Moscova anunță carantină totală până pe 7 noiembrie

Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în următoarea perioadă, din 28 octombrie și până pe 7 noiembrie, pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Rusia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri și cu cel mai grav val epidemic de până acum, transmite Digi24.ro.

„În acest interval, toate întreprinderile şi organizaţiile din Moscova vor trebui să înceteze lucrul”, a precizat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, precizând că sunt exceptate spaţiile unde se vând medicamente, produse alimentare şi de primă necesitate.

În aceste 11 zile, teatrele şi muzeele vor putea continua să funcţioneze în limita a 50% din locuri şi doar pentru publicul care prezintă un certificat sanitar. „Experienţa ne arată că zilele libere sunt mijlocul cel mai eficient de a face să scadă numărul de cazuri şi de decese”, a afirmat Sobianin.

Mai puţin de o treime din ruşi s-au vaccinat împotriva COVID-19

Rusia traversează cel mai grav val de la debutul epidemiei de COVID-19. Joi au fost raportate noi niveluri record de infectări (36.339) şi de decese (1.036) în ultimele 24 de ore.

Efectele valului actual sunt amplificate de o campanie de vaccinare lentă, cauzată de neîncrederea şi expectativa populaţiei. Mai puţin de o treime din ruşi s-au vaccinat împotriva COVID-19, conform site-ului specializat Gogov, relatează AFP, citată de Agerpres. Rata de vaccinare în țară este de 32,9%.

După săptămâni fără acţiuni concrete, autorităţile au anunţat în ultimele zile mai multe măsuri restrictive.

Miercuri, preşedintele Vladimir Putin a decretat o săptămână nelucrătoare între 30 octombrie şi 7 noiembrie. Cu toate acestea, autorităţile publice refuză deocamdată un lockdown care ar fragiliza o economie deja în suferinţă.

Republica Moldova va primi 564 milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional. Cum vor fi cheltuiți banii?
Articolul anterior
Brigitte și Emmanuel Macron sunt împreună de 20 de ani. Secretele cuplului, dezvăluite într-o carte recent apărută
Articolul următor
Alte articole interesante