Noua „nebunie” muzicală a Getei Burlacu

7605_10200188105843932_168665944_nInterpreta şi mai nou actriţa Geta Burlacu uimeşte în fiecare zi. Nu ştim cum le reuşeşte, dar  oricât de multe nu ar face şi oricât de diverse nu ar fi, le face cu dedicaţie şi pasiune.

separator

După ce a impresionat prin decizia de a juca într-un spectacol erotic, alături de actorii teatrului Eugen Ionescu, iată că nu rămâne în urmă şi cu pasiunea ei pentru jazz.  Astfel, săptămâna trecută, echipa Getei Burlacu a lansat un nou proiect, intitulat „Laboratorul muzical al Getei Burlacu”.

„Acest proiect oferă o şansă muzicienilor care au talent dar nu au ocazii să-l prezinte publicului larg. Alături de Geta Burlacu instrumentiştii vor experimenta şi vor aduce ceva nou consumatorilor de jazz. Fiecare ediţie a acestui laborator va aduce nume noi şi noi surprize”, a comunicat pentru unica.md, Maria Andriuţă, PR directorul Getei Burlacu.

Prima editie 7Laboratorul muzical al Getei Burlacu „Stardust in Marrakesh” a debutat pe 18 aprilie în restaurantul cu acelaşi nume. Şi cum era şi evident, Geta Burlacu a dat start acestui proiect alături de band-ul „Angry Band”, care o însoţeşte în toate ideile ei nebunatice. Împreună cu ei, interpreta a oferit publicului hituri din inima jazzului autentic, dar şi reproduceri ale starurilor de talie mondială.

Mâine are loc cea de a doua ediţie a Laboratorului muzical al Getei Burlacu „Stardust in Marrakesh”. Aceeaşi locaţie, aceeaşi atmosferă familială şi multă muzică bună, îmbinată cu pictură. De acesta dată, cel care va delecta publicul va fi proiectul Valeriu Culea’s Trio & Galeria ElanArt. Pentru că fiecare muzicant este un pictor şi fiecare pictor este un muzicant în felul lui, seara va oferi o surpriză colorată celor prezenţi. Chiar în faţa spectatorilor, pictorii vor da culoare melodiilor interpretate de Valeriu Culea’s Trio şi le vor transpune pe pânză.

Toţi iubitorii de jazz, pictură şi emoţii colorate sunt aşteptaţi mâine, 25 aprilie, începând cu ora 20.00 în restauranul “Marrakesh”. 

Natalia Bodiu

Cât trebuie să plătești ca să-ți gătească juraţii de la Masterchef!
Articolul anterior
Bacteriile radioactive ar putea vindeca cancerul pancreatic!
Articolul următor
Alte articole interesante