Natalia Gavriliţa a plecat în Ucraina pentru a transmite prima tranşă din lotul de ajutor umanitar

Guvernul Republicii Moldova a transmis astăzi Ucrainei prima tranşă dintr-un lot de ajutor umanitar în valoare totală de 24 mil. lei (1,2 mil. euro), în baza deciziei aprobate de Comisia pentru Situaţii Excepţionale. Premierul Natalia Gavriliţa s-a deplasat astăzi în oraşul ucrainean Mohyliv-Podilskyï pentru a transmite ajutoarele Guvernatorului regiunii Vinniţa, Serghei Borzov. 

Natalia Gavriliţa a plecat în Ucraina pentru a transmite prima tranşă din lotul de ajutor umanitar

„Acest ajutor este un gest de susţinere din partea poporului Republicii Moldova pentru poporul ucrainean. Din prima zi de război, toată societatea s-a mobilizat ca să ajute miile de oameni care s-au refugiat în ţara noastră. Deşi Republica Moldova are suficiente probleme, considerăm absolut necesar să îi ajutăm pe vecinii noştri ucraineni care traversează o perioadă extrem de dificilă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavriliţa.

„Din partea celor 16 mii de angajaţi ai afacerilor interne, salvatori, pompieri, poliţişti, am transmis un mesaj de încurajare pentru colegii noştri din Ucraina. Cei care acum luptă pentru pace, pot să fie liniştiţi pentru familiile lor, care se află în Moldova, pentru copiii lor, cei care abia fac primii paşi şi pentru cei care învaţă primele cuvinte. Pentru noi toţi, cuvântul „Pace” are o valoare supremă. Din puţinul pe care-l avem, vom ajuta cu tot ce ne stă în puteri”, a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco. 

Lotul include stocuri furnizate de următoarele instituţii: 

– Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: lenjerie de pat, seturi de igienă pentru femei şi copii, dezinfectant, paturi, scutece şi seturi de baie, dar şi produse alimentare nealterabile, în valoare de circa 430 de mii de euro; 

– Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: seturi de igienă pentru familie, saci de dormit, saltele, pături, perne, mănuşi şi măşti chirurgicale şi alte bunuri, în valoare de peste 230 de mii de euro;

– Ministerul Sănătăţii: medicamente, consumabile şi echipament medical, în sumă de peste 150 de mii de euro;

– Agenţia Rezerve Materiale: consumabile şi echipament medical şi staţii şi pompe electrice în valoare de peste 370 de mii de euro;

– Agenţi economici: produse alimentare şi de primă necesitate în sumă de 15.700 euro.

De la Vinniţa, cele şapte camioane cu produse vor fi distribuite conform necesităţilor instituţiilor din diferite sate şi oraşe ucrainene. Cel de-al doilea lot de ajutoare umanitare este planificat să fie distribuit ţării vecine în perioada următoare.

Promotorii patrimoniului cultural, premiați la Chișinău. Cine sunt cîștigătorii

Gala Premiilor Patrimoniului Cultural a avut loc la Chișinău în contextul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor. În total șapte premii au fost oferite promotorilor patrimoniului cultural. Două dintre ele au fost oferite de Primărie, transmite IPN.

Premiul pentru implicarea cetățenilor în protejarea, reabilitarea și promovarea patrimoniului cultural a fost ridicat de Constantin Vlas, Elena Nichifor și Iulian Ciobanu, pentru proiectul Moară cu Aburi din Mereșeni, raionul Hâncești.

Premiul Institutului Cultural Român pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural a fost oferit arheologului Ion Tentiuc, iar de Premiul pentru Conservarea și Restaurarea Patrimoniului Cultural a revenit Asociației Obștești Monumentum.

Premiul pentru Promovarea Moștenirii Arheologice a fost oferit Agenției Naționale Arheologice, iar Premiul pentru Completarea și Păstrarea Patrimoniului Cultural – lui Vasile Iucal, ambele fiind oferite de Primăria Chișinău.

