicilor romi. La o mie de femei din acest grup social le revin 1 883 de copii. Pe locul doi după numărul de naşteri sunt femeile de etnie găgăuză, cu 1765 de copii la o mie de persoane. Moldovencele se clasează abia pe locul trei.

În cazul lor, la o mie de femei revin 1672 de copii. La polul opus se află femeile de etnie rusă, cu 1387 de copii la 1000 de femei. Situaţia se explică şi prin faptul că populația din acest grup etnic locuiește preponderent în orașe, unde, de regulă, se înregistrează mai puţine naşteri decât în sate.

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu provocat de televizorul defect, conduși pe ultimul drum

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit informațiilor, înmormânatarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Tragedia s-a produs în stânga Nistrului, în data de 20 aprilie. Femeia de 28 de ani din Grigoriopol și cei 5 copii ai săi au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Întreaga familie a decedat în urma unei intoxicații cu fum, provocate de un scirtcircuit, care s-a produs din cauza televizorului defect.

Este vorba despre 3 băieței – din 2017, 2019 și 2022 și 2 fetițe – din 2016 și 2021.

Vecinul femeii s-a alertat când tânăra nu a scos vaca la pășune și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă, ambele camere erau pline cu fum.

O fetiță dădea semne de viață și bărbatul a scos-o afară, însă până la venirea ambulanței copila a decedat.

Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele regretatului actor și artist Mihai Volontir. Decizia fost votată ieri la ședința consiliului local, anunță presa din nordul țării.

Au votat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul Schimbării.

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit în luna martie 90 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

Havuzurile din capitală vor fi puse în funcțiune de la 1 mai

Toate, cele 14 havuzuri funcționale sunt verificate, așa încât de sărbătorile pascale, acestea să fie pornite.

În prezent, specialiștii de la Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, cei ai preturilor și de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare, verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă, a fântânilor arteziene, acolo unde este cazul, anunță municipalitatea.

În centrul capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”.

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial ,,Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul ,,Valea Morilor”.

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile ,,Șipca”, din str. N. Dimo, ,,La Izvor” și ,,Alunelul”, din sectorul Buiucani, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

În familia Stelei Mikșanski va veni barza în anul 2018. Prezentatoarea TV este însărcinată
Articolul anterior
Beyoncé și-a făcut o schimbare radicală de look. S-a tuns scurt!
Articolul următor