Nesterovschi a fugit în Transnistria cu mașina Ambasadei Rusiei

Ambasada Federației Ruse la Chișinău l-a ajutat pe deputatul condamnat Alexandr Nesterovschi să ajungă în regiunea transnistreană, într-o operațiune coordonată de serviciile speciale ruse, transmite IPN.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a prezentat, într-un briefing de presă, imagini video cu Alexandr Nesterovschi, care intră pe teritoriul ambasadei pe 18 martie, ora 20:15, cu o seară înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, de unde, a doua zi dimineața, a fost transportat în regiunea transnistreană cu un vehicul cu numere diplomatice.

VIDEO: https://www.facebook.com/share/v/1BWWRUjbLA/

Astfel, la momentul pronunțării sentinței de 12 ani de detenție în penitenciar de tip închis, Nesterovschi nu se mai afla pe teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, a precizat directorul SIS.

Alexandru Musteața a mai spus că deputatul se află și în prezent în regiune, sub protecția serviciilor speciale ruse.

SIS a prezentat cronologia evenimentelor și modul de operare în cazul extragerii lui Nesterovschi.

Conform informațiilor obținute, în seara zilei de 18 martie, Nesterovschi s-a urcat într-un automobil Hyundai Tucson, condus de o persoană cunoscută. La ora 20:15, vehiculul a fost observat staționând pentru scurt timp în apropierea Ambasadei Federației Ruse, după care și-a continuat deplasarea. După șapte minute, același automobil s-a întors în apropierea Ambasadei, iar șoferul a coborât și a discutat la interfon cu o persoană din cadrul misiunii diplomatice. Câteva minute mai târziu, acesta a făcut un semn cu mâna către mașină, moment în care Alexandr Nesterovschi a coborât de pe bancheta din spate, a traversat strada în grabă și a intrat în incinta Ambasadei. Ulterior, în jurul orelor 21:00 – 01:00, a fost sesizată o activitate intensă a diplomaților ruși în afara orelor de program.

În dimineața zilei de 19 martie, la ora 11:19, un microbuz Mercedes Sprinter cu numere diplomatice a părăsit Ambasada Federației Ruse. La ora 12:16, acesta a fost observat la postul intern „Gura Bîcului”, deplasându-se cu viteză spre regiunea transnistreană, fără a respecta regulile de circulație sau procedurile impuse de așa-numitele autorități transnistrene.

În urma analizelor SIS, transportul a fost atent coordonat de reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse, iar destinația finală a fost așa-numitul Consulat mobil al Rusiei din Tiraspol.

Expertiza SIS relevă că acțiunile respective reprezintă o operațiune a serviciilor speciale ruse de extragere a cetățeanului Aleksandr Nesterovschi. Utilizarea acoperirii diplomatice, și anume prin implicarea ambasadei și a mijlocului de transport cu numere diplomatice, s-a făcut pentru a limita capacitatea de acționare a autorităților naționale ale Republicii Moldova, a mai spus directorul SIS.

Informațiile obținute de Serviciul de Informații și Securitate au fost transmise decidenților și instituțiilor abilitate pentru luarea măsurilor necesare.

Sportivii moldoveni au obținut trei medalii la Campionatul European de Sambo

Lotul național de sambo al Republicii Moldova a obținut trei medalii la Campionatul European, rezervat seniorilor, care s-a desfășurat în orașul Limassol, Cipru.

Veaceslav Plămădeală a cucerit medalia de argint în categoria de greutate de 79 kg, aceasta fiind cea mai bună prestație a lotului național.

Lucian Brai a obținut medalia de bronz la proba combat sambo, în categoria de 71 kg.

Vera Zorea a ocupat locul III în categoria de 54 kg, obținând a treia medalie pentru Republica Moldova.
 
Campionatul European de Sambo s-a desfășurat pe 2 și 24 aprilie.

Un înalt general rus a fost ucis într-un atac cu bombă la Moscova 

Imaginile difuzate de presa rusă au arătat o explozie, apoi resturile mașinii generalului Iaroslav Moskalik. Agenția Tass a citat serviciile de securitate care au confirmat existența unui dispozitiv exploziv improvizat, dar nu și numele generalului, dezvăluit în schimb de surse Reuters și BBC.

Un ofițer militar rus de rang înalt a fost ucis vineri după ce o mașină a explodat în localitatea Balașiha din regiunea Moscovei, au relatat posturile de știri ruse Mash și Shot, citate de Reuters.

Mai multe surse rusești afirmă că generalul Iaroslav Moskalik, adjunctul șefului Direcției principale de operațiuni a Statului Major al Forțelor Armate Ruse, este omul ucis în atacul cu bombă.

Nu există încă o confirmare oficială a acestui fapt, dar agenția de presă oficială rusă Tass a citat serviciile de securitate care au confirmat că o bombă a fost cauza exploziei din suburbia Balașiha din estul Moscovei.

„Explozia a fost cauzată de un dispozitiv exploziv artizanal. Fragmente ale dispozitivului exploziv au fost găsite la fața locului și vor fi trimise pentru examinare”, a declarat o sursă a serviciilor de urgență pentru Tass.

Cel puțin 12 state americane au dat în judecată administrația Trump, invocând haosul economic

Cel puțin douăsprezece state americane au dat în judecată administrația Trump la Curtea de Comerț Internațional al SUA pentru a opri noua politică tarifară, invocând că aceasta a adus haos în economie.

Statele reclamante sunt: Oregon, Arizona, Colorado, Connecticut, Delaware, Illinois, Maine, Minnesota, Nevada, New Mexico, New York și Vermont, scrie The Associated Press.

Procesul contestă afirmația liderului de la Casa Albă că poate impune în mod arbitrar tarife bazate pe Actul Internațional al Puterilor Economice de Urgență și solicită instanței să declare tarifele drept ilegale și să blocheze agențiile guvernamentale să le aplice.

Reclamanții susțin că numai Congresul SUA este împuternicit să impună tarife și că președintele poate invoca Actul Internațional al Puterilor Economice de Urgență numai atunci când o urgență prezintă o „amenințare neobișnuită și extraordinară”.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a afirmat recent că statul său, cel mai mare importator din țară, ar putea pierde venituri de miliarde de dolari în urma noii politici tarifare.

Kush Desai, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat că administrația Trump rămâne hotărâtă să abordeze urgența națională care distruge industriile americane și lăsă lucrătorii americani în urmă.

La începutul lunii aprilie, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat o creștere a taxelor vamale pentru majoritatea produselor importate, dar au fost ulterior suspendate pentru o perioadă de 90 de zile pentru mai mult de 75 de țări, inclusiv pentru Republica Moldova.

Recent China a impus tarife suplimentare până la 125% pentru produsele importate din SUA drept răspuns la decizia Washingtonului de a majora la 145% taxele vamale pentru produsele din China.

Alte două cutremure mari au lovit din nou Myanmar, unde sunt peste 1.700 de morți după seismul de vineri
Articolul anterior
Incident chimic în România! Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă pe o autostradă
Articolul următor