Noi sau vechi, care blocuri sunt mai rezistente? Expert în construcții: ,,Nu are importanţă momentul în care a fost executată clădirea”

Modificările făcute asupra structurii unei clădiri, ulterior dării sale în folosinţă, pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică, conform decanului Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iași, prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu.

Blocuri noi, metehne vechi, la Timișoara

„Zilele trecute am fost întrebată de foarte multe ori care clădiri sunt mai rezistente: cele vechi sau cele noi? Vă dau un răspuns sincer: nu are importanţă în momentul în care a fost executată clădirea. Da, poate că pe cele mai vechi putem să le suspectăm de o degradare apărută din cauza multiplelor cutremure care au acţionat asupra lor. Dar dacă au fost proiectate şi au rezistat, cu consolidările şi cu reparaţiile de rigoare, vor rezista şi astăzi mai bine decât o clădire nouă care chiar în acelaşi an a fost pusă în funcţiune, dar la un timp foarte scurt au fost făcute modificări. Modificările pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică şi pot fi câteodată catastrofale”, a atras atenţia Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu, transmite protv.ro.

Întrebată despre „reparaţiile” făcute în interiorul locuinţelor, care implică dărâmarea unor pereţi despărţitori, Dorina Isopescu a menţionat că atât îmbunătăţirile, cât şi modificările făcute în interiorul apartamentelor nu trebuie să afecteze structurile de rezistenţă. Ea a precizat că atunci când dorim să facem modificări în interiorul clădirilor trebuie să apelăm la un expert care să evalueze întreaga structură.

„Nu trebuie afectate structurile de rezistenţă. Vedeţi dumneavoastră, aceste compartimentări pot fi de rezistenţă sau sunt pereţi de compartimentare care, putem să spunem, îi putem elimina mai uşor. Toate modificările însă trebuie analizate şi evaluate de către un expert. Expertul va face un calcul, va vedea care este influenţa acestor modificări asupra întregii structuri. Aşa, să mă exprim simplu, clădirile sunt proiectate să fie rezistente şi în echilibru de la concepere până la demolare. Dacă prin distrugerea unui perete sau prin eliminarea unui stâlp, ori prin secţionarea unei grinzi noi schimbăm starea de echilibru a întregii structuri, atunci orice acţiune seismică, care este de fapt o forţă orizontală care vine însoţită şi cu o accelerogramă care duce la vibraţii, ca să mă exprim simplu, poate cauza probleme deosebite unei astfel de structuri. Orice modificare faţă de starea iniţială poate aduce degradări care pot fi minore, precum căderea tencuielii, dar dacă vorbim de intervenţii asupra elementelor structurii de rezistenţă, atunci se poate provoca în final colapsul, nu numai al apartamentului respectiv. E vorba de colapsul clădirii în totalitate”, a detaliat decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi.

Conform legislaţiei, există o aşa-zisă carte tehnică a construcţiei pe care orice clădire trebuie să o aibă, fie că sunt imobile rezidenţiale sau nerezidenţiale. Aceasta ar trebui consultată atunci când decidem să cumpărăm o locuinţă.

„În acea carte tehnică sunt patru capitole. Unul este rezervat părţii de concepere şi proiectare, partea a doua este pentru execuţie şi recepţii, urmează partea de modificări care apar pe parcurs, deci urmărirea comportării şi intervenţiile care se fac pe perioada de utilizare, şi ultima este partea de dezmembrare, demolare. Dacă ne dorim să cumpărăm o casă mai nouă sau mai veche, primul lucru pe care trebuie să-l facem este, dacă nu suntem de specialitate, să solicităm părerea unui specialist în construcţii şi să aruncăm o privire în cartea tehnică a construcţiei. Toate modificările făcute ar trebui să fie menţionate acolo. Dacă sunt modificări care nu sunt autorizate legal, atunci e obligatoriu ca înainte de a face pasul decisiv, adică de a cumpăra clădirea, pentru că e vorba de sume foarte mari de bani, ar trebui să solicităm părerea unui expert. Acesta ne poate spune dacă modificarea respectivă este importantă sau nu, dacă poate provoca degradări”, a explicat Dorina Isopescu.

Un nou șoc pe piața bancară: Acțiunile Deutsche Bank au scăzut puternic vineri

Acțiunile Deutsche Bank au scăzut cu peste 13% vineri dimineață, în urma unei scumpiri puternice a asigurării împotriva riscului neplăţii (CDS), alimentând îngrijorări cu privire la rezistenţa băncilor europene, scrie digi24.ro, citând CNBC.

Российский филиал Deutsche Bank подозревают в причастности к «молдавской  схеме» - NewsMaker

Acțiunile băncii germane au scăzut pentru a treia zi consecutiv și au pierdut acum mai mult de o cincime din valoarea lor în această lună.

Salvarea de urgență a Credit Suisse prin achiziționarea de către UBS ca urmare a prăbușirii Băncii Silicon Valley din SUA a declanșat îngrijorare în rândul investitorilor, amplificată și de deciziile de politică monetară luate de Rezerva Federală a SUA miercuri.

Autoritățile de reglementare elvețiene și globale, dar și băncile centrale au sperat că intermedierea vânzării Credit Suisse către rivalul său va duce la calmarea piețelor, dar investitorii rămân în mod clar sceptici că tranzacția ar fi suficientă pentru a limita problemele din sectorul bancar.

Rivala Deutsche Bank, Commerzbank, ale cărei acţiuni s-au depreciat cu 8,50%, şi Société Générale (-6,72%) înregistrează unele dintre cele mai puternice reculuri în sector.

În acest weekend trecem la ora de vară

Schimbarea orei, pentru a trece la ora de vară 2023, va avea loc în ultimul weekend din luna martie. Pe 26 martie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile trebuie date cu o oră înainte. Ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară |  Observatornews.ro

Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară 2023, de pe 21 martie, care marchează începutul primăverii astronomice.

Din acest moment, ziua începe „să crească” și noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile) până la solstițul de vară din 21 iunie 2023.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Beneficiile schimbării orei

Potrivit unui studiu realizat de Steve P. Calandrillo de la Universitatea Washing¬ton şi Dustin E. Buehler de la Universitatea din Arkansas, alegerea orei de vară ar conduce la scăderea numărului de accidente rutiere.

„Este mai multă lumină seara, atunci când au loc majoritatea accidentelor fatale, când oamenii vin spre casă după o zi obositoare la birou. Mai mult, rata criminalităţii ar putea scădea pentru că mai mult de jumătate dintre infracţiuni au loc în orele de după lăsarea întunericului, după-amiaza târziu sau seara”, arată rezultatele cercetării.

Alte studii arată că există ramuri economice care pot prospera odată cu trecerea la ora de vară. De exemplu, cei din industria HORECA consideră că o oră în plus de lumină naturală îi face pe oameni să stea mai mult timp pe străzi, cheltuind astfel mai mulţi bani pe diverse activităţi.

Totodată, experții subliniază beneficiile cantităţii mai mari de lumină solară, care contribuie la o bunăstare generală şi la menţinerea sănătăţii, întrucât, după cum bine se ştie, soarele creşte sinteza de vitamina D şi reduce incidenţa „dezordinii afective sezoniere”.

Totuși, trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung

Persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări. De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea.

Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.

Specialiştii spun că vom avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât ne-am obişnuit, iar astfel nivelul de stres poate creşte şi pot apărea dificultăţi de concentrare la serviciu sau la școală.

Efecte negative ale schimbării orei

Acest mecanism al schimbării orei de două ori pe an ar avea însă efecte negative asupra sănătății noastre, potrivit unor noi cercetări. Gisela Helfer, conferențiar senior în fiziologie și metabolism la Universitatea din Bradford, Anglia, explică într-un articol apărut în The Conversation cum ne putem adapta organismul.

În primele câteva zile după schimbarea orei, mulți suferă de simptome diverse precum iritabilitate, insomnie, oboseală în timpul zilei și reducerea funcției imunitare.

Mai îngrijorător este faptul că atacurile de cord, accidentele vasculare cerebrale și accidentele de muncă sunt mai frecvente în primele săptămâni după schimbarea orei.

Un preot din Moscova a bătut o pensionară care vindea flori la câțiva metri distanță

Un pretins sjulitor al bisericii din Moscova a agresat o bătrână, ziua în amiaza mare. Bărbatul agresiv cerea de pomană lângă stația de metrou Marksistskaia, iar pensionara vindea flori la câțiva metri distanță. Presupusul preot a lovit-o pe femeie cu piciorul, în timp ce ținea o icoană în mâini.

Un preot din Moscova a agresat o pensionară: A lovit-o cu piciorul

Canalul Baza relatează că pensionara ar fi decis să-și comercializeze florile puțin mai aproape de locul în care cerșea preotul. Reieșind din imaginile surprinse, „concurentul” nu a apreciat inițiativa femeii, transmite realitatea.md.

Fără să lase icoana din mâini, bărbatul a lovit-o pe bătrână cu piciorul. Cu ochii în lacrimi, femeia a cerut ajutorul trecătorilor.

În cele din urmă, femeia s-a dovedit a fi mai bună la suflet decât preotul, refuzând să cheme ambulanța și poliția.

Rezultate pozitive pentru un tratament împotriva migrenelor. Se administrează prin spray nazal
Articolul anterior
Vladimir Putin are grijă să nu ,,îi pice” nicio rachetă în cap. Ce și-a montat lângă hotelul de vacanță
Articolul următor