Nemerenco: Angajaţii din sănătate care nu se vaccinează sunt nişte mofturoşi şi incompetenţi. Doar cei vaccinaţi vor primi indemnizaţia de 16 mii de lei

Lucrătorii din medicină, care nu doresc să se vaccineze, sunt niște mofturoși și incompetenți. Asta a lăsat să se înțeleagă ministrul Sănătății Ala Nemerenco, când a fost întrebată de ce indemnizația unică de 16 mi ide lei o vor primi doar medicii vaccinați.

„Să-i păstrăm moftul de a nu fi vaccinați, de a lucra în secția COVID și de a-i mai plăti din banii tuturor contribuabililor pentru îmbolnăvire. Mi se pare că noi chiar am întârziat puțin. Dacă cineva nu dorește să se vaccineze din lucrătorii medicali, aceasta pune semne de întrebare cât de multă medicină cunosc ei”, a declarat Ala Nemerenco în cadrul unei conferințe de presă, scrie sinteza.org.

Precizăm că potrivit unui proiect de Guvern, care va fi dezbătut astăzi, 13 octombrie, la ședința cabinetului de miniștri, indemnizația unică de 16 mi ide lei va fi acordată doar lucrătorilor medicali vaccinați, care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă. La fel și acordarea indemnizației unice în mărime de 100 mii lei pentru personalul implicat nemijlocit în desfășurarea activităților de combatere cu COVID -19 va fi doar pentru cei vaccinați și care au decedat în lupta cu COVID-19.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a apărut în baston la un eveniment public
Articolul anterior
Graniţele Moldovei cu România vor fi păzite mai bine
Articolul următor