Ninsori și lapoviță în Moldova. Vezi prognoza meteo!

După câteva zile ca de primăvara, frigul revine! Săptămâna următoare temperaturile vor fi în scădere.

Luni, 25 ianuarie, meteorologii prognozează lapoviță și ninsoare în toată țara.

În cursul nopții, în legătură cu apropierea unui front atmosferic asociat ciclonului atlantic vor cădea ploi și izolat treptat cu trecere în lapoviță. Pe arii restrânse se va produce ceață slabă.

Vântul va sufla din sud-est slab la moderat. Maximele termice vor oscila între +4°C și +9°C.

De marți, însă, se va răci brusc, iar minimele termice vor ajunge până la – 9 grade celsius spre mijlocul săptămânii viitoare.

Luni

Cerul va fi variabil, cu vreme fără precipitații pentru 23.01, iar pentru 24-25.01 în legătură cu apropierea unui front atmosferic asociat ciclonului atlantic vor cădea ploi🌧 și izolat treptat cu trecere în lapoviță. Pe arii restrânse se va produce ceață slabă. Vântul va sufla din sud-est slab la moderat. Temperatura minimă a aerului pe parcursul perioadei va oscila între -3ºC şi +2ºC pe 23.01, +1ºC şi +6ºC pe 24.01 și -1ºC şi +4ºC pe 25.01. Maxima ziua în zilele de odihnă va oscila între +6ºC şi +11ºC, iar pe data de 25 ianuarie +4°C și +9°C. Vă dorim un weekend deosebit!

Incendiu puternic într-un bloc din Chișinău. Imagini video de la fața locului
Articolul anterior
Afacere prosperă în SUA. Un moldovean și-a creat propria companie de succes, pornind de la job-ul de șofer de camion
Articolul următor
Alte articole interesante