Nemții anunță un mega program de modernizare a căilor ferate care va dubla numărul de pasageri

Germania a anunţat miercuri planuri pentru o nouă reţea de transport de înaltă performanţă în următorii ani, inclusiv renovarea celor mai congestionate coridoare feroviare ale ţării, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Activitatea de renovare va începe în 2024, conform campaniei de modernizare, care va necesita „finanţare suplimentară considerabilă pentru căile ferate”, potrivit unui document al Ministerului Transporturilor. Sunt vizate pentru renovare cele mai congestionate coridoare feroviare, inclusiv conexiunile care deservesc marile oraşe, cum ar fi Frankfurt, Hamburg şi Munchen.

Ministrul Transporturilor, Volker Wissing, le-a spus jurnaliştilor la Berlin că nu este încă posibilă prezentarea unei cifre privind investiţiile necesare, dar a subliniat că este asigurată finanţarea.

Pe cele mai congestionate coridoare feroviare, Deutsche Bahn intenţionează să înlocuiască gradual şi să îmbunătăţească tot echipamentul învechit, obiectivul fiind transformarea sa „într-o ancoră de stabilitate” pentru întreaga reţea de cale ferată până în 2030, a anunţat într-un comunicat compania naţională de căi ferate.

De asemenea, Deutsche Bahn va spori bugetul pentru lucrările anuale de mentenanţă preventivă cu sute de milioane de euro.

Până în 2030, Guvernul german vrea să dubleze numărul de pasageri care vor călători cu trenul, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Asociaţiile şi rivalii Deutsche Bahn cer de mult timp investiţii pentru extinderea infrastructurii feroviare, astfel încât să poată fi crescută viteza de călătorie.

Companiile au avertizat că, fără investiţii majore, infrastructura învechită poate frâna creşterea.

Sunt necesare lucrări urgente de reparaţii la podurile de pe rutele majore care au o vechime de peste 100 de ani.

Recent, Deutsche Bahn şi-a anunţat intenţia de a investi 13,6 miliarde de euro în infrastructura feroviară din Germania în acest an. Suma anunţată de compania deţinută de statul german este cu 900 de milioane de euro mai mare decât cea investită în 2021. Operatorul feroviar german intenţionează să modernizeze 1.800 de kilometri de cale ferată, 2.000 de macazuri, 140 de poduri şi 800 de staţii.

Chiar dacă aceste investiţii vor creşte capacitatea de transport feroviar, lucrările de construcţie vor conduce la noi perturbări ale traficului, a avertizat Ronald Pofalla, responsabil pentru infrastructură în boardul

Deutsche Bahn. Aceasta după ce anul trecut gradul de punctualitate al trenurilor germane a scăzut până la 75% pentru cele pe distanţe lungi, din cauza lucrărilor de construcţie.

Directorul general al Deutsche Bahn, Richard Lutz, a admis că reţeaua naţională de cale ferată a Germaniei nu a reuşit să se extindă şi să se modernizeze în acelaşi timp.

Româncele sunt la putere! Cea mai frumoasă femeie din lume a fost aleasă o bihoreancă de 28 de ani

Tânăra Iolanda Anamaria Babău, originară din Beiuș, județul Bihor, este cea mai frumoasă femeie din lume după ce a câștigat titlul de Miss World Next Top Model 2022. Atrăgătoarea brunetă în vârstă de 28 de ani și-a făcut o adevărată tradiție din câștigarea concursurilor de frumusețe. În plus, Iolanda Anamaria Babău este și deșteaptă foc, tânăra fiind fiind licențiată în Relații Internaționale și având un master în diplomație, relatează presa de peste Prut.

Iolanda Anamaria Babău cea mai frumoasă femeie din lume

Frumoasa brunetă Iolanda Anamaria Babău a marcat o super reușită și a câștigat titlul de Miss World Next Top Model 2022. Nu este primul premiu pe care frumoasa bihoreancă îl obține: anul trecut a fost Miss Europa 2021 first runner up și Miss Elite World – Popularitate 2021. Anul acesta, Iolanda Anamaria Babău s-a luptat cu 28 de concurente din Rusia, Ucraina, Grecia, Algeria, Egipt, Macedonia, Franța, Nigeria și Bulgaria, însă a fost favorita juriului la toate cele patru probe.

