NATO dă asigurări țărilor vecine cu Rusia care se tem de instabilitate

Miniștrii de externe din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice au încercat miercuri să dea asigurări țărilor fragile din vecinătatea Rusiei care se tem că ar putea fi destabilizate de această țară, prin continuarea războiului din Ucraina, reducerea livrărilor de energie și creșterea prețurilor, relatează agenția Reuters citată de moldova.europalibera.org.

Accentul celei de-a doua zile a reuniunii miniștrilor de externe NATO a fost pus pe regiunea Balcanilor de Vest, în special pe Bosnia-Herțegovina, și pe două foste republici sovietice, Republica Moldova și Georgia, care au amândouă regiuni separatiste unde se află trupe rusești.

„Mesajul e clar: că toți aliații NATO sunt conștienți că ‘bestia’ vrea să controleze și Balcanii de Vest, iar noi trebuie – prin sprijin practic, livrabil – să ajutăm aceste țări să supraviețuiască”, a declarat agenției Reuters șeful diplomației estoniene Urmas Reinsalu la terminarea reuniunii NATO de la București.

„Sigur însă că punctul central de gravitate pentru aceste țări, pentru Moldova, pentru Georgia, e deznodământul acestui război. E o chestiune de importanță existențială pentru integritatea lor teritorială, pentru dreptul lor de a alege cum vor să trăiască”.

Aliații NATO au promis miercuri să ajute Moldova, Georgia și Bosnia Herțegovina contra presiunilor exercitate de Rusia, au spus secretarul general al Alianței și miniștrii de externe din statele membre.

„Dacă a fost o lecție de învățat de la Ucraina e aceea că trebuie să îi sprijinim acum”, a spus Stoltenberg la o conferință de presă.

„Sunt afectați de influența rusă în mod diferit, dar mai bine îi sprijinim acum, decât să vedem evoluții care o iau în direcția cu totul greșită, așa cum am văzut cu invazia Ucrainei la începutul acestui an.

Reuters notează că Jens Stoltenberg nu a dat detalii despre cum anume ar trebui să arate acest prijin.

Legat de Bosnia, el a spus: „Cred că pentru a rezista încercărilor rusești de a se amesteca, unul din cele mai bune lucruri care se pot face acum e formarea rapidă a unui guvern după alegeri”.

Bosnia trece prin cea mai gravă criză politică de la terminarea războaielor din Balcani de la începutul anilor 1990, cu sîrbii bosniaci sfidând instituțiile statului ca parte a încercărilor lor îndelungate de a se separa, încurajați de sprijinul cel puțin tacit al Rusiei.

„Interpuși ai Rusiei”

Liderii europeni, continuă Reuters, se tem că aceste țări din sudul și estul continentului ar putea să-și piardă răbdarea tot așteptând să fie primite în Uniunea Europeană și NATO, ceea ce le face vulnerabile la instabilitate și la încercările Rusiei și ale Chinei de a-și spori influența.

Șefa diplomației bosniace Bisera Turkovici, invitată la reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București, s-a declarat îngrijorată de intențiile Rusiei în Bosnia-Herțegovina, și spune că în guvernul de la Sarajevo există interpuși ai Rusiei, iar diviziunile din țară sunt adânci.

Săptămâna trecută, autoritățile din Moldova au avertizat populația țării să se pregătească pentru o iarnă asupră în condițiile unei crize acute de energie, despre care Reuters susține că riscă să genereze nemulțumiri populare.

Moldova se confruntă și cu un conflict separatist nerezolvat de 30 de ani, continuă agenția citată, care reamintește de existența pacificatorilor ruși în Transmistria.

În Georgia, separatiști sprijiniți de ruși controlează două regiuni separatiste – Abhazia și Osetia de sud. În 2008, Rusia a invadat Georgia pentru a-i apăra pe separatiști de ceea ce a spus atunci că e o amenințare din partea guvernului de la Tbilisi, relatează agenția Reuters.

