Natalia Gavrilița: ,,Fabricat în Moldova” este o carte de vizită a economiei moldovenești

Peste 300 de agenți economici din domeniul industrial și agricol participă la Expoziția jubiliară „Fabricat în Moldova”, aflată la cea de-a 20-a ediție, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Prezent la festivitatea de inaugurare a evenimentului, prim-ministrul Natalia Gavrilița a apreciat tendința producătorilor autohtoni de a se reorienta, pentru a face față  situațiilor de criză și a pune accentul pe calitate. „Expoziția Fabricat în Moldova este o  carte de vizită a economiei moldovenești și vreau ca produsele pe care le găsim aici să fie de calitate, competitive, accesibile și să ne mândrim cu ele”, a declarat premierul.

Natalia Gavrilița a vorbit despre importanța pentru antreprenori a statutului de țară candidată la UE, primit de Republica Moldova în vara anului 2022 „Odată cu avansarea în procesul de integrare europeană, cresc oportunitățile, dar și provocările pentru businessul moldovenesc. Antreprenorii noștri obțin acces la milioane de noi consumatori, în același timp – trebuie să facă față unor cerințe noi, uneori mai severe, și să concureze cu producători mai mari”, a menționat oficialul. 

Șefa Executivului a evidențiat acțiunile de susținere a oamenilor de afaceri, dar a trecut în revistă și prioritățile Cabinetului de miniștri pentru perioada următoare.

„Guvernul are sarcina de a găsi echilibrul între promovarea intereselor agenților economici și protejarea drepturilor consumatorilor. Susținem mediul de afaceri prin digitalizarea serviciilor statului, reglementări mai inteligente și, desigur, financiar. Chiar ieri au fost alocate 230 de milioane de lei pentru compensarea consumului de gaze naturale al întreprinderilor. Am reușit, de asemenea, să mărim valoarea programelor Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului până la 720 de milioane de lei, anul trecut. Acești bani au ajuns la 1375 de întreprinderi sub formă de granturi, garanții financiare, subvenții pentru participare la expoziții. În curând, vom lansa Fondul pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM), care în trei ani ar urma să ajungă la o capitalizare de 2 miliarde de lei”, a adăugat priemierul. 

La expoziție sunt prezente întreprinderi industriale, de textile și mobilă, dar și numeroase întreprinderi din sectorul agroindustrial, cu produse alimentare și băuturi. Printre participanți se numără și 40 de companii noi. În cele două pavilioane pot fi găsite expoziții colective ale raioanelor republicii, ale instituțiilor publice prestatoare de servicii, precum ANOFM, CNAS, ODA, AIPA, Agenția de investiții, organizații nonguvernamentale sau meșteri populari. 

Noutatea ediției din acest an a expoziției, la care sunt așteptați circa 50 de mii de vizitatori,  constă în organizarea unui Forum în domeniul vinificației, la care vor participa reprezentanți din România, Italia, Spania, Belgia, Polonia și Turcia. Scopul acestuia este stabilirea preventivă a unor întrevederi dintre reprezentanții delegațiilor străine, care vor vizita expoziția, și producătorii autohtoni, ceea ce va conduce la aprofundarea relațiilor de colaborare și stabilirea unor parteneriate durabile între antreprenorii din țară și de peste hotare.

Ediția a 20-a a expoziției „Fabricat în Moldova” se desfășoară în incinta CIE Moldexpo și va putea fi vizitată până pe 5 februarie. 

Contractul uriaș pe care Rusia speră să-l semneze cu China anul acesta. Anunțul, făcut după vizita lui Xi Jinping la Moscova

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat joi, 23 martie că țara sa speră să se ajungă până la finalul anului la un acord pentru aprovizionarea Chinei cu gaze prin planificata conductă Power of Siberia 2, potrivit Reuters și ziare.com.

Chinese President Xi invites Russia's Putin to visit China

Moscova vrea ca prin conducta de 2.600 km – care va avea o capacitate de 50 miliarde metri cubi (bcm) de gaze pe an – să înlocuiască exporturile pierdute către Europa.

Preşedintele Vladimir Putin a discutat planul cu omologul chinez Xi Jinping la întâlnirea lor de săptămâna aceasta de la Moscova, iar joi Novak a declarat că Gazprom a primit instrucţiuni pentru a se ajunge la un acord cât mai curând posibil.

”Acum se finalizează condiţiile din contract între Gazprom şi firma chineză CNPC. Este deja în derulare un studiu de fezabilitate, proiectarea gazoductului prin teritoriul Mongoliei”, a afirmat Novak.

Acesta a adăugat: ”Sperăm, suntem siguri că firmele noastre vor ajunge la un acord până la finalul anului şi vor semna contractul”.

Importurile de energie ale Rusiei în Uniunea Europeană au scăzut semnificativ ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Dar experţii spun că statul chinez nu ar avea nevoie de cantităţi suplimentare de gaze până după 2030.

Moscova are nevoie mai mult ca Beijingul de acord, deoarece Gazprom speră să recupereze prin China exporturile sale de gaze pe piaţa europeană, care era responsabilă pentru 80% din exporturile sale.

Analiştii se aşteaptă ca Gazprom să livreze doar 50-65 bcm Europei şi Turciei anul acesta, faţă de un nivel de vârf de aproximativ 200 bcm în 2018.

Primul gazoduct Power of Siberia este deja operaţional, iar Novak a confirmat că va livra 22 bcm de gaze Chinei anul acesta.

