Noua tulpină de Coronavirus care face ravagii în India, descoperită și în Europa. Care este țara afectată?

Cea mai nouă tulpină Covid-19, cea indiană ,,dublu mutantă”, a fost depistată pentru prima oară în Europa, în Elveția. Cazul a fost detectat la o persoană aflată în tranzit pe unul dintre aeroporturile ţării, relatează Realitatea.net.

Cazul de tulpină indiană a Covid-19, responsabilă pentru un focar epidemic în India, a fost depistat în Elveţia, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare din această ţară, relatează AFP.

„Primul caz de tulpină indiană a Covid-19 a fost detectat în Elveţia”, a anunţat Oficiul federal elveţian pentru Sănătate Publică într-un mesaj postat pe Twiter. Cazul a fost detectat la o persoană aflată în tranzit pe unul dintre aeroporturile ţării, a precizat sursa citată, fără a oferi detalii suplimentare.

Această informaţie survine după anunţul făcut joi de autorităţile belgiene cu privire la depistarea în ţară a 20 de studenţi indieni testaţi pozitiv la tulpină. Aceşti tineri aterizaseră la Paris pe 12 aprilie.

Sistemul de sănătate indian este copleşit de un nou val de infecţii atribuite parţial noii tulpini ”duble mutante”, cunoscută sub numele B.1.617.

Numeroase ţări şi-au suspendat temporar legăturile aeriene cu India. Elveţia ar putea să claseze India ca ţară cu risc crescut şi să o adauge pe „lista roşie”, au declarat autorităţile sanitare elveţiene.

Persoanele din ţările plasate pe lista roşie trebuie să respecte o carantină de zece zile la sosirea în Elveţia.

18 persoane răpuse de Covid în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
Creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor
Articolul următor
Alte articole interesante