Moștenire fabuloasă pentru o moldoveancă din Italia. Rudele bătrânului decedat au dat-o imediat în judecată

O îngrijitoare din Moldova este acuzată că l-a determinat pe un bărbat de 94 de ani să o numească pe ea singura moștenitoare în testamentul său. De asemenea, e acuzată că l-a izolat de familie și prieteni în perioada pandemiei și a reușit cumva să scrie un nou testament, scrie adevarul.ro.

Italia. Bonus de 200 de euro pentru badante și ajutoarele domestice: Cum  pot beneficia lucrătorii români de acești bani | Stiri Diaspora

În noul document, bătrânul îi lăsa totul îngrijitoarei sale, lăsându-și familia fără nimic. Este vorba despre o sumă de 300.000 de euro și o casă în centrul orașului Fererra. Testamentul a fost scris cu o lună înainte de moartea sa, într-o italiană foarte stângace, ceea ce este ciudat, pentru că omul era profesor de italiană.

De asemenea, femeia în vârstă de 51 de ani este acuzată de „eludare a unei persoane incapabile”.

În timpul anchetei, o probă grafologică a arătat că testamentul, datat 10 februarie 2021, a fost semnat de către bărbat, care avea 94 de ani la momentul respectiv. Astfel, ipoteza unui fals a fost exclusă. Cu toate acestea, modalitățile și toate circumstanțele în care bărbatul a semnat testamentul sunt cele care l-au determinat pe judecător să trimită cazul în judecată.

În primul rând, limbajul folosit în testament a ridicat semne de întrebare. În testamentul său, bărbatul scrie că vrea să lase totul celei care îl îngrijește. Dar exprimarea nu pare a fi cea a unui om de cultură, așa cum era el, aflat la apogeul facultăților sale mintale. „Am hotărât, după moartea mea, să îi las celui care mă îngrijește moștenirea, apartamentul. De asemenea, și banii rămași în bancă, pentru că rudele mele, călugărița nu au făcut nimic pentru mine. (Nu trebuie să ceară nimic)”, citează din document ziarul Gazzetta di Reggio.

Apoi, au existat și alte circumstanțe semnalate de persoanele jignite, nepoata și strănepoata. De exemplu, izolarea aproape completă pe care îngrijitoarea însăși a creat-o în ultimul an de viață al bărbatului. Nu mai puteau comunica cu unchiul lor, nu-l mai puteau suna la telefon sau vizita. Nu le răspundea niciodată. Atât de mult l-a izolat, încât la un moment dat au chemat poliția pentru că bărbatul nu răspundea la interfon. Polițiștii au constatat că bătrânul se afla acasă cu îngrijitoarea.

Chiar și un prieten din copilărie al bărbatului, în timpul anchetei apărării, a declarat că nu a mai putut să ia legătura cu el, pentru că telefonul era mereu inaccesibil, astfel încât a aflat de moartea sa doar din ziar.

Un alt moment care ridică semne de întrebare este cel când bărbatul a murit. Femeia s-a dus direct la carabinieri, luând cu ea testamentul care o vedea ca unică moștenitoare a unui cont bancar de 300.000 de euro și o casă în centrul orașului Ferrara. Nu a informat rudele despre deces, iar apoi a organizat ea însăși transferul cadavrului pentru înmormântare.

Și, din nou, femeia pare să fi mers la casa clientului ei, chiar și după moartea acestuia.

Astfel, acuzarea spune că, deși a eliminat probabilitatea unui testament fals, îngrijitoarea a creat o situație vulnerabilă prin izolare totală a bătrânului de 94 de ani, într-un moment în care exista o teamă indusă de măsurile de izolare antipandemice, „împingându-l” să redacteze un nou testament (scrisese deja două, în 2008 și 2012), nepoliticos, cu greșeli gramaticale și în care a lăsat totul singurei persoane care se ocupase de el.

Pe 13 iulie, judecătoarea Alessandra Martinelli va audia primii martori.

