Municipalitatea, despre inundațiile din Chișinău: ”În toate orașele lumii când plouă abundent sunt probleme”

În weekend, în contextul ploilor abundente, angajații de la Întreprinderea „Exdrupo”, ajutați de serviciile de sector, au intervenit în cele mai problematice zone. Echipele de intervenție au fost pe teren și au lucrat în zonele cu risc sporit de inundații.

Viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, a venit cu o replică în ședința operativă a serviciilor municipale, către „așa zișii critici”, care cu regret, a făcut mare isterie și s-au bucurat, când au văzut unele străzi pline cu apă.

„Le reamintesc, în toate orașele lumii când plouă abundent sunt probleme, pentru că nu poți lărgi țevi la infinit pentru a evacua tot volumul de apă. E urât de tot, când unii muncesc până la brâu în apă pentru ca să deblocheze gurile de canalizare, iar alții, care au avut apropo, viziuni de dezvoltare a orașului, se bucură de aceste probleme. Puterea nu se demonstrează prin așa atitudine, ci atunci când vii și dai o mână de ajutor și sprijin. Prin gestul lor, însă, au arătat că sunt slabi și că ceea ce fac e josnic”, a menționat Ilie Ceban.

Viceprimarul a îndemnat angajații subdiviziunilor să nu acorde atenție persoanelor rău intenționate și să se concentreze pe atribuțiile și sarcinile de serviciu.„Oamenii apreciază acest lucru”, a conchis Ilie Ceban.

În urma precipitațiilor abundente din weekend, mai multe străzi s-au transfprmat în râuri, iar subterana de lângă Adacemis de Științe, care a fost recent reparată, a fost inundată.

Ziua Ușilor Deschise la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova Vă invită la Ziua Uşilor Deschise. 

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, în curtea Blocului didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), începând cu ora 9:00.

Programul zilei include diverse activități, precum: workshopuri interactive, masterclassuri, expoziții, sesiuni foto. La ora 11:00 va avea loc întâlnirea cu echipa administrativă a Universității, inclusiv cu rectorul Emil Ceban, prorectorii, decanii și prodecanii facultăților de Medicină, Farmacie și Stomatologie, şi reprezentanți ai Comisiei de admitere, care vor răspunde la toate întrebările cu privire la procesul de înmatriculare în anul 2024-2025.

De asemenea, oaspeții vor putea vizita cele mai atractive destinații universitare: Blocul didactic central și al Facultății de Medicină nr. 1, Facultatea de Stomatologie și Centrul Stomatologic Universitar, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Clinică Universitară de Asistență Medicală Primară, Blocul didactic nr. 2 a Facultății de Farmacie, Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin” și Farmacia Universitară, Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, Centrul de Evaluare Academică, Complexul Sociocultural Universitar, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul de Autoguvernare Studențească, Aleea savanților și medicilor iluștri ș.a. Totodată, tinerii vor avea posibilitatea să facă un tur în Campusul studențesc, pentru a vedea condițiile de trai în cămine, cantina, Complexul Sportiv Universitar, terenul de sport în aer liber, Școala Auto şi altele.

La eveniment sunt așteptați absolvenții de licee și colegii, elevii din clasele a IX-XII, precum și toți doritorii.

Ziua Ușilor Deschise este organizată în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova și Asociația Studenților Stomatologi din Moldova. 

Haideți împreună șă dăruim speranță, împreună să confirmăm “Puterea Omeniei”!

Anual în jur de 100 copii din Moldova sunt diagnosticați cu cancer. Pentru unele tipuri de cancer la copii rata de vindecare poate ajunge la 80% și NOI împreună îi putem ajuta!

Farmacia Familiei apelează la mărinimie și compasiune. Oamenii cu suflet mare nu rămân străini la durerea altora, ci se mobilizează şi întind o mână de ajutor. Mai ales când în joc e viața unor copii nevinovați. Să trăiești cu inima nu e greu, dacă privești durerea străină ca și cum ar fi a ta încerci să ajuți cu ce poți. Nimeni nu e imun în fața sorții, iar faptele bune se răsplătesc înzecit.

Fii alături de Farmacia Familiei în campania “Puterea Omeniei”, campanie de colectare a fondurilor pentru ajutorarea copiilor cu maladii oncologice din Republica Moldova.

La achiziția produselor marcate cu stickerul campaniei „Puterea Omeniei”, în Farmacia Familiei sau Dita Hyper Farmacie , 10 lei din prețul acestora vor fi redirecționați pentru susținerea și tratamentul acestor copilași.

Campania va dura pe perioada 20 mai – 30 septembrie, iar suma acumulată va fi donată Asociației de Părinți “Viața Fără Leucemie”, toată activitatea careia este îndreptată spre susținerea copiilor cu maladii oncologice internați în secțiile Hematologie pentru copii și Onco-pediatrie a Institutului Oncologic din Republica Moldova și familiile care îngrijesc de acești copii.

Nu există sentiment mai frumos și mai cald decât să știi că ai contribuit la salvarea unei vieți. Ajută și tu copilașii mai puțini fericiți să iasă învingători dintr-o luptă crâncenă cu boala, cumpără produsele marcate special în Farmacia Familei și Dita Hyper Farmacie iar Farmacia Familiei va dona 10 lei pentru fiecare astfel de produs achiziționat!

Regulamentul campaniei

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova.

Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.  Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.Persoanele au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani. Astfel, la revenire, persoanele au fost percheziționate la vama Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile (de modele identice, prezumându-se preliminar că le-ar fi fost oferite în scopul comunicării la subiectul introducerii ilegale a banilor în țară).Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

  

Municipalitatea vrea să fluidizeze traficul rutier din Capitală
Articolul anterior
Un bărbat, ajutat de carabinieri, după ce s-a simțit rău la volan
Articolul următor