Cum vor avea loc slujbele religioase pe durata codului portocaliu privind pandemia de COVID-19, instituit de autorităţi.
În contextul instituirii stării de alertă la nivel de cod portocaliu, instituită din data de 13 august 2021, activitatea cultelor religioase se va desfăşura cu respectarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei Covid-19. Astfel Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova anunţă că din data de 13 august, este limitat numărul de persoane în interiorul bisericilor, încât să fie asigurată o distanţă de minim 4 m2 pentru fiecare persoană, şi o distanţă fizică asigurată minim de 2 metri între persoane, scire tvr.md.
Totodată, este necesară dezinfectarea odată la 3-4 ore a obiectelor şi suprafeţelor cu contact fregvent, cât şi instalarea dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă şi se interzice sărutarea obiectelor de cult, neadmiterea consumului de produse alimentare în interiorul lăcaşului.
De asemenea, masca de protecţie rămâne în continuare obligatorie în interiorul bisericilor şi măsurarea temperaturii corpului la fel. Activităţile oficiate în aer liber vor fi desfăşurate la 1,5 m distanţă între persoane cu purtarea măştii de protecţie. În acest context, MSMPS îndemnă persoanele din grupurile de risc şi cele vârstnice sau cu boli cronice, să evite locurile aglomerate şi să facă rugăciunea de acasă.