Noi oportunități educaționale pentru tinerii care studiază în instituțiile de învățământ profesional tehnic

Tinerii și tinerele care își fac studiile în instituțiile de învățământ profesional tehnic  vor beneficia de oportunități educaționale și activități care le vor permite să se încadreze mai ușor pe piața muncii și să se afirme în calitate de profesioniști, informează unica.md cu referire la un comunicat de presă. 

Un acord în acest sens a fost semnat la data de 31 iulie de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein, Oficiul de Coordonare Moldova şi Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). Potrivit memorandumului,  Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein va oferi un suport financiar  în valoare de 1 124 658 euro, destinat implementării celei de-a doua etape a proiectului „Clubul Tinerilor Makeri”. Proiectul se va desfășura în perioada 2024-2027 și are ca obiectiv creșterea ratei de angajare a absolvenților din învățământul profesional tehnic din Moldova.

Proiectul „Clubul Tinerilor Makeri” susține elevii și elevele din învățământul profesional în dezvoltarea competențelor tehnice și digitale relevante prin intermediul activităților practice, desfășurate într-un mediu modern, care promovează experimentarea, colaborarea și realizarea unor proiecte autentice. În cadrul proiectului, tinerii beneficiază de cursuri și ateliere practice în domenii precum electronică, programare, modelare și imprimare 3D, drone, robotică și mecatronică. Sesiunile de orientare în carieră și întâlnirile cu reprezentanții industriei le oferă posibilitatea de a stabili conexiuni valoroase și de a înțelege care sunt pașii pentru a se angaja cu succes sau a lansa un produs propriu. 

Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova: „Ministerul Educației și Cercetării se angajează ferm să susțină și să promoveze inițiativele care contribuie la dezvoltarea educației și formării profesionale non-formale. Apreciem și încurajăm colaborarea cu sectorul TIC, care stimulează și accelerează dezvoltarea economică a țării, dar și contribuie la îmbunătățirea educației și pregătirii specialiștilor. Proiectul „Clubul Tinerilor Makeri” reprezintă un model eficient de colaborare între sectorul privat și cel educațional, oferind o platformă excelentă pentru dezvoltarea abilităților tehnice și digitale aliniate cerințelor și necesităților sectorului privat, dar și ajustate tendințelor pieței muncii. ” 

Peste 3 000 de elevi și eleve din țară au participat în cadrul activităților desfășurate de Proiectul ”Clubul Tinerilor Makeri” implementat în perioada 2019-2024 de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC în parteneriat cu Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și cu susținerea Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein. 

Oxana Poverjuc, Directoarea de țară, LED Moldova: „Dobândirea competențelor tehnice și digitale este o necesitate pentru elevii învățământului profesional tehnic. Prin intermediul acestui proiect, vom susține tinerii să utilizeze cu încredere și în mod critic diferite tehnologii, să creeze și să transpună ideile și imaginația lor în realitate. Sperăm că acest proiect va contribui la educarea unei generații de profesioniști pregătiți pentru o societate în continuă schimbare, caracterizată de progrese tehnologice rapide.” 

Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC: „Suntem mândri să contribuim, prin intermediul proiectului „Clubul Tinerilor Makeri”, la pregătirea unei generații de profesioniști inovatori, echipați cu abilități tehnice și digitale actuale, o generație capabilă să creeze proiecte și produse cu valoare adăugată, atât de necesare pentru o economie robustă și prosperă. Extinderea rețelei Clubului Tinerilor Makeri în regiuni și constituirea comunităților la Chișinău, Bălți, Cahul, Ungheni este o dovadă a succesului acțiunilor realizate și va contribui la amplificarea și multiplicarea oportunităților educaționale pentru tinerii din întreaga țară. Dezvoltarea capitalului uman pentru industria TIC este una din prioritățile ATIC și suntem convinși că prin intermediul parteneriatului strategic cu Ministerul Educației și Cercetării, Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein, sectorul TIC și instituțiile din învățământul profesional tehnic – vom reuși să valorificăm un potențial de creștere remarcabil, cu impact asupra viitorului tinerilor și economiei țării. ”

Extinderea comunității de makeri: Ungheni devine noua destinație pentru inovare și creativitate tehnologică

Pe lângă cele trei comunități de makeri existente în municipiile Chișinău, Bălți și Cahul, va mai fi creată o nouă comunitate în or. Ungheni. Aceasta va oferi spațiu și oportunități tinerilor care doresc să învețe și să dezvolte, cu sprijinul și sub îndrumarea mentorilor, noi proiecte și produse și să-și exprime creativitatea utilizând tehnologiile moderne.

Participanții la cursurile și activitățile Clubului Tinerilor Makeri vor avea posibilitatea să însușească gratuit cele mai noi tehnologii (Arduino, modelare 3D, laser, robotică, drone ș.a.) alături de mentori dedicați și colegi prietenoși, vor avea acces la echipamente și instrumente moderne, vor putea lucra la proiecte individuale utilizând tehnologiile învățate, vor participa evenimente precum Repair Cafés, excursii la diferite companii, Makeathoane locale și naționale, târguri de carieră. 

Clubul Tinerilor Makeri platformă eficientă de  învățare, inovare și colaborare

Activitățile extracurriculare se desfășoară în cele trei locații ale Clubului: Chișinău (Centrul Tekwill, str. Studenților 9/11), Bălți (Tekwill Bălți, str. Pușkin 38), Cahul (FabLab, bd. Victoriei 12A).

