Moldoveanca Martina Meola, admisă la cel mai prestigios conservator din Italia

La doar nouă ani, pianista basarabeancă Martina Meola Beresteanu a fost acceptată la una din cele mai renumite școli de muzică din lume, Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, Italia. Admiterea, la care au participat copii din diferite țări ale lumii, a fost extrem de complicată, Martina însă a făcut față cu toată încrederea celor opt probe de examen.

Martina a devenit cunoscută după ce a participat la show-ul „Românii au talent”.

Joi, 1 septembrie, Martina a cântat câteva piese cu ocazia lansării de carte a maiestrului Eugen Doga, „Viața mea așa cum a fost să fie”, editura Cartier, pe care o puteți găsi la târgul de carte Bookfest din aceste zile. Deși Eugen Doga a lipsit de la evenimentul care a avut loc la Muzeul Național de Literatură Română „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, din cauza unei deplasări peste hotare, Martina a fost cea care a încântat publicul cu operele maestrului Doga, dar și a compozitorului Marian Stârcea, transmite www.jurnal.md.

După eveniment, Martina a mărturisit că pleacă să-și continue studiile în Italia, cea de-a doua casă a copilei, de unde este tatăl său.

„Recent, am fost admisă la Conservatorul de Muzică „Giuseppe Verdi” din Milano, secția de „Tinere talente”, unde voi fi cea mai mică cursantă. Sunt bucuroasă că am avut curajul să dau examen la conservatorul din Milano, dar totodată mă simt tristă că plec, pentru că aici am crescut și am învățat, aici a început acest vis și nu voi uita niciodată de unde am pornit”, și-a destăinuit Martina dragostea sa pentru Basarabia.

Cu doi ani în urmă, când Martina avea șapte ani, mama Martinei povestește că a dus-o pentru prima oară la conservatorul din Milano, ca să învețe.

„Când au văzut-o atât de mică, nu ne-au lăsat nici să intrăm. Martina a rămas atunci foarte dezamăgită, a plâns chiar, și mi-a zis că vrea să ne întoarcem acasă, la Chișinău, să continue să învețe. Anul acesta, admiterea la conservator a fost în același timp cu „Românii au talent”, la care a participat Martina. A fost un noroc că nu au coincis zilele. Martina a ieșit de la examenul de admitere foarte încrezută, nici măcar o emoție de neîncredere nu se citea pe fața ei”, mărturisește ea.

Adela Beresteanu, mama tinerei pianiste, a renunțat la profesia de medic în favoarea unei educații alese pentru fiica sa. Adela afrimă că nu i-a impus nimic fiicei, că anume Martina este cea care cere mereu să studieze, să învețe a cânta. Spune că fiica ei este pur și simplu absorbită de lecțiile profesoarei sale, Irina Bogataia, de la care învață câte patru ore în zi și care are un talent deosebit de a stimula copiii dornici să învețe.

Martina Meola a început să studieze pianul la Școala de Arte „Alexei Stârcea” de la vârsta de cinci ani și nouă luni, pe care a descoperit-o întâmplător, când se plimbau cu mama sa.

„Am intrat să vedem dacă pot să merg pe calea muzicii și a pianului, unde am întâlnit-o pe profesoara mea, Irina Bogataia. Dumneaei a zis că „da, să încercăm”. De acolo a început tot și, iată-mă ajunsă la început de carieră!”, ne-a mărturisit tânăra pianistă Martina Meola Beresteanu, înainte de a-și lua zborul în lumea mare.

Comisia Europeană le cere statelor membre să înăsprească condiţiile de intrare în UE pentru cetăţenii ruşi: „O viză valabilă nu va mai fi de ajuns”

Comisia Europeană le-a cerut vineri statelor UE să fie mai restrictive în acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi şi să intensifice controlul frontierelor, în contextul în care mii de ruşi încearcă să-şi părăsească ţara pentru fugi de mobilizarea parţială decretată de preşedintele Vladimir Putin.

Kremlin de Moscú - EcuRed

„O viză valabilă nu va mai fi de ajuns pentru a intra în UE. Autorităţile de frontieră vor trebui să efectueze controale de securitate suplimentare” în cazul cetăţenilor ruşi, a indicat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

Aceste noi „orientări”, transmise de Bruxelles statelor UE, „se referă numai la vizele de scurt sejur şi la controalele la frontiere, nu şi la azil. Azilul rămâne un drept fundamental”, a adăugat comisarul european. 