Tânăra în vârstă de 28 de ani nu este la prima reușită, având în vedere că anii trecuți strângea zeci de mii de voturi online. Iolanda este din Beiuș, județul Bihor, și a terminat Academia de Studii Economice din București, fiind licențiată în Relații Internaționale. Pe cât de frumoasă, pe atât de deșteaptă, bihoreanca a lucrat o bună perioadă de timp în domeniu, dar a apoi a decis să devină antreprenor.

În perioada studenției, Iolanda a fost implicată activ în diverse activități, ajungând chiar vicepreședintele AIESEC România. După absolvirea Academiei de Studii Economice, și-a continuat studiile cu un master în diplomație. Pentru o perioadă, mai precis timp de patru ani, a lucrat în administrația publică.

Astfel, mai întâi Iolanda a fost angajată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. După care a fost director de Cabinet la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, dar și consilier în Ministerul Economiei şi în cel al Sănătăţii.

În paralel, a făcut modelling, având apariţii pe coperta din ianuarie 2022 în L’Officiel Arabia şi coperta revistei US Fashion, ediţia februarie 2022. În prezent, frumoasa bihoreancă are propria firmă şi se ocupă de organizarea de evenimente internaţionale.

sursa

Liste cu victimele deportărilor sovietice din Basarabia, făcute publice

Numele victimelor regimului sovietic, care au fost deportate în Siberia în perioada 6-9 iulie 1949, au fost făcute în premieră publice.

Se împlinesc 79 de ani de la primul val de deportări sovietice din  Basarabia și Nordul

Potrivit lui Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova, listele, pe eșantioane și vagoane, pot fi găsite pe site-ul instituției, relatează InfoPrut.ro.

Mai exact, în listele respective apare o bună parte din cei care au fost deportați în Siberia în cadrul Operațiunii „SUD” din 6-9 iulie 1949.

„În total, în liste apar 35 mii 144 persoane. După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați a fost de 35 mii 796 persoane, dintre care 14 033 femei, 11 899 copii și 8 864 bărbați. Prin urmare, listele pe care le oferim acum în premieră publicului larg conțin aproape 99 la sută din cei care au fost deportați. Puteți descărca toate listele în format pdf și găsi în câteva clipe printr-o căutare simplă, pe nume sau localitate, informația care vă interesează. Alternativ, puteți folosi opțiunea de căutare direct pe site după nume, prenume, localitate, anul de naștere”, a subliniat directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova.

Amintim că la 6 iulie 2022 se împlinesc 73 de ani de la cel de-al doilea val de deportare în masă din RSSM, cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud”. Noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria românilor basarabeni, desemnând cea mai masivă deportare a familiilor din aceste ținuturi cu oameni harnici, vrednici și iubitori de neam.

Primul val al deportărilor sovietice a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

Doliu! Decanul Facultății Urbanism și Arhitectură de la UTM s-a stins din viață

Durere nemărginită la Universitatea Tehnică din Moldova! La doar 36 de ani, s-a stins subit din viață Ruslan Bodros, decanul Facultății Urbanism și Arhitectură. Colegii acestuia au transmis un mesaj de condoleanțe:

,,O tristețe nemărginită ne-a lăsat fără grai la vestea fulgerătoarei treceri în neființă a tânărului nostru coleg, decanului Facultății Urbanism și Arhitectură – lector universitar, doctor în științe inginerești, Ruslan Bordos.

Ne vei lipsi mult, dragă colega. Mereu cu zâmbetul pe buze și inima deschisă, ne lași acum cu un gol imens în suflet, având drept tămadă doar speranța că acolo, sus, în ceruri, steaua ta va străluci mereu și ne va aminti că un suflet mare și bun ca al tău e de nestins…

Drum lin către stele. Condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor și tuturor care te-au cunoscut…”.

Gata cu plasticul din ape! Un pește-robot a fost creat să elimine microplasticele din mări și oceane
Articolul anterior
”E nevoie de deschideri mai aprofundate”. Noi discuții în procesul de negociere a Acordului de liber schimb cu țările EFTA
Articolul următor