Nepoatele gemene ale prințesei Diana, fabuloase pe covorul roșu de la Cannes

Eliza și Amelia Spencer, nepoatele gemene ale prințesei Diana, au avut o apariție spectaculoasă la premiera „Top Gun: Maverick”, de la Festivalul de Film de la Cannes. Cele două frumuseți au îmbrăcat rochii elegante, lungi până în pământ, accesorizate cu bijuterii argintii, iar blițurile fotoreporterilor le-au reperat imediat.

Nu se îmbracă identic, dar au grijă mai mereu să se asorteze sau să meargă pe aceeași linie vestimentară. Imposibil de deosebit la prima vedere, Eliza și Amelia sunt mari iubitoare de haine de brand și știu cum să facă să strălucească la fiecare apariție publică, așa cum s-a întâmplat la Festivalul de Film de la Cannes din 2022.

Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, la premiera ‘Top Gun: Maverick’ de la Festivalul de Film de la Cannes 2022.

amelia si eliza spencer

Lady Eliza a îmbrăcat o rochie neagră, cu aplicații strălucitoare, crăpătură pe picior și decupaje în zona taliei. A ales cercei candelabru și o coafură simplă, cu părul îndreptat perfect și lăsat pe spate. Sora ei, Amalia, a purtat o rochie neagră, din voal, pe un umăr, cercei lungi și părul prins într-o coadă impecabilă.

amelia si eliza spencer
Amelia și Eliza Spencer, nepoatele gemene ale prințesei Diana, la Festivalul de Film de la Cannes 2022. / Foto: Profimedia

Eliza și Amelia sunt nepoatele prințesei Diana, fiicele lui Charles Spencer și ale Victoriei Aitken. Deși nu sunt la fel de cunoscute ca sora lor cea mare, Kitty Spencer, care și-a creat deja un nume în lumea modei și a devenit imaginea unor branduri de lux, gemenele vin tare din urmă. Acestea mai au un frate, Louis, viconte de Althorp, despre care se spune că va moșteni domeniul și casa în care a copilărit prințesa Diana. De asemenea, mai au un frate de aproape 19 ani, din cea de-a doua căsătorie a mamei lor.

Gemenele Spencer aveau cinci ani când a murit prințesa Diana

În vârstă de 29 de ani, Eliza și Amelia nu au simțit pe deplin influența pe care o avea prințesa Diana, mai ales că au copilărit în Africa de Sud, nu în mijlocul tuturor evenimentelor din Londra. Când fosta soție a prințului Charles a murit, fetele aveau doar cinci ani, însă cu timpul, când au ajuns la maturitate, gemenele Spencer au cunoscut ce putere avea cea supranumită prințesa inimilor și cât de iubită era.

„Dintotdeauna am știut-o doar ca mătușa noastră. Era incredibil de caldă și iubitoare. Crescând în Africa de Sud, nu am știut cât de cunoscută e la nivel mondial și ce rol avea, am realizat însă ani mai târziu. Întotdeauna făcea tot posibilul să se conecteze cu noi, avea acel talent de a citi inimile copiilor”, a povestit Eliza Spencer în 2021, pentru revista Tatler, într-unul dintre primele interviuri pe care ea și sora ei le-au acordat presei.

amelia si eliza spencer

sursa

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

Manifest în Capitală, în sprijinul tinerei gravide ucise cu sânge rece: ”Vrem dreptate pentru Ana-Maria!”

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care Coaliția Națională „Viață fără Violență”, Femei pentru femei și Crucea Roșie, au participat la acțiune, scrie NM.md.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața clădirii Guvernului. Aceștia au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, „În tăcerea voastră, ei ne ucid pe noi”, „O dată la 5 minute o femeie moare din cauza violenței”, „Vrem securitate nu doar în discursuri politice”, „Bărbații de calitate nu se tem de egalitate”. Pe una din pancarte era reprezentată imaginea unui copil nenăscut și scria: „Un craniu crăpat de lovituri”.

Ana-Maria Guja, de 19 ani, a fost găsitî moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Tânără a fost condusă astăzi, 23 aprilie, pe ultimul drum, în localitatea Susleni.

7 ani fără Ana Barbu. Mesajul emoționant publicat de Natalia Barbu: ,,A venit pe lume o bucățică din tine pe nume Vera…”
Articolul anterior
Pentru prima oară mămică! Rihanna a născut
Articolul următor