Au pomenit morții! Zeci de șoferi aghesmuiți au fost înlăturați de la volan, în ultimele trei zile

44 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate, în ultimele trei zile. 27 dintre ei aveau un grad avansat de alcool, anunță Poliția.

Alți peste 3 372 de conducători auto au ignorat regulile de circulație rutieră.

  • depășirea limitei de viteză – 2036 de șoferi amendați;
  • necuplarea centurii de siguranță – 172;
  • nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră -366;
  • neacordarea priorității legale pietonilor – 49;
  • oprirea în locuri interzise – 230.

Polițiștii INSP au intervenit în 180 cazuri, apeluri parvenite la numărul unic

ULTIMA ORĂ! Ambasadorul nostru la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost chemat în dimineața zilei de marți la Ministerul de Externe de la Moscova. Potrivit presei ruse, decizia vine după ce autoritățile de la Chișinău au declarat un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău persona non-grata și l-au obligat să părăsească teritoriul țării noastre, scrie ziua.md.

Amintim, în 19 aprilie, Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non-grata și va trebui să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Altuia i-a fost retras cardul de acces pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău. Decizia vine ca urmare a scandalului de acum două zile, ai căror protagoniști au fost reprezentanții misiunii diplomatice, în contextul interdicției de intrare în țară aplicată liderului Tatarstanului, Rustam Minnihanov.

Ambasada Federației Ruse de la Chișinău a condamnat aceasta decizie a autorităților Republicii Moldova. Într-un comunicat de presă, misiunea diplomatică susține că, în acest fel, autoritățile statului moldovean au dat dovadă, din nou, de atitudine neprietenească în raport cu Moscova.

Berlinul ar putea fi blocat de activiștii de mediu. Poliția germană este pregătită pentru săptămâni de haos în trafic

Mișcarea climatică „Ultima generație” vrea să paralizeze tot Berlinul, începând de luni. Poliția germană este pregătită pentru săptămâni de haos în trafic și a renunțat la blândele discuții de convingere a activiștilor lipiți cu super-glue de asfalt. Nu e exclus ca ONG-ul să fie inclus la categoria „organizații criminale“, scrie Hotnews.

Repetate proteste

Sute de activiști pentru climă vor să „paralizeze” Berlinul pe termen nelimitat, începând din 24 aprilie, încercând să forțeze guvernul federal să protejeze mai mult clima. Protestele ar trebui să se încheie doar atunci când guvernul răspunde solicitărilor ONG-ului.

Duminică, autostrada orașului de la Tempelhofer Damm a fost închisă timp de aproape trei ore, pentru un concert de protest. Circa 420 de persoane au participat acolo la o demonstrație pe biciclete.

Potrivit poliției, 500 de persoane au venit ieri după-amiaza la un miting al „Ultimei Generații” la Poarta Brandenburg. Șase activiști au luat cu asalt banda cursei de mașini electrice „Formula E”, de pe Tempelhofer Feld. Potrivit polițiștilor, serviciul de pază i-a împiedicat să se lipească de asfalt.

„Ultima generație” afirmă că aproape 1.000 de persoane s-au înscris pentru protestul pe termen lung. În timpul valului de blocade din octombrie au fost doar 80. ONG-ul a anunțat că vor aduce „în impas” întregul oraș. Pe lângă campanii de așezare și de lipire de asfalt, se încearcă noi forme de acțiune: activiștii în grupuri compacte pur și simplu merg încet pe străzile mai mari și opresc traficul.Întreruperea consilierii

Înainte de săptămânile blocadei de către mișcarea climatică „Ultima generație”, poliția din Berlin a încetat să mai vorbească cu activiștii despre pericolele la adresa ordinii sau securității publice, pe care le implică acțiunile acestora.

