O actriță și un regizor din Rusia s-au îmbarcat, marți, într-o rachetă cu destinația Stația Spațială Internațională și intenționează să filmeze pentru prima oară un film artistic în spațiu.
Rusia încearcă să înscrie puncte simbolice față de Statele Unite și alți competitori spațială prin producerea primului film în spațiu, scrie digi24.ro.
Actrița Yulia Peressild, în vârstă de 37 de ani, și regizorul Klim Chipenko, de 38 de ani, au fost acompaniați de cosmonautul veteran Anton Shkaplerov, cei trei decolând de pe cosmodromul din Baikonur, din Kazahstan.
Agenția spațială rusă, Roscosmos, a anunțat, pe Twitter, că nava a decolat cu succes și a ajuns deja pe orbită.
Ei au 12 zile să filmeze secvențele din spațiu ale filmului „The Challenge”, o producție fără buget anunțat în acțiunea căruia, un doctor merge în spațiu cu misiunea de a salva un astronaut. Chipenko spune că filmul va fi un „experiment”, el urmând să se ocupe de filmare, machiaj și lumini în zona destul de aglomerată a segmentului rusesc al Stației Spațiale Internaționale.
„Nu am cui să cer sfaturi și nu am nici un cameraman pe care-l întreb cum să folosesc lumina de la fereastră ca să filmez”, a spus Chipenko.
Roscosmos, încercări disperate de a-și repara reputația
Roscosmos se află într-o încercare de a-și reface reputația afectată în ultimii ani de scandaluri de corupție, eșecuri în serie și pierderea monopolului pe transport de astronauți spre ISS, după apariția Space X, compania fondată de Elon Musk.
Penru agenția spațială rusă, misiunea reprezintă o nouă șansă de a „înscrie puncte” în competiția cu NASA și SpaceX, dar și de a distrage atenția de la propriile sale probleme. Dmitri Rogozin, controversatul şef al Roscosmos, este unul dintre producătorii filmului, alături de un fost vicepremier al guvernului Rusiei, Konstantin Ernst.
Cei doi noi călători spațiali, cunoscuți în industria rusă de film, au trecut printr-un regim rapid de antrenamente pentru a putea rezista călătoriei spre spațiu.