Nunțile și cumetriile, interzise până la sfârșitul verii. Ce petreceri sunt permise în restaurante?

Veste tristă pentru miri și organizatorii de alte petreceri. În Moldova au fost interzise nunțile și cumetriile până la 31 august 2020, în legătură cu pandemia Covid-19. Ulterior, măsura va fi revizuită în funcție de situația epidemiologică din țară.

separator

În schimb, administratorii restaurantelor și cafenelelor vor avea voie să organizeze, în incinta localurilor, evenimente cu până la 50 de persoane pentru petreceri, cum ar fi zile de naştere sau mese de pomenire.

„În baza unor instrucţiuni clare sunt permise astfel de activităţi cu participarea unui număr redus de până la 50 de persoane. Va fi nevoie de respectarea unor reguli stricte, fără dansuri şi muzică sau alte activităţi de acest fel”, a declarat premierul Ion Chicu.

În Republica Moldova, starea de urgenţă în sănătate publică a fost prelungită până în 31 august.

Totodată, din 1 august vor putea fi organizate evenimente culturale, în aer liber, de către instituțiile teatral-concertistice și cinema, acreditate de MECC. La eveniment, vor putea participa maxim 50 de spectatori. Rămâne interzisă desfășurarea activităților în incinta teatrelor, cinematografelor și sălilor de concerte. Însă, acestea vor fi deschise pentru artiști în scopul desfășurării repetițiilor.

Spital arhiplin la Soroca. Bolnavii ajung în stare gravă, cu insuficiență respiratorie
Articolul anterior
Cetățenii moldoveni care s-au odihnit în Turcia, rămân blocați la granița cu Bulgaria
Articolul următor
Alte articole interesante