„Ca urmare a noului context de securitate, statele membre sunt invitate să reexamineze vizele deja acordate” cetăţenilor ruşi, a mai cerut reprezentanta Comisiei Europene. 

După mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti anunţată pe 21 septembrie de Putin, în statele UE au intrat de atunci între 10.000 şi 20.000 de persoane în plus faţă de numărul celor din perioada similară a anului trecut, dar numărul cererilor de azil este nesemnificativ, a precizat comisarul european. 

De acum înainte, o cerere de viză Schengen pentru cetăţenii ruşi ar trebui să fie efectuată în statele de origine ale acestora, iar „examinarea cererii va trebui să fie foarte restrictivă” şi „dacă apar îndoieli că solicitantul unei vize Schengen va rămâne în UE mai mult de 90 de zile, viza Schengen nu va trebui acordată”, a mai indicat Ylva Johansson. Ea a admis însă că emiterea şi revocarea vizelor ţin de competenţa statelor UE.

Șeful centralei Zaporojie a fost răpit de ruși

Rușii l-au răpit pe directorul general al centralei din Zaporojie și nimeni nu știe unde se află în acest moment, a declarat președintele companiei nucleare ucraineană de stat Energoatom, Petro Kotin, potrivit Ukrainska Pravda și Ukrinform.

Oficial ucrainean: Șeful centralei Zaporojie a fost răpit de ruși

”La 30 septembrie 2022, în jurul orei 16:00, Igor Murashov, directorul general al centralei nucleare din Zaporojie, a fost reținut de o patrulă a rușilor pe drumul de la centrală spre Energodar. Mașina a fost oprită, el a fost reținut cu forța, legat la ochi și dus spre o destinație necunoscută. Deocamdată nu există nicio informație despre locul unde se află Igor Murashov sau despre soarta acestuia”, a scris Petro Kotin pe canalul său de Telegram, transmite hotnews.ro.

Președintele Energoatom precizează că directorul general al centralei este principalul responsabil pentru securitatea nucleară și radiologică a centralei, iar reținerea acestuia reprezintă un pericol pentru funcționarea celei mai mari centrale nucleare din Europa.

Kotin a cerut militarilor ruși și angajaților Rosatom care ocupă ilegal centrala să îl elibereze pe șeful centralei pentru a menține o bună funcționare a centralei nucleare Zaporojie.

De asemenea, el a cerut directorului general al AIEA, Rafael Grossi, și președintelui Asociației Mondiale a Operatorilor Nucleari, Tom Mitchell, să ia toate măsurile pentru a se asigura că Murashov este eliberat imediat din captivitate.

De la începutul războiului, peste 9.000 de oameni au fost dați dispăruți în Ucraina

Autoritățile ucraine au declarat că de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, peste 9.000 de civili au fost dați dispăruți în țară. Dintre aceștia, au fost găsite doar 2.241 de persoane.

Фильтрация, Мариуполь, фото

Federația Rusă echivalează civilii ucraineni cu prizonierii de război, conform organelor de stat ucrainene. Printre aceștia se numără foști polițiști și chiar voluntari.

„Societatea nu ar trebui să lase acest lucru nesupravegheat”, a spus Aleksandr Kononenko, reprezentant al comisarului pentru drepturile omului în sectorul de securitate și apărare al Ucranei, în timpul unui briefing despre „Răpirile masive de civili ucraineni de către armata rusă”, conform Focus.

El a făcut, de asemenea, apel la comunitatea internațională și la Crucea Roșie să crească presiunea asupra țării agresoare pentru a elibera ucrainenii și a-i trimite acasă.

El a cerut, de asemenea, cetățenilor care se află în teritoriile ocupate să raporteze cazurile de persoane dispărute la Poliția Națională a Ucrainei și la alte agenții de aplicare a legii.

Femeia din România care a născut 20 de copii: „Așa a fost de la Dumnezeu, să avem 10 fete și 10 băieți”
Articolul anterior
Vadim Ceban: ,,În prezent, tariful real la gaz ar trebui să fie de 34 de lei”
Articolul următor