Moment istoric: Noura Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite

Noura Al-Matrooschi face istorie în Emiratele Arabe Unite, după ce a devenit prima femeie astronaut din această țară. Ea este unul dintre cei doi noi astronauți acceptați în programul Centrului Spațial Mohammed Bin Rashid (MBR) din Emirate, a anunțat pe Twitter vicepreședintele și premierul țării, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, informează CNN.

Împreună cu Mohammed Al-Mulla, Noura Al-Matrooschi a fost selectată dintre cei peste 4.000 de candidați care au aplicat la program, a spus șeicul Mohammed, conducătorul Dubaiului.

„Naţiunea mi-a oferit clipe de neuitat astăzi. Îmi propun să muncesc din greu pentru a lua parte la momente istorice şi realizări ce vor fi gravate pentru eternitate în memoria poporului nostru”, a scris pe Twitter Nora Al-Matrooshi, înainte de a le mulţumi conducătorilor şi echipei de la Programul de astronauţi din Emiratele Arabe Unite.

Nora Al-Matrooshi s-a născut în 1993 şi e licenţiată în inginerie mecanică, la Universitatea din Emiratele Arabe Unite.

„Pasiunea ei pentru spaţiul cosmic a început de la o vârstă fragedă”, se arată în videoclipul de prezentare.

Noura Al-Matrooschi spune că trăieşte după deviza „Fă ceea ce te face fericit”, iar visul său pare pe cale să se îndeplinească. Alături de echipa NASA şi de colegul său, Mohammed Al-Mulla, pilot comercial născut în 1988, se va pregăti pentru viitoarele explorări spaţiale.

sursa

Ocnița: Un bărbat de 46 de ani a fost găsit împușcat într-o casă
Articolul anterior
Ion Ceban: Doar școlile în care va exista acoperire de vaccinare de 70% vor fi deschise
Articolul următor
Alte articole interesante