Premiul Mass Media Pro-Patrimoniu a fost oferit Companiei TeleRadio Moldova, pentru emisiunea  „Moldova de Patrimoniu”.

Laureatul Premiului Mare al ediției curente a Galei este Reprezentanța Diplomatică a Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, pentru proiectul Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căușeni.

În cadrul evenimentului, primarul Ion Ceban a remarcat că este recunoscător pentru contribuțiile extraordinare ale persoanelor și organizațiilor care au dedicat timp și energie protejării, reabilitării și valorificării moștenirii noastre culturale. „Avem o mulțime de proiecte frumoase implementate sau în derulare. Vorbim de școli, biblioteci, cât și de alte instituții culturale, dar și despre investiții pentru domeniul arheologic”, a declarat edilul capitalei în cadrul evenimentului.

Câștigătorii celor șapte premii au fost aleși un juriu, din componența căruia a făcut parte: Sergiu Musteață – arheolog, doctor în istorie, profesor universitar, expert în domeniul patrimoniului cultural, Silviu Tabac – istoric, doctor în istorie, conferențiar cercetător, heraldist de stat al Republicii Moldova, șeful Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Ion Ursu – arheolog, doctor în istorie, conferențiar universitar, director al Institutului.

Stagii plătite pentru studenți în instituțiile statului

Uniunea Europeană îndeamnă studenții, masteranzii și tinerii absolvenți moldoveni să aplice pentru stagii de practică în instituțiile publice centrale din Republica Moldova, sponsorizate de Uniunea Europeană, transmite IPN cu referință la EU Neighebours East.

Beneficiarii programului vor fi îndrumați în activitatea lor zilnică de către consilierii de nivel înalt ai Uniunii Europene, în cadrul unei inițiative comune a Uniunii Europene și a Guvernului Republicii Moldova, scrie tvrmoldova.md.

Programul a fost conceput pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a se familiariza cu activitățile și responsabilitățile administrației publice și de a le genera interesul pentru o carieră în administrația publică. Timp de două luni, stagiarii vor lucra împreună cu funcționari publici în domenii precum: economie, educație, mediu, integrare europeană, politici de reintegrare, infrastructură și dezvoltare regională.

Tinerii tentați să devină funcționari publici au posibilitatea de a deveni stagiari în cele două programe similare: cel comun al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova (cu o durată de două luni în timpul verii) și cel finanțat din bugetul de stat (cu o durată de trei luni). Programul de stagiu comun al UE și Guvernului Republicii Moldova este acoperit din fonduri europene.

Informații detaliate despre programe sunt disponibile la www.eu-advisers.md/intersnhip și www.stagii.gov.md.

Dosarele de concurs la Programul comun vor include un CV și o scrisoare de motivare, depuse la stagii@eu-advisers.md până pe 15 mai.

Doi pasageri de la cursa „Chişinău-Istanbul” au încercat să treacă cu valută nedeclarată

În bagajele de mână ale doi cetățeni străini, polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali au depistat valută, în numerar de mii de euro și dolari, care nu a fost declarată. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la curse cu destinație spre Istanbul, Turcia.

În ambele situații s-a acționat în cadrul controlului de specialitate, efectuat în coordonare între cele două autorități.

Prima persoană documentată este cetățean chinez de 35 de ani, în bagajul căruia s-au depistat 10900 EUR și 5500 USD. În bagajul cetățenului Ucrainei de 41 de ani, echipa mixtă a descoperit 50000 USD, pe care pasagerul a evitat să le declare.

În continuare investigațiile se desfășoară în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. 

China, acuzată de serviciile de informaţii de la Kiev că a atacat cibernetic instituţii militare şi nucleare ale Ucrainei cu câteva zile înainte de invazia rusă
Articolul anterior
Actrița Ciulpan Hamatova, pe scena teatrului din Berlin
Articolul următor