Moldovenii sunt în topul turiștilor care au vizitat România în anul 2021

Numărul de sosiri ale turiştilor în unităţile de cazare din România a crescut cu 47,7%, în primele opt luni ale anului 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, în timp ce numărul înnoptărilor s-a majorat cu 45%.

Despre aceasta arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) de la București.

Conform INS, în primele opt luni ale anului, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 6,437 de milioane de persoane, iar înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au fost de 14,733 de milioane.

În această marjă, din numărul total de sosiri, cel al turiştilor români au reprezentat 92,6%, în timp ce turiştii străini au înregistrat un procent de doar 7,4%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei veniţi din Europa (79,7% din total turişti străini), dintre aceştia 76,6% provenind din ţările UE.

Statistica oficială arată indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, la hoteluri (33,6%), bungalouri (27,9%), vile turistice (27,6%), spaţii de cazare pe nave (24,1%), campinguri (22,7%), căsuţe turistice (22,6%), popasuri turistice (21,6%), hosteluri şi pensiuni turistice (fiecare cu câte 19,1%) şi pensiuni agroturistice (18,6%).Publicitate

Pe judeţe, în primele opt luni ale anului în curs, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,098 de milioane persoane), Braşov (678.400 de persoane), Bucureşti (544.900 de persoane), Bihor (295.900 de persoane), Prahova (285.100 de persoane), Suceava (273.200 de persoane), Sibiu (272.600 de persoane), Vâlcea (261.600 de persoane), Cluj (259.200 de persoane) şi Mureş (242.800 de persoane).

La capitolul înnoptări, valori mai mari s-au consemnat în judeţele: Constanţa (3,963 milioane), Braşov (1,334 milioane), municipiul Bucureşti (958.100), Bihor (797.000), Vâlcea (722.900), Prahova (598.200), Suceava (553.700), Mureş (499.300), Sibiu (475.600), Cluj (453.200), Caraş-Severin (389.200), Covasna (312.400) şi Timiş (265.000).

Pe categoria de ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (63.300), Italia (39.400), Franţa (30.300), Ungaria (27.200), Polonia (27.000), Israel (26.000), SUA (25.200) şi Republica Moldova (18.600).

Un tânăr ar fi furat, în plină zi, 4.200 de euro dintr-o mașină parcată pe o stradă din Chișinău

Un tânăr de 21 ani, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 ore după ce ar fi furat 4 200 de euro dintr-o mașină parcată pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei, în plină zi.

Suspectul ar fi profitat de faptul că lacătul mașinii era deteriorat, a pătruns în interior şi a sustras din torpedou 4 200 de euro.

În urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, tânărul a fost identificat și reținut.
În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că o parte din bani i-a cheltuit.

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.

Polițiștii au ridicat de la acesta 1 950 de euro, bani rămași din suma sustrasă și care au fost restituiți proprietarului.

Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani.

ULTIMA ORĂ! Alertă de raiduri aeriene în aproape toată Ucraina

O alertă de raid aerian a fost declanșată în majoritatea regiunilor din Ucraina, scrie NEXTA, potrivit Zdg.md.

Forțele ruse se pregătesc probabil să lanseze un nou val de atacuri cu rachete asupra Ucrainei în cursul săptămânii viitoare, dar astfel de pregătiri sunt menite să mențină ritmul recent al atacurilor în loc să îl intensifice din cauza constrângerilor continue asupra arsenalului de rachete al Rusiei, anunță analiștii Institutului pentru Studiul Războiului.

Astăzi, MAI a venit cu recomandări de securitate pentru moldoveni în cazul deconectărilor energiei electrice. 

Tot din cauza bombardamentelor rusești din Ucraina, pe 23 noiembrie, în țară au avut loc deconectări mase de la curent.

Trei bărbați, prinși la pescuit ilegal pe lacul Costești-Stânca

Controale inopinate desfășurate de polițiștii de frontieră și inspectorii de mediu în raza lacului de acumulare Costești-Stînca.

În total, au fost verificați 28 de pescari, iar în rezultat, trei dintre ei s-au ales cu câte un proces verbal pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole, fapt pentru care legea prevede amenzi de la 300 la 600 de lei.

În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, îndeamnă toți cetățenii, să respecte cerințele legislației de mediu și, totodată, anunță că astfel de controale au loc sistematic pentru a combate braconajul piscicol.

sursa: www.echipa.md

Peste 100 de cetățeni, amendați pentru nerespectarea regulilor anti-Covid
Articolul anterior
O gravidă în luna a șaptea a murit de Covid-19 după ce s-a tratat singură acasă
Articolul următor