În cazul huliganilor, violenței domestice, stalker-ilor, infractorilor motivați politic sau în zona crimei de clan, consilierea despre periculozitatea faptelor e o metodă încercată și testată. Dar în ceea ce-i privește pe activiștii pentru climă, discuțiile și avertismentele par a fi inutile. O purtătoare de cuvânt a poliției a precizat pentru Tagesspiegel.de, că, „persoanele în cauză au continuat să participe, în mod repetat, la acțiuni”.

Fapte, acuzații, condamnări

La finele anului trecut, după un grav accident de circulație, procuratura din Berlin a anchetat doi activiști de la „Ultima generație”, pentru ucidere din culpă.

Până la sfârșitul lunii martie, 54 de condamnări au fost pronunțate împotriva activiștilor pentru schimbările climatice: pentru constrângere, opunerea de rezistență la aplicarea legii, încălcarea sau deteriorarea proprietății.

Poliția a depus 3.000 de acuzații penale, există 1.700 de cercetări preliminare la parchet. Din 800 de suspecți, 300 sunt infractori multipli, 231 au comis între două și nouă infracțiuni, iar 70 au comis mai mult de zece infracțiuni.

Proteste pe bani

Membrii ONG-ului de mediu se transformă în autocolante climatice, lipindu-și mâinile de asfalt cu superglue și dând peste cap traficul din orașe. Dar o fac pe factură, după cum dezvăluie o activistă austriacă. Într-un interviu pentru televiziunea RTL, o activistă austriacă, de profesie chimistă, spunea că pentru acțiunile de protest se scrie factură, iar pe viitor ea va primi chiar „un venit suplimentar liber profesionist, impozitat, cu peste 20 de ore de activism pe săptămână” din partea fondului Climate Emergency Fund. Procedura urma a se desfășura printr-o adresă de contact din Germania. „Oamenii bogați” care „au o conștiință încărcată” ar sponsoriza fondul, potrivit explicațiilor Carolinei Thurner, pentru publicația Profil.at. Pe site-ul Climate Emergency Fund aflăm că milioane de dolari susțin acest activism perturbator (n.t. disruptive). În articolul „Aceste grupuri doresc proteste climatice perturbatoare. Magnații petrolului îi finanțează”, New York Times face o analiză a fenomenului.

La categoria „organizație criminala”?

Parchetul din Berlin nu vede niciun motiv pentru a clasifica „Ultima generație” drept organizație criminală. În schimb în Brandenburg, parchetul din Neuruppin suspectează că scopul grupării este „săvârșirea de infracțiuni de o suficientă gravitate”. Un purtător de cuvânt al parchetului din Berlin a declarat că posibila suspiciune a unei organizații criminale este în permanență examinată și „este supusă unei reevaluări permanente”. Motivul pentru această reevaluare îl constituie atacurile asupra rafinăriei de petrol PCK, din Schwedt.

„În interesul apărării drepturilor fundamentale ale celorlalți care sunt afectați de infracțiunile activiștilor de mediu, este scopul nostru principal să prevenim perturbările anunțate sau, dacă nu sunt anunțate, să le eliminăm cât mai repede posibil”, a declarat șefa poliției, Barbara Slowik.

Polițiștii vor aduce infractorii „consecvent în scopul ordonării judecătorești a arestării, și preventive, pentru a evita pericolul”. Numeroși oficiali sunt de serviciu și vor „veghea la nodurile de trafic, precum și la accesele și ieșirile pe autostrada orașului, pentru a dizolva blocajele”. Unele locuri care au fost deja ținta acțiunilor sunt observate cu precădere, iar ofițerii sub acoperire sunt și ei la datorie, pentru a putea „opri acțiunile imediat, dacă este posibil”, mai spune Slowik. Clădirile Parlamentului și guvernamentale, ambasadele, instituțiile diplomatice, instituțiile media și „alte locații simbolice” sunt protejate în mod deosebit.

Noaptea muzeelor, ediție inedită în România și Republica Moldova
Articolul anterior
Maia Sandu: ,,Suntem uniți împotriva urii, antisemitismului și discriminării”
Articolul următor