Moldoveni evadaţi dintr-o închisoare din Rusia

Oamenii legii au fost puşi pe jar şi desfăşoară ample operaţiuni pentru a-i prinde pe fugari.

Cinci inculpați, despre care presa rusă scrie că ar fi cetățeni moldoveni, au evadat în dimineața zilei de vineri dintr-un izolator de detenție provizorie dintr-o suburbie a Moscovei. Potrivit presei ruse, aceștia au reușit să iasă din celulă după ce ușa nu ar fi fost închisă de gardian, care a fost reținut și este anchetat, scrie publika.md.

În prezent, poliția este pe urmele fugarilor, însă deocamdată nu se știe unde ei s-ar putea ascunde. Conform reprezentantului Comitetului regional de Investigații, Olga Vradii, unul dintre inculpați este acuzat de omorul unui om de afaceri rus, în timp ce ceilalți patru sunt implicați într-un caz de furt.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Daniel Vodă, a declarat că Ambasada Republicii Moldova la Moscova a luat legătura cu autoritățile ruse pentru a afla dacă cei cinci fugari sunt cetățeni ai țării noastre.

S-a rupt cerul peste Moldova, mai multe localităţi din ţară au rămas în beznă
Articolul anterior
A crescut surprinzător și inexplicabil numărul cererilor de azil în Germania depuse de cetățeni moldoveni
Articolul următor