Noi amenințări din partea Moscovei la adresa Chișinăului: Există un pericol de escaladare a conflictului transnistrean

Rusia amenință, din nou, R. Moldova cu războiul. Vitali Treapțîn, reprezentant special al ministerului rus de Externe, a declarat în cadrul unui interviu pentru RIA Novosti că orice tentativă de soluționare armată a problemei transnistrene va avea consecințe negative serioase. El a mai acuzat Chișinăul că evită să iasă la dialog constructiv cu Tiraspolul, fapt care crește probabilitatea ”dezghețării” conflictului de pe Nistru.

”Desigur că există un pericol de escaladare a conflictului. În perioada aprilie-iunie, în Transnistria au fost comise o serie de acte teroriste, ale căror urme, după cum a descoperit Tiraspolul, duc în Ucraina. Simt că ambele părți sunt conștiente de pericolele unui scenariu ”fierbinte”, o ”dezghețare” a conflictului. Este important ca și actorii externi, în primul rând țările vecine, să realizeze acest lucru. În ceea ce privește modul de a evita o escaladare, principala soluție este dialogul… Din nefericire, speranțele că de data aceasta partea moldovenească va avea o reacție constructivă la solicitarea Tiraspolului de a discuta nu au fost justificate” a declarat Treapițîn, conform deschide.md.

El a menționat că o posibilă tentativă a Chișinăului de a soluționa conflictul transnistrean cu ajutorul NATO ar avea consecințe negative serioase.

”Discuțiile despre posibila militarizare a Moldovei și apropierea acesteia de NATO, în ciuda statutului de neutralitate, sunt alarmante… Metodele de presiune economică asupra Transnistriei și-au arătat deja ineficiența, dar duc procesul de reglementare într-un impas. Încercările de a rezolva problema transnistreană prin forța armelor, în special cu ajutorul trupelor NATO, ar avea cele mai grave consecințe negative pentru țară și regiune” a declarat oficialul rus.

Treapițîn a reiterat poziția Moscovei cu privire la formatul de negociere 5+2, afirmând că acesta nu are alternativă și că este singurul mecanism prin care se caută o soluție pașnică și cuprinzătoare a acestui conflict. În context, el a reiterat necesitatea creșterii dinamicii dialogului bilateral între Chișinău și Tiraspol.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că orice atac asupra militarilor ruși staționați ilegal în stânga Nistrului va reprezenta un atac asupra Federației Ruse.

Tot șeful ”diplomației” ruse a menționat că Moscova va face totul pentru a proteja interesele populației rusofone din R. Moldova, iar autoritățile de la Chișinău ar evita un dialog direct cu Tiraspolul pentru că și-ar dori soluționarea conflictului pe altă cale decât cea diplomatică.

Totodată, amintim că, la mijlocul lunii trecute, așa zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, i-a transmis o nouă scrisoare președintelui Maia Sandu, în care o invită la negocieri privind soluționarea conflictului transnistrean. Reprezentanții președinției au declarat că vor oferi un răspuns după ce o vor examina.

sursa: www.stiripesurse.ro

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Vocea Kremlinului, Maria Zaharova, despre trupele ruse din stânga Nistrului: „Este o consecință a unei probleme nerezolvate”
Articolul anterior
Salarii lunare de 61 de mii de lei pentru judecătorii CSJ, dublu față de cât primesc în prezent
Articolul următor