Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimii 72 de ani

Capitala Rusiei se confruntă în aceste zile cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani, potrivit EFE care citează serviciul naţional de meteorologie.

Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimele 7 deceniiFoto: adevarul.ro

Ninsoarea a căzut continuu timp de două zile în capitala Rusiei, un oraş cu 12 milioane de locuitori, transmite adevarul.ro.

O asemenea ninsoare nu s-a mai văzut din 7 decembrie 1949.

În unele zone, zăpada avea o grosime de 13 centimetri şi a acoperit străzile şi trotuarele, iar mii de lucrători lucrează la degajarea lor cu ajutorul lopeţilor şi al maşinilor de deszăpezire.

La sfârşitul cursurilor şcolare de marţi, copiii moscoviţi au luat cu asalt parcurile locale pentru a se distra pe pârtiile de săniuş.

Au fost scoase şi tractoare şi excavatoare pentru a curăţa zăpada de pe bulevardele oraşului, precum şi zona aeroporturilor.   Centrul Moscovei a fost acoperit în zori de un strat gros de omăt, iar ninsorile au redus vizibilitatea trecătorilor şi conducătorilor de automobile.

Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimele 7 decenii
Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimele 7 decenii
Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimele 7 decenii
Moscova, lovită de cele mai abundente ninsori din ultimele 7 decenii

ULTIMA ORĂ! Rachetă descoperită în apropiere de Briceni

Rachetă descoperită de Poliția de Frontieră în apropierea orașului Briceni. În urmă cu puțin timp, în apropierea orașului Briceni, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă. Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, și-au intensificat gradul de atenție.

În conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona Inspectoratelor Briceni și Ocnița.

În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliției și poliției de frontieră. La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU.

”Trageri de luptă din aruncătoare de bombe, la Bălți”. Locuitorii orașului, rugați să nu se îngrijoreze, sunt doar niște antrenamente

Miercuri, 7 decembrie curent, militarii din cadrul Brigăzii Infanterie Motorizată ,,Moldova” vor desfășura trageri de luptă din aruncătoare de bombe, calibru 82 mm, la Centrul de instruire militară al unității din municipiul Bălți.

Antrenamentele fac parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2022, informează Ministerul Apărării al RM.

„În acest context, informăm cetățenii municipiului Bălți, că începând cu ziua de marți, 6 decembrie, vehiculele implicate în aceste instruiri se vor deplasa din Brigada Infanterie Motorizată “Moldova” spre poligon”, se arată în comunicatul de pe pagina de Facebook a ministerului.

Locuitorii orașului sunt rugați să nu se îngrijoreze atunci când vor observa, pe parcursul următoarelor zile, unități de transport ale Armatei Naționale deplasându-se pe străzi.

„Totodată, îndemnăm cetățenii să se abțină de la distribuirea imaginilor cu tehnica militară în spațiul online, pentru a nu genera dezinformări. Împreună prevenim dezinformarea!”, se mai arată în comunicatul emis de MA.

sursa: www.dosarmedia.md

Alertă de atac aerian pe întreg teritoriul Ucrainei! Bombardamente în Odesa și Nicolaev

Pe întreg teritoriul Ucrainei a fost emisă alertă de atac aerian în după-amiază zilei de azi, 5 decembrie, din cauza pericolului atacurilor rusești, scrie diez.md.

Noul atac cu rachete a fost anunțat de șeful biroului președintelui Ucrainei, care i-a îndemnat pe cetățeni să caute „puncte de invincibilitate” lângă ei pe hartă.

Presa ucraineană relatează despre loviturile cu rachete și despre funcționarea sistemelor de apărare aeriană în regiunile Donețk, Poltava și Harkiv.

Șefii regiunilor Odesa și Nicolaev au raportat despre începutul atacurilor masive ale rachetelor rusești. Totodată, canalele locale de Telegram scriu despre explozii din regiunile Cerkasî și Zaporijjea.

Totodată, regiunea Odesa și Jâtomâr au rămas fără energie electrică.

Biroul președintelui Ucrainei a anunțat că în Zaporijjea, în urma atacurilor au decedat două persoane au decedat, iar alte trei persoane au fost rănite.

Șeful administrației militare regionale Vinița, Serhi Borzov, a spus că pe cer sunt multe rachete deasupra Ucrainei.

Un reprezentant al Forțelor Aeriene Ucrainene a declarat armata rusă a lansat în mod tradițional rachete din regiunea Volhodonsk, din Marea Caspică și din Marea Neagră.

Potrivit acestuia, Rusia continuă în primul rând să țintească infrastructura critică. Bombardierele strategice rusești au decolat deja și primul val de rachete a fost lansat.

Ignat a remarcat că militarii ruși ar putea folosi mai multe valuri de atacuri pentru a dispersa rachete în toată Ucraina și pentru a încurca oarecum acțiunile apărării aeriene ucrainene.

Amintim că, pe 23 noiembrie, pe întreg teritoriul Ucrainei au fost anunțate alerte de atac aerian. Mai multe regiuni și orașe au fost bombardate și au rămas fără de electricitate.

Mai multe orașe și regiuni din Ucraina au rămas fără lumină, printre care Harkiv, Luțk, Kiev, Lviv, regiunea Odesa, Zaporijjea, Nicolaev și altele. Din informațiile preliminare se știe că ar fi avut loc o oprire de urgență a unităților electrice la CNE din Ucraina de Sud.

Menționăm că, tot atunci, au avut loc întreruperi masive de energie electrică în toată Moldova. Despre aceasta a anunțat ministrul infrastructurii, Andrei Spînu.

O altă deconectare masivă a energiei electrice pe teritoriul Republicii Moldova a avut loc pe 15 noiembrie, când în mai multe localități din țară a fost deconectată lumina în urma bombardamentelor masive asupra Ucrainei.

Tragedie. 13 oameni au murit într-un accident în Ucraina
Articolul anterior
Doi oameni, împușcați mortal într-un centru din Moscova de către un bărbat căruia i s-a cerut să poarte masca
Articolul următor