În ultima ediție a emisiunii „Căsătoriți pe nevăzute” tensiunea a atins cote înalte. Semnele de întrebare au apărut imediat după ce Dana și Adrian au semnat actele. Iar proaspăta mireasă are câteva îndoieli.
Adrian și Dana au spus DA și s-au sărutat în văzul tuturor! Mirele pare să fie pe placul familiei Danei, iar părinții lui sunt entuziasmați de nora aleasă de experți, scrie stirileprotv.ro.
Totuși, miresei i s-a făcut rău la scurt timp după ceremonie.
„Mă bucur, dar mi-e teamă de diferența asta de vârstă. Nu știu neaparat ce simt, sunt confuză, sunt debusolată. M-am panicat foarte tare. Am o problemă cu vârsta. Mă gândeam dacă nu ar fi acesta un motiv de despărțire”, a spus Dana la nunta ei, imediat după ce a semnat actele. Între cei doi există o diferență de 10 ani.
Dana are 32 de ani și este inginer în industria textilă. Pentru că nu s-a simțit împlinită în carieră, a ales să devină instructor de fitness, iar în timpul liber adoră să facă dansuri latino și cățărări. Viitorul ei soț, Adrian (42 de ani) iubește copiii, face mult sport și una dintre temerile lui este să nu ajungă vreodată să aibă burtă.
Panicată de decizia pe care a luat-o, mireasa a întrebat toți invitații: „Vă place soțul meu? Nu vi se pare cam mare?”.