Un copac a căzut peste mașina unei familii. Copilul a murit, părinții la spital

Accidentul a avut loc sâmbătă, 4 februarie, la intrarea în Reșița, România, după ce un copac a căzut peste autoturismul în care copilul se afla împreună cu familia, informează Opinia Timişoarei.

Un copac a căzut peste mașina unei familii. Copilul a murit, părinții la spital

Maşina care se afla în mers a fost distrusă de copacul rupt de vântul puternic, potrivit sursei citate. Băiatul rănit, în vârstă de 14 ani, a fost transportat de urgenţă la spital. Ulterior, acesta a decedat.

„În această după-amiază, la ora 16:20, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați despre faptul că în zona Minda un copac a căzut peste un autoturism.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 43 de ani conducea un autoturism, pe DJ 582, din direcția Cuptoare către Reșița, peste autoturismul condus de acesta a căzut un copac.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui minor de 14 ani, care a fost transportat de urgență la spital. La orele 18:10 a fost declarat decesul baiatului.

În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment”, au transmis autorităţile.

Un avion de luptă al SUA a doborât balonul spion chinezesc, deasupra Oceanului Atlantic

Statele Unite au doborât, sâmbătă, balonul chinezesc care a intrat în spaţiul aerian al țării. Dispozitivul a căzut în apropierea coastei Carolinei de Sud, potrivit Fox News.

Balon

Balonul chinezesc, despre care Pentagonul susţine că este un balon „spion”, a fost doborât de un avion de luptă al armatei americane, deasupra Oceanului Atlantic.

Anterior, preşedintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite se vor „ocupa” de balonul chinez, fără a da mai multe detalii.

„Ne vom ocupa de aceasta”, a spus Biden, căruia i s-a cerut să reacţioneze la acest caz, care a provocat o răceală în relaţiile dintre Washington şi Beijing precum şi amânarea unei vizite a şefului diplomaţiei americane Antony Blinken în China.

Iar traficul aerian a fost suspendat pe trei aeroporturi din sud-estul Statelor Unite ca măsură de „securitate naţională”, a anunţat sâmbătă Autoritatea americană de reglementare a aviaţiei civile (FAA).

„FAA a suspendat plecările şi sosirile pe Aeroportul Wilmington (Carolina de Nord), Aeroportul Internaţional Myrtle Beach şi Aeroportul Internaţional Charleston (Carolina de Sud) în cadrul unei măsuri de securitate naţională luate de Departamentul american al Apărării”, a indicat FAA într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Înițial, americanii au decis să nu doboare balonul din cauza riscurilor pe care le prezintă posibilele resturi pentru oamenii de la sol, așteptând ca dispozitivul să ajungă deasupra Oceanului.

Beijingul a recunoscut că este într-adevăr un dispozitiv venit din China, dar a dat asigurări că este o „aeronavă civilă, folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”.

Aparatul ar fi „deviat de la traiectoria sa”, a adăugat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, exprimând „regretele” ţării sale pentru această încălcare „involuntară” a spaţiului aerian american.

Balonul a zburat în special peste statul Montana (vest), unde se află silozuri cu rachete nucleare, înainte de a se deplasa spre est.

sursa

Operațiune mixtă a medicilor și salvatorilor. O femeie a fost transportată de urgență din Polonia în Republica Moldova

O femeie, cetățeană a Republicii Moldova, a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova cu echipajul SMURD. Femeia, în vârstă de 54 de ani, suferise în urma unui accident rutier și avea nevoie de îngrijiri medicale. Operațiunea transfrontalieră a fost efectuată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă.

Femeia a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.

Ulterior, în urma comunicării între autoritățile medicale din R.Moldova și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă  pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Astfel, echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă.

Pe parcursul drumului, femeia nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată. 

Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.

Tariful majorat la apă, contestat la Procuratura Generală. Consilierii PAS au depus demers pentru a se verifica legalitatea deciziei
Articolul anterior
BERD oferă 100 milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova
Articolul următor