În perioada 2019-2024, Proiectul a atins rezultate impresionante și a consolidat o comunitate activă, inovatoare și creativă. Clubul Tinerilor Makeri a reușit:

  • Să extindă comunitatea de makeri în trei locații și să le doteze cu echipamente moderne;
  • Să implice peste 2 000 de elevi din învățământul profesional tehnic (ÎPT) în activități bazate pe proiecte, dintre care 30% fete;
  • Să organizeze 80 de cursuri tehnice, la care au participat peste 1 500 de elevi din ÎPT;
  • Să implementeze 15 tabere sezoniere CTM pentru exersarea abilităților sociale și tehnice;
  • Să desfășoare 18 makeathoane şi 29 meetup-uri;
  • Să organizeze festivalul tehnologic Chișinău Maker Faire în 2023 și 2024, la care au participat peste 2 300 de participanți.
  • Să încheie în jur de 60 parteneriate cu instituții din ÎPT și companii private.

Colaborarea dintre Clubul Tinerilor Makeri și instituțiile de învățământ profesional din Bălți, Cahul și Chișinău este în mare măsură pozitivă. Proiectul a stabilit parteneriate cu aproape 80% din totalul instituțiilor ÎPT din regiuni. Programul CTM este apreciat de instituțiile de învățământ profesional tehnic și de MEC.

Alexandr Stoianoglo s-a lansat în campania pentru prezidențiale lângă Arcul de Triumf

Candidatul socialiștilor, ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, este primul candidat care s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, scrie Europa Liberă.

 

Stoianoglo a fost desemnat drept candidat de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), fiind prezentat publicului de fostul președinte Igor Dodon.

În cadrul lansării, care a avut loc în apropierea Arcului de Triumf, Dodon a lăudat calitățile lui Stoianoglo, descriindu-l drept „speranța întregii țări la salvare și revenire la normalitate”. De asemenea, el a subliniat că Stoianoglo este un „statalist, un familist care respectă valorile creștine și nu are apartenență politică”. Dodon l-a descris ca fiind un viitor „arbitru destoinic” pentru funcția prezidențială.

În discursul său, Alexandr Stoianoglo a făcut mai multe promisiuni, printre care se numără „instaurarea dreptății”, „victoria definitivă a adevărului asupra minciunii și violenței” și „triumful legii asupra dezmățului”. La acestea se mai adaugă atragerea investițiilor, modernizarea obiectivelor sociale și altele.

Fostul procuror general a mai precizat că a refuzat să fie „un procuror de buzunar pentru guvernare” și a subliniat cu mândrie originea sa, afirmând: „Eu, un găgăuz, candidez la cea mai înaltă funcție de stat”.

Stoianoglo a încheiat prin a menționa valorile familiei sale, afirmând că părinții lui l-au învățat să muncească neîncetat: „Tatăl meu și mama m-au învățat să muncesc 24/24 ore pe zi”.

Astăzi mai este așteptată și lansarea în campania electorală a președintei Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, care va avea loc în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

La început de iulie, Dodon a anunțat că nu candidează la alegerile prezidențiale din 2024 și că-l va sprijini în schimb pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, în speranța că acesta va fi susținut și de alte partide de opoziție. Deocamdată ex-procurorul general e susținut doar de socialiști.

Natalia Morari și-a depus semnăturile la CEC pentru înregistrarea în cursa pentru prezidențiale

Jurnalista Natalia Morari și-a depus semnăturile la Comisia Electorală Centrală pentru a se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. „Avem certitudinea că verificările vor confirma validitatea semnăturilor noastre”, a declarat Natalia Morari, scrie unimedia.info.

”În total, am reușit să colectăm peste 24 mii de semnături din 25 de raioane ale țării, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, precum și din UTA Găgăuzia…

Acesta este doar începutul unui drum frumos, care ne va aduce, fără îndoială, rezultate pozitive pentru noi toți cetățenii Republicii Moldova!”, a spus Morari.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie 2024.

Bătaie cu pumnii și picioarele într-o benzinărie din Ialoveni: angajații unei companii de pază, cercetați penal pentru rele tratamente

Angajații unei companii de pază vor fi cercetați penal pentru rele tratamente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Procuratura raionului Ialoveni anunță că la data de 18 septembrie 2024 a început urmărirea penală pe faptul existenței unei bănuieli rezonabile, de comitere a infracţiunii de tratament inuman și degreadant (art. 166/1 alin. (2) lit. c) și d) din Codul penal).

de către angajații unei agenții de pază și protecție.

Potrivit speței, la data de 26 august 2024, aflându-se în apropierea unei stații PECO amplasată în or. Ialoveni, ca urmare a unui conflict spontan iscat cu un bărbat, suspecții i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, precum și mijloacele speciale aflate în dotarea agenților de pază.

Astfel, în cadrul urmăririi penale inițiate, procurorii vor elucida toate circumstanțele comiterii faptei investigate, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate și gradului de vinovăție a acestora.

Reiterăm că Procuratura nu va tolera sub nicio formă actele de tortură sau alte rele tratamente. Toate sesizările și indiciile referitoare la astfel de fapte vor fi tratate cu maximă seriozitate, iar investigațiile se vor desfășura cu promptitudine și imparțialitate, în conformitate cu prevederile legale.

5 șoferi au încercat să-i corupă pe polițiști, în doar 24 de ore
Articolul anterior
Căsătorie în străinătate: Cetățenii moldoveni au nevoie și de un certificat de capacitate matrimonială
Articolul următor