Noi resticții în Italia, începând de luni, 26 octombrie: Populației i s-a recomandat să evite transportul în comun și deplasările în afara comunității

Restaurantele și barurile vor fi deschise în Italia numai până la 18:00, iar populației i s-a recomandat să evite deplăsirile în afara comunității. Acestea sunt unele dintre noile restricții anunțate, duminică, de Premierul Giuseppe Conte, în ciuda opoziţiei guvernatorilor regionali şi a protestelor anti-Covid.

separator

De luni, în Italia se vor închide cinematografele, teatrele, sălile de sport și piscinele. De asemenea, restaurantele și barurile nu vor mai avea ușile deschise după ora 18:00.

Populației i s-a recomandat să evite transportul în comun și deplasările în afara comunității.

Pe de altă parte, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise, în timp ce 75% din cursurile din licee şi universităţi se vor desfășoară online, notează Agerpres.

Noile restricții, care vor fi în vigoare o lună, până pe 24 noiembrie, au fost anunțate în contextul în care ultimul bilanț din țară indica aproape 20.000 de noi infectări. Astfel, de la debutul pandemiei, Italia a raportat 504.510 cazuri de Covid-19 și 37.210 decese. Din totalul pacienților, 1.128 sunt la terapie intensivă.

Revin ploile în toată țara. Vezi prognoza meteo pentru zilele următoare
Articolul anterior
Mai multe femei au fost dezbrăcate cu forța pe aeroport, după ce s-a găsit un bebeluș în toaleta unui avion
Articolul următor
Alte articole interesante