Noi condiţii de intrare în Bulgaria din 1 septembrie

Autorităţile bulgare au revizuit condiţiile de intrare în ţară, în contextul pandemiei de COVID-19.

Noile măsuri se aplică începând cu data de 1 septembrie 2021, relatează stiriletvr.ro. Astfel, moldovenii care deţin cetăţenie română şi sosesc din România (menţinută în zona verde) pot intra în Bulgaria cu condiţia prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente: un certificat digital european COVID-19 care atestă vaccinarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19; un certificat digital european COVID-19 care atestă vindecarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19; un certificat digital european COVID-19 care atestă testarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19.

Printre categoriile de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID-19 la intrarea în Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul acestei ţări, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, precum şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

MAE de la Bucureşti aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

Solicitarea de modificare a art.13 din Constituţie, fără răspuns
Articolul anterior
Alarmant! A fost descoperită o nouă tulpină periculoasă a coronavirusului
Articolul următor