Francezii preferă să arunce în aer țara, decât să muncească până la 64 de ani. Imaginile haosului de la proteste

Reforma pensiilor riscă să arunce în aer Europa. Franţa este deja pe un butoi cu pulbere. Peste 800.000 de oameni au ieşit în stradă astăzi la Paris, nemulţumiţi că trebuie să lucreze cu doi ani mai mult. Greviştii au ridicat baricade pe străzi şi le-au dat foc, s-au bătut cu forţele de ordine, au dat peste cap traficul rutier şi feroviar, şi au promis că nu se opresc până când preşedintele nu renunţă la proiect. Emmanuel Macron pare însă de neclintit: vrea ca legea să intre în vigoare până la finalul anului, scrie Observator. 

Paris este aproape sub asediu. Sindicaliştii furioşi au blocat marile bulevarde ale capitalei, au incendiat pubele şi au atacat forţele de cu sticle incendiare. 

Irène Costelian, jurnalist francez: Aceste acte de violenţe sunt cele care reflectă tensiunea care este astăzi în societatea franceză. Forţele de ordine, evident, sunt peste tot, ca de obicei. Tensiuni în cortegiu au început să apară, cu focuri de gunoaie, focuri de obiecte care s-au găsit pe stradă, materiale de şantier, în principiu.

În Rennes, Toulouse, Nantes şi Marseilles manifestanţii au atacat forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene. Pe străzile luate cu asalt de sute de mii de oameni au fost ridicate baricade. Multe dintre ele au fost incendiate cu cocktailuri Molotov. 

Zeci de oameni au blocat timp de două ore un depou de autobuze şi nu au permis circulaţia mijloacelor de transport în comun.

În gara din Lyon, manifestanţii au mers azi pe liniile de cale ferată, iar circulaţia trenurilor a fost paralizată. Intrările pe aeroporturile Charles-de-Gaulle şi Roissy au fost şi ele blocate de sindicalişti. Revoltaţi, oamenii au scandat minute în şir şi au promis că vor ieşi în stradă şi în zilele următoare. 

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile a cerut companiilor aeriene să anuleze 30% din zborurile lor la Paris-Orly şi 20% pe alte aeroporturi până joi. 

În acest timp, autostrada din Toulouse era paralizată. Mai mulţi manifestanţi au creat o baricadă de foc şi au oprit astfel circulaţia maşinilor. La fel s-a întâmplat şi în Lyon, unde, în plină stradă, pubele, scaune şi cutii de carton au ars sub privirile trecătorilor.

Proteste violente în Franța. Macron nu dă înapoi

În ciuda mişcărilor violente din stradă, care au ajuns în a 9-a zi, Emmanuel Macron nu face niciun pas în spate.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Crezi că mă bucur să accept această reformă? Nu! Nu vrem neapărat să auzim adevărul, dar vă spun că această reformă nu este un lux, nu este o plăcere, ci este o necesitate pentru țară.

În ciuda criticilor primite în urma adoptării forţate a reformei pensiilor, Macron promite că legea care urcă vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani va intra în vigoare până la finalul acestui an.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Trebuie să poţi face totul până la capăt, să implici pe toată lumea în această transformare.

Manifestările violente aduc schimbări şi în programul Regelui Charles, în prima sa vizită de stat de la preluarea tronului. Agitaţia provocată de greve ar putea modifica locaţia banchetului fastuos organizat pentru monarh, care, în teorie, ar urma să aibă loc la Palatul Versailles. Guvernul britanic a declarat, însă, că, momentan, nu a fost informat despre o schimbare de plan.

Un pacient a primit 150.000 de euro daune morale pentru că s-ar fi infectat cu stafilococ auriu în spital

Despăgubiri de 150.000 de euro pentru un fost pacient al spitalului județean din Neamț. Bărbatul a câștigat în instanță daune morale pentru că s-ar fi infectat cu stafilococ auriu în perioada în care a fost internat. Suma a fost plătită în 6 tranșe, din veniturile proprii ale spitalului, a declarat managerul unității medicale pentru Mesagerul de Neamț.

barbat pacient suparat pat de spital

Pacientul fusese internat pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în toamna anului 2015. S-ar fi infectat cu stafilococ auriu MRSA, fiind nevoit să se trateze la Târgu Mureș. Ulterior, fostul pacient a dat spitalul în judecată și a cerut daune morale de 150.000 de euro.

Instanța i-a dat dreptate și a dispus, prin hotărâre judecătorească executorie, că spitalul este bun de plată. La executarea silită, singura dispensă obținută în negocierile cu casa de avocatură care l-a reprezentat pe bărbat a fost plata în rate a daunelor morale.

„Am reușit să negociem plata în șase tranșe pentru a nu afecta foarte puternic cash flow-ul spitalului. Procesul a început în 2015, domnul respectiv a avut o infecție cu stafilococ auriu, posibilă din Spitalul Județean Neamț, nu e demonstrat categoric, dar justiția i-a dat acestuia aceste daune morale pentru suferința cauzată de către spital. Banii au fost plătiți din veniturile proprii ale spitalului”, a declarat Alexandru Filimon, managerul Spitalului Județean Piatra Neamț, pentru sursa citată.

Ultima tranșă datorată pacientului a fost achitată luna aceasta.

64 de plăcuțe de înmatriculare a mașinilor de taxi și autobuze, ridicate pentru diverse încălcări la transportarea pasagerilor
Articolul anterior
Angajații din România care lucrează doar patru zile pe săptămână. Cine beneficiază de weekendul prelungit
Articolul următor