Numărul studenților s-a redus în jumătate. Care sunt supărările tinerilor

Pe an ce trece, tot mai puțini tineri celebrează Ziua Internațională a Studenților. Asta din motiv că, din 2010 și până în prezent, numărul tinerilor care merg la facultate s-a redus în jumătate. Dacă atunci, numărul era de aproape 108 mii, anul trecut, doar 10 mii de candidați își depuneau dosarele la instituțiile de învățământ superior din țară. Astăzi, de ziua lor, unii ne-au mărturisit că principalul motiv care îi face să părăsească Republica Moldova este salariul mic, dar și sistemul de învățământ, care deseori nu le oferă libertatea de a alege ceea ce vor să studieze, scrie TV8.md.

Opt decenii de când se sărbătorește la nivel mondial Ziua Internațională a Studenților, și pe an ce trece, această sărbătoare devine din ce în ce mai tristă, întrucât, numărul studenților scade într-un ritm alert.

Tinerii cu care am reușit să vorbim astăzi, ne-au spus că factorul principal care îi fac să plece din țară ar fi salariile mici din Republica Moldova, dar și atitudinea indiferentă pe care o manifestă autoritățile față de nevoile acestora:

„Acei oameni care sunt foarte talentați, nu li se oferă atenție. Țara noastră în ultima vreme este foarte coruptă, chiar dacă autoritățile se luptă cu asta, nu se observă nimic. De aceea, avem foarte mulți tineri care sunt deja peste hotare unde li se oferă mai multe posibilități. E trist că alte țări se gândesc la generațiile tinere, dar țara noastră acest lucru nu îl face”.

„Cred că o problemă care influențează tinerii din Republica Moldova să nu rămână în țară, este problema salariilor mici. Consider că autoritățile trebuie să intervină în acest caz, pentru că un tânăr ca să crească, să aibă parte de o familie frumoasă, să-și crească mai apoi copiii și să fie fericit, are nevoie nu doar de motivație spirituală, dar și o motivație financiară”.

Această tânără este ultimul an la facultatea de Psihologie, și susține că serviciile de machiaj costă de două ori mai scump decât consultațiile unui psiholog:

„Cred că ar fi minunat să se mărească salariul psihologilor, mai ales în instituțiile de stat, pentru că e mare nevoie de psihologi în școli. Banii nu ne motivează să rămânem în acel domeniu care ne place. De aceea, ridicați vă rog salariile, ca acesta să fie bune”.

Am discutat și cu studenții Universității de Stat Ion Creangă, întrucât, pe an ce trece, tot mai puțini aleg să studieze științele educației. 

Și aici, salariul mic pe care îl primesc pedagogii ar fi printre principalele motive ale lipsei de doritori de a studia în acest domeniu. Tot ei sunt cei care vin cu soluții:

„În primul rând, să selecteze metodele optime, pentru ca un tânăr specialist, pe lângă indemnizațiile pe care le primește și beneficiile din partea statului, să nu profeseze doar trei ani și după să se dezamăgească total în instituții, în elevi și în relațiile cu părinții”.

„Cred că una dintre cele mai mari probleme e salariul. Nu e motivant, e foarte mic, asta cred că e cea mai mare problemă”.

Timur este student al Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă deja al șaselea an. 

Susține că problema cu care s-a confruntat pe parcursul acestor ani, este legată de sistemul de învățământ, întrucât acesta nu ar aborda condiții pentru toate categoriile de persoane:

„Fiind o persoană cu dizabilități aș vrea de asemenea și integrarea studenților și a persoanelor cu nevoi speciale în mediul înconjurător. De asemenea, în Republica Moldova necesită să fie diferite centre de dezvoltare a persoanelor cu nevoie speciale și a persoanelor cu CES. De asemenea, fapt de solicitare în câmpul muncii”.

Statul ar trebui să se implice mai mult în viața studenților și să acționeze cu pași exacți, de această părere ar fi și Lilia Franț, Vicepreședinta Confiderației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova:

„Un salariu pe măsură, asta ar fi prima motivație, și a doua, infrastructură. Pentru că ei sunt tineri, își doresc creșă pentru copii, unde să-și lase copilul în grija altor cadre competente, niște posibiltăți de dezvoltare, pe lângă faptul că ei sunt profesioniști și se dedică total activității de pedagogi, de perfecționare, de studii suplimentare”.

În anul 2021-2022, 56.600 de studenți au fost înscriși în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Marocul a trimis Spania acasă. Africanii merg în sferturi la FIFA 2022

Marocul s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, după ce a trecut dramatic de Spania, la loviturile de departajare, informează Gazeta Sporturilor. Ibericii au ratat toate penalty-urile, iar tabela s-a închis la 3-0.

Maroc se califică în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar! Spania, eliminată la loviturile de departajare pentru a doua oară consecutiv.

Maroc a învins-o pe Spania la loviturile de la 11 metri cu 3-0. Bono este erou. Africanii trimit acasă naționala lui Luis Enrique.

Proteste violente la Salonic şi Atena, după ce un băiat rrom a fost împuşcat de poliţie

Membri ai comunităţii rrome din Grecia au ieşit, marţi, pe străzile din Salonic pentru a protesta după ce un băiat rrom de 16 ani a fost împuşcat de un ofiţer de poliţie care îl urmărea pentru un presupus furt de benzină.

proteste salonic atena

Protestatarii au aruncat pietre către biroul din Salonic al Parchetului grec, în contextul în care ofiţerul de poliţie respectiv a compărut în faţa instanţei pentru a răspunde acuzaţiei de tentativă de omucidere, conform DPA.

Presa elenă a difuzat imagini în care forţele de ordine încercau să disperseze mulţimea furioasă.

Băiatul de etnie rromă a fost împuşcat în zona capului şi se află internat, în stare gravă.

Potrivit informaţiilor preliminare din anchetă, el îşi alimentase automobilul cu benzină în valoare de 20 de euro, după care a plecat fără a plăti.

Cotidianul Kathimerini a relatat că ulterior băiatul a condus periculos maşina în timp ce era urmărit de poliţişti pe motociclete.

După ce automobilul a fost oprit, un ofiţer de poliţie, în vârstă de 34 de ani, a tras un glonţ care a trecut prin geamul lateral şi prin tetieră şi a lovit capul băiatului.

Demonstraţii au avut loc şi la Atena, membrii comunităţii rrome acuzând autorităţile de discriminare.

Aceste acţiuni de protest au avut loc în ziua când se împlinesc 14 ani de la împuşcarea mortală a lui Alexandros Grigoropoulos (15 ani), în timpul unei operaţiuni a poliţiei. Poliţistul implicat în acel caz a fost ulterior condamnat pentru omucidere.

sursa

Cristiano Ronaldo, lăsat pe bancă la meciul cu Elveția. Explicația selecționerului portughez

Cristinao Ronaldo a fost lăsat pe bancă de selecționerul portughez Fernando Santos la meciul cu Elveţia, din optimile Cupei Mondiale din Qatar.

Cristiano Ronaldo

RTP şi SIC sunt cele două posturi TV din Portugalia care au anunţat primele că atacantul Cristiano Ronaldo ar începe meciul cu Elveţia pe banca de rezerve. Selecţionerul Fernando Santos nu ar fi digerat ieşirea lui CR7 după înlocuirea din meciul cu echipa Coreei de Sud şi i-a luat acestuia banderola de căpitan, care va ajunge pe braţul lui Pepe, celălalt veteran al echipei lusitane, scrie News.ro.

Santos a declarat înainte de meci că decizia de a îl lăsa rezervă pe Ronaldo nu este o pedeapsă, ci „o opțiune strategică”.

„Nicio legătură, subiectul acela este închis. A fost o opțiune strategică, pe care o pregăteam de câteva zile pentru acest joc, cu mutări diferite. O opțiune strategică, nimic mai mult de atât. Este un profesionist exemplar și dacă va trebuie să intre pe teren, va ajuta foarte mult Portugalia”, a spus Santos, potrivit Record.pt.

Gonçalo Ramos, atacantul de 21 de ani al Benficăi, i-a luat locul lui Cristiano Ronaldo în primul 11, la meciul cu Elveția.

Este pentru prima oară după Euro 2004 când Cristiano Ronaldo lipseşte din echipa de start a unui meci decisiv al echipei Portugaliei, în afara cazurilor când a fost accidentat sau suspendat.

sursa

Un lunetist ucrainean a eliminat un invadator de la 2,7 km distanță. Este a doua cea mai lungă lovitură de precizie înregistrată vreodată
Articolul anterior
Zeci de masini, ridicate de inspectorii de patrulare. Polițiștii au făcut razii în sectorul Buiucani
Articolul următor