Noțiunea de „bullying” va fi introdusă în Codul Educației

Noțiunea de ”bullying” va fi reglementată în legislația Republicii Moldova. În cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege a fost aprobat, în prima lectură, cu votul a 61 de deputați, scrie noi.md.

Astfel, prin modificările propuse la Codul Educației, fenomenul de bullying va fi reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică, care are drept rezultat crearea unei situații de intimidare. ”Este datoria noastră, ca adulți responsabili, să-i apărăm și să-i protejăm pe copiii noștri prin educație și prin exemple pozitive. De aceea, legea antibullying trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnității tuturor copiilor din țara noastră”, a declarat deputata din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Angela Munteanu-Pojoga.

Totodată, proiectul stipulează că, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, autoritățile responsabile vor elabora normele metodologice pentru aplicarea Legii și vor propune practici de prevenire și combatere a acestui fenomen. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, 86,8% dintre elevii claselor a VI-a – a XII-a sînt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în instituțiile de învățămînt din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying.

O tânără polițistă susține că este hărțuită de șeful ei. Ce mesaje deocheate a primit tânăra: ,,Bătaia o meriți cu cureaua…”
Articolul anterior
S-a decis care va fi culoarea anului 2022
Articolul următor
Alte articole interesante