În luna iunie 2022, creditele noi acordate au constituit 4,3 miliarde de lei, în creștere cu 9,0 la sută față de luna iunie 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 54,7 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 39,7 la sută din totalul creditelor, transmite bani.md.
Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 11,34 la sută, la cele în valută – 4,04 la sută, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,55 la sută. Comparativ cu luna precedentă, rata medie a evoluat după cum urmează: la creditele în moneda națională s-a majorat cu 0,79 puncte procentuale (p.p.). Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 10,42 la sută, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 13,82 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 12,52 la sută. La creditele în valută s-a majorat cu 0,08 p.p.
Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 4,03 la sută, persoanelor fizice care practică activitate cu o rată de 4,75 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 6,17 la sută; La creditele atașate la cursul valutei s-a majorat cu 0,71 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 4,13 la sută, persoanelor fizice care practică activitate cu o rată de 5,50 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 4,80 la sută.
Volumul creditelor în moneda națională acordate persoanelor fizice, în luna iunie 2022, s-a majorat comparativ cu luna precedentă cu 7,6 la sută și a constituit 1,01 miliarde de lei. Din perspectiva scopului creditelor acordate persoanelor fizice, creditele de consum au deținut cea mai mare pondere (66,9 la sută) și au fost acordate cu o rată medie de 13,70 la sută (+2,01 p.p. comparativ cu luna precedentă și +8,87 p.p. comparativ cu iunie 2021).
Rata medie la creditele imobiliare acordate în monedă națională s-a majorat cu 1,38 p.p față de luna precedentă și cu 3,54 p.p. față de iunie 2021, și a constituit 9,93 la sută.
De menționat că 86,3 la sută din totalul creditelor imobiliare au fost acordate în moneda națională. Creditele de consum, de asemenea, au fost acordate, preponderent, în moneda națională (99,5 la sută din totalul creditelor de consum). Creditele în moneda națională cu termene de la 2 pînă la 5 ani, fiind cele mai solicitate în luna de raportare, au fost acordate cu o rată medie de 11,78 la sută (persoanelor juridice – cu 10,27 la sută, persoanelor care practică activitate – cu 14,06 la sută, iar persoanelor fizice – cu 13,73 la sută).
Cea mai mare rată medie la creditele acordate în moneda națională a fost înregistrată la creditele cu termenul de rambursare de la 1 pînă la 3 luni, constituind 12,47 la sută. Creditele în valută cu termene de la 2 până la 5 ani (care au avut cel mai mare volum în luna de raportare) au fost acordate cu o rată medie de 4,11 la sută (persoanelor juridice li s-au acordat credite cu o rată de 4,11 la sută, persoanelor care practică activitate – cu 4,92 la sută, iar persoanelor fizice cu o rată medie de 6,42 la sută.