Momente de coșmar pentru trei studente britanice venite la mare în Spania

Trei studente britanice venite la mare în Spania, au fost atacate la plajă. Incidentul şocant ar fi avut loc după o ceartă pe un şezlong.

Studentele Blessing Gundu, Rojeen Imanzadeh şi Rebecca Frisch, toate în vârstă de 20 de ani, se aflau la plajă, în incinta unui resort din Marbella, Spania, când a început scandalul.

Una dintre fete, Rojeen, a ajuns la spital cu o rană severă în zona capului, după ce un bărbat recalcitrant a lovit-o cu o sticlă de şampanie Moet.

După câteva ore liniştite la plajă, fetele au decis să se mute pe cealaltă parte a piscinei pentru a avea parte de mai mult soare. 

Din neatenţie, a povestit Blessing, ar fi pus mâna pe şezlongul unei femei, dar l-a îndepărtat imediat când aceasta i-a cerut acest lucru. În acel moment, femeia, însoţită de partenerul ei, a vorbit cu personalul resortului pentru a cere ca cele trei tinere să fie date afară.

A urmat apoi o ceartă între ambele părţi, tinerele cerând explicaţii pentru motivul în urma căruia ar trebui să părăsească plaja, însă cuplul a început să devină violent.

“Când ne-am ridicat au început să ţipe la noi. Femeia a aruncat o pernă spre mine, ala că, în mod firesc, am apucat perna şi i-am aruncat-o înapoi. Iubitul ei a văzut asta aşa că a luat o băutură şi a aruncat-o spre Rojeen.

Evident, primul ei instinct a fost să-l stropească de asemenea, dar nu a apucat pentru că el a luat o sticlă goală de şampanie Moet şi a aruncat-o în capul lui Rojeen” a povestit Blessing.

Sora mai mare a Rebeccăi, Nathalie Frisch, a postat pe Instagram o fotografie cu impact emoţional, în care Rojeen plânge în timp ce sângele îi curge şiroaie pe tot corpul.

Studenta a fost nevoită să facă mai multe vizite la spital pentru a i se curăţa şi coase rana. Niciun membru al personalului de la Nikki Beach Marbella nu le-a ajutat, în schimb au chemat poliţia, lăsând atacatorii să plece discret.

Inacţiunea consecventă a resortului şi lipsa unei poziţii în urma acuzaţiilor sunt dezgustătoare” a scris Nathalie pe Instagram, potrivit observatornews.ro.

La scurt timp însă, un purtător de cuvânt al resortului Nikki Beach a venit cu un răspuns, declarând pentru The Sun: 

„Proprietatea și personalul Nikki Beach sunt îngroziți că un astfel de incident a avut loc pe proprietatea noastră pe 23 iunie. Cea mai profundă simpatie a noastră se îndreaptă către victime. Suntem o companie mondială de familie cu sedii în 10 țări, unde interacționăm cu mai multe limbi, culturi și etnii în mod pașnic și cu respectarea tuturor drepturilor individuale. 

Nu acceptăm violența sau discriminarea de orice formă. Felicităm personalul nostru pentru modul rapid de acţiune care a permis capturarea promptă a persoanei responsabile. Suspectul a fost reținut, arestat şi rămâne în închisoare în acest moment.

Ceea ce a avut loc pe 23 iunie este în totalitate împotriva valorilor companiei și misiunii noastre de a sărbători viaţa prin recunoştinţă, respect şi apreciere faţă de fiecare fiinţă umană”.

Suspendarea traficului rutier pe anumite străzi din Capitală, în legătură cu desfășurarea competiției de ciclism „Velohora”, ediția 2024

Primăria municipiului Chișinău informează că duminică 28 aprilie 2024, orele 06:00-18:00, va fi sistat traficul rutier, inclusiv transportul public, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, cu redirecționarea acestuia pe străzile adiacente.

Măsura a fost luată în legătură cu organizarea și desfășurarea unei acțiuni social-sportive de către AO Clubul Sportiv „ SPORTER ”, cursa de ciclism „VELOHORA”, ediția 2024.

Tot duminică, 28 aprilie 2024, în intervalul orelor: 12:00-14:00, se va desfășura cursa de ciclism, cu startul evenimentului din Piața Marii Adunări Naționale, conform următorului itinerar: PMAN – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Calea Ieșilor cu virare înapoi la sensul giratoriu din preajma Parcului ,,La Izvor”; virare, Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail – str. Ciuflea – bd. Dacia – bd. Traian; virare, bd. Dacia – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – finiș în PMAN, cu sistarea temporară traficului rutier pe direcția deplasării coloanei și intersecțiile cu străzile adiacente.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

5 tipuri de limonade care echilibrează pofta de mâncare
Articolul anterior
Încă o victorie pentru Moldova! Un elev moldovean a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică care s-a desfășurat la Singapore